Poveste fără început

12. Amintiri în diferite nuanțe

          Uneori chiar stau şi mă gândesc la anumite chipuri din trecutul meu, iar o parte din ele mă fac să zâmbesc pe moment, căci după vine momentul în care realizez, de ce chipurile au rămas nişte simple amintiri. E ca un moment în care eşti fericit că vezi norii, soarele, iar apoi cerul devine negru şi lipsit de frumusețe. Prieteni, rude, colegi, sigur şi tu ai simțit asta? Cât de prietenoşi sau iubitori erau, apoi, după câteva secunde de fericire, laşi capul în piept şi rememorezi ce a dus la stricăciunea acelor relații.

          Înainte de Zeg, normal că m-am simțit atrasă de altcineva. Pare ciudat, nu? Dar doar pentru că eram fata din spatele tuturor, nu însemna că şi inima mea era la fel de înlănțuită. Totul din cauza unui moment de atenție sporită asupra acelei persoane. Cu toate că eu nu eram de acord cu astfel de lucruri, corpul meu reacționa. Norocul a stat de partea mea şi am renunțat repede.

          — Ştiu eu că ascunzi o mare iubire în spatele acestei armure.

          Zeg zâmbeşte şi îmi face scurt cu ochiul. Clipesc de câteva ori, simt din nou acea presiune în capul pieptul şi lacrimi în ochi. La naiba! Nu trebuia să vin cu el aici. Mă joc cu degetele în poală şi tremur uşor când mă atinge pe umăr.

          — Shay? Eşti bine, eu doar am glu...

          Cuvintele îi rămân în aer după ce brațele mele se încolăcesc în jurul taliei sale. Îmi afund fața în pieptul său şi îi inspir cu putere parfumul.

          — Shay.

          De data asta îmi rosteşte numele calm şi începe să mă mângâie pe spate, odihnindu-şi mâna stângă în jurul meu.

          ,,Mă simt mult mai bine aşa", gândesc şi înghit cu putere în sec.

          — Nu-ți face griji, mereu voi fi aici pentru tine.

          Scap un un icnet şi ridic privirea, întâlnindu-i zâmbetul larg. Soarele îi bătea în spate, îngreunându-mi posibilitatea de a descifra toată emoția de pe chipul său.

          — Mereu? întreb şoptit asemenea unui copil mic.

          Expresia îi devine mult mai serioasă, mă trage în poala sa, înlăturându-mi câteva lacrimi de pe obraji, apoi şopteşte:

          — Mereu.

          ,,Şi eu voi fi mereu aici pentru tine", zâmbesc spre el, trăgându-mi nasul.

          Şi sunt, chiar dacă el nu mă vede. Şi el e pentru că simt asta. Cu toate că mă doare să-l văd mereu pustnic şi trist, simt tot ce-i cutreieră sufletul şi nu-l lasă să doarmă noaptea. Îi e frică de visuri, tocmai lui care adora să le găsească interpretări şi tot felul de legături cu realitatea. Îți dai seama? Unui visător îi e frică să mai viseze. Dar îi e frică doar de vis, pentru că viața lui a devenit un coşmar sau cel puțin el aşa o numeşte.

          Nu-i văd viața ca pe un coşmar, ci mai mult ca pe una lipsită de nuanță. S-a afundat în muncă, doar ea îl mai ține pe picioare şi prietenul său cel mai bun. În adâncul meu, poate, aş simți durere dacă l-aş vedea cu alta, dar în acelaşi timp l-aş prefera cu alta decât o maşinărie care vorbeşte numai despre serviciu, mănâncă, doarme câteva ore şi suferă. Se pare că nici nu vrea să se gândească la această posibiltatea. În ziua ,,despărțirii" noastre mi-au rămas întipărite în minte ultimele sale cuvinte:

          — Ăsta nu e un ,,adio", ci ,,la revedere". Nu pot trăi fără tine, dar ştiu că tu vrei s-o fac. Îți voi îndeplini dorința, voi rămâne aici şi voi aştepta ziua când te voi putea simți din nou în brațele mele.

          Atâtea femei încearcă să se dea pe lângă el, dar nu le acceptă, spunându-le din start că serviciul nu e un loc potrivit pentru flirt sau orice altceva. Mă lasă uimită de cele mai multe ori, cum el a iubit, eu am iubit, am fost iubită şi el a fost iubit după ce am plecat. O cunoşteam pe fată, de când eram împreună încerca să-l atragă spre ea, dar nu i-a reuşit. De abia acum am realizat că fata îl iubea cu adevărat şi după ce piesa fără sens, adică eu, a fost înlăturată, ea a avut drum drept. Păcat că, la final, s-a lovit de zidul pe care el îl construise în jurul său.

          — De ce nu-mi dai o şansă? Te-aş putea face mult mai fericit?! țipă, aproape aruncând dosarele de pe birou.

          — Aici nu e vorba de şanse, tu chiar nu înțelegi? Deja asta a devenit un moft pentru tine, pentru ce să fim împreună dacă eu nu te pot face fericită?

          — Iubirea mea e de ajuns pentru amândoi!

          Îşi aşeză mâinile pe obrajii săi nebărbieriți şi încercă să-l sărute, dar Zeg o îndepărtează rapid, strângându-i puțin cam tare mâinile.

          — Minciuni! Asta nu e posibil!

          — Ahh, de parcă ea te-a iubit! Păreai mai mult şervețelul ei.

          Îi aruncă o privire plină de ură, încercând să se calmeze prin respirații scurte.

          — Doar pentru că nu ne afişam sau nu păream a fi apropiați, nu însemna că nu ne iubeam. Iubirea o simți, nu o tratezi ca pe un premiu!