Dincolo De Bariere

Dansaţi?

Am ajuns la palat şi întregul peisaj e acoperit de întuneric singura lumină venind dinăuntru. Mai multe domniţe însoţite sau neînsoţite intră în palat. În comparaţie cu rochiile altor domnişoare de aici rochia mea e simplă, nu e în nici un caz pompopoasa, de o culoare care să îţi sară in ochii sau strâmtă în cât să îmi ţin respiraţia.

La intrare ne-a întâmpinat un majordom de vârstă medie şi a prezentat-o pe Lupe, Guadalupe Mendoza.

Toate persoanele din încăpere socializează şi desigur poartă măşti, acum cum îl voi găsi pe Carlos? La asta nu mă gândisem.
Încăperea era enormă cu pereţi albi şi mai multe modele florale aurii aproape de uşile care ieşeau în grădina. În mijlocul tavanului tronează un candelabru imens superb. În surdină se aude o vioară liniştitoare.

-Victoria, urmeaza-ma pentru a îţi prezint pe cineva.Lupe m-a tras lângă ea până lângă un bărbat brunet ale cărui trăsături erau ascunse de mască. Lupe a făcut o plecăciune, eu urmându-i exemplul.

-Victoria, ţi-l prezint pe marchizul de Montignac, Nuño de Montignac.Ea este buna mea prietenă, Victoria.mă prezentă Lupe, iar bărbatului îmbrăcat elegant din faţa mea îmi sărută mâna.

-Încântat să vă cunosc!mi se adresă el.

-Asemenea!i-am răspuns căutând cu privirea ceva ce mă poate duce la Carlos sau la atacator.

-Cu permisiunea dumneavoastră mă retrag pentru a o saluta pe ducesă.ne instinteaza Lupe şi apoi se retrage în mulţime. Fără să îmi dau seama îmi luasem masca de pe faţă pentru a putea observa mai bine camera, imediat mi-am pus-o înapoi şi m-am uitat la bărbatul de lângă mine care mă privea cu interes.

-Care este numele dumneavoastră întreg, domnişoara cu chip angelic?rupse tăcerea el într-un final. Auzi la el chip angelic. Am dat şi de un poet.

-Vă mulţumesc!m-am adresat simţindu-mă măgulită. Victoria Pérez este numele meu întreg.

-Nu sunteţi nobilă,nu este aşa?zâmbetul îi pieri şi mă simt foarte incomod în ipostaza asta.

-Dacă mă scuzaţi mă voi retrage acum.fără vreun răspuns am ieşit pe uşă spre grădina nepoliticos, dar nu îmi păsa. Nici el nu a fost politicos.

Frigul îmi cuprinde tot corpul, poate era mai cugetat dacă îmi luam un şal, dar e plăcut să simt vântul ce îmi biciuie corpul.

-Deranjez?o voce cunoscută a apărut în spatele meu,iar eu m-am întors şi l-am zărit pe bărbatul pe care tânjeam să îl văd. Poartă o pereche de pantaloni negri puţin bufanti,o cămaşă albă, iar peste un sacou verde.Părul îl are dat pe spate,iar masca îi acoperă faţă,însă pot să îl recunosc indiferent de asta.

-Nu.i-am zâmbit scurt şi m-am întors să privesc stelele presărate pe cerul senin.

-Pot să mă alătur ţie? A întrebat păşind spre mine.

-Dacă doriţi. Am zâmbit conştientă că nu mă putea vedea.

-Poţi să mă tutuiesti. A spus din dreptul meu. Acum nu mai e arogant, dar cu toate astea nu îi pot face hatârul, doar e viitorul rege. Acum când stă cu alături mine nu este arogant,ci, dacă îmi permit, e chiar drăguţ.El a oftat prevestind răspunsul meu.

-Iti place să priveşti stelele? A întrebat.

-E ca şi cum aş fi aproape de persoanele care m-au părăsit. Tata mereu îmi spunea că ele s-au transformat în stele. i-am zâmbit amar şi l-am văzut schimbându-se la faţă. Proastă, proastă, proastă! Off, chiar trebuia să zic asta? La naiba!