Ugly

🌸13.

Eram în baia școlii și mă priveam în oglindă. Nu, nu îmi priveam frumusețea neexistentă, ci priveam altceva. Când Felix m-a prins când îl 'spionam' am fugit. De ce am făcut asta?

Mă privesc în oglindă pentru că de fiecare dată când mă gândesc la întâmplarea petrecută, obrajii mei capătă o culoare roșie.

Mi-am alungat imediat gândurile, sperând că roșeața din obraji o să-mi dispară. Am plecat de acolo, imediat regretând decizia.

Pășea pe hol cu picioarele ei perfecte și cu corpul din reclame. Își purta părul perfect drept, era tunsă perfect. Avea un zâmbet perfect și vorbea cu toți care treceau pe lângă. Ea era definiția cuvântului perfect. Ea era Jasmine.

Dar ce căută ea în locul ăsta? Nici măcar nu învață aici.

A îmbrățișat-o pe Jane, moment în care mi-am dat seama că trebuie să mă ascund în baie. Ce sentiment de deja-vu. Știa, știa că o urăsc! Știa că am motive! A făcut-o intenționat. Am trecut peste asta, n-o să plâng. Nu sunt un bebeluș. Nici nu-mi pasă.

Jasmine are ochii frumoși.
Ai văzut și tu ce păr fabulos are Jasmine.
Scuze, nu pot, azi dorm la Jasmine.
Jasmine, ești superbă!
Jasmine...

Mi-am strâns caietul în brațe, apoi am fugit într-o cabină când am auzit că se îndreaptă spre baie.

"Deci vorbești serios? Pe cine place? Cum ți-a spus?" Întreba, chicotind.

"Nu știu încă, dar sigur ai șanse." A asigurat-o Jane.

"Cu... aia ai mai vorbit?" A șoptit Jasmine.

"Nu, n-am mai vorbit cu Sierra." A făcut o pauză, apoi a scos un sunet șocat. "Nu, tu chiar crezi că ea are șanse cu Felix? Tu n-ai văzut-o?"

Mi-am șters lacrimile cu podul palmei. Nici nu mi-am dat seama când am început să plâng. Dar de data asta n-o să aștept să mi se usuce lacrimile. O să fac ceva în legătură cu asta.

Mi-am deschis ghiozdanul, căutând mâncarea sofisticată pe care eram sigură că n-o s-o mănânc. Cine are nevoie de mâncare la liceu? Am deschis cutia în care se afla sosul grețos și m-am lăsat condusă de ură. Am deschis ușa de la cabină și am aruncat cutia.

"Ce dracu e asta?" A țipat Jasmine, în timp ce Jane o ajuta să își dea jos cutia din cap.

Am fugit pe lângă ele, lovindu-mă de Felix.

"Ești în regulă?" M-a întrebat, privindu-mă confuz.

Imaginea îmi devenea deja neclară din cauza lacrimilor, așa că l-am privit suspinând.

"Ți-a venit prietena."

Apoi am fugit, plângând ca un copilaș. Adolescența e obositoare. Și asta începe să se vadă acum.

***