(nu) Sunt nebuna

Capitolul 1

Fiecare bătaie a inimii era asociata cu o miscare, fiecare respiratie cu o secunda. Totul se petrecea prea rapid, prea profund, prea pasional ca sa il inteleg in totalitate. Inima imi bubia cu putere in piept, iar aerul parca mi se oprise in gat atunci cand adolescentul se uita la mine. Am incercat atat de mult sa imi inghit nodul din gat, incat am reusit sa ma inec cu sampanie. Tuseam tot mai tare, mai deranjant, mai zgomotos. Capul imi bubuia puternic, pulsativ, ametitor, cuprins de o durere inexplicabila.

-Ivonne, esti bine? aparu parca de nicaieri, iubitul meu.

Isi plasa mana peste spatele meu, apasand gentil peste el, in timp ce ma sustinea cu celalt brat. Am afirmat, incercand sa zambesc printre lacrimile cauzate de tusea excesiva. Parca totul devenise confuz, blurat. Vedeam in ceata, iar mintea imi zbura undeva departe, departe de acea sala luxoasa.

Devenisem atat de aeriana, incat nici nu am realizat cand am inceput sa merg, sau cand m-am ciocnit de cineva. Mi-am ridicat privirea doar pentru a cauta ochii persoanei careia trebuia sa imi cer scuze. Doua sfere verzi, mai intense ca niciodata, ma atintisera blanzi. Buimaca, m-am departat de el, revazand chipul adolescentului care a reusit sa ma dea pe spate in cateva secunde.

-Scuze! am spus agitata, simtindu-mi stomacul strangandu-se incet. Inima mi se urca in gat atunci cand blondul cu ochii de smarald imi zambi pacifist, intinzandu-si mana usor plinuta spre mine.

-Stai calma, sunt inca viu! Apropo, sunt Victor! . Iar tu esti...?

-Ivonne! am rostit repede, cautand imediat un pretext prin care sa plec de acolo.

-Incantat! vorbi el, aratandu-si gropitele atunci cand a rostit "t"-urile. Si la ce liceu esti?

-Westwood Highschool! am raspuns din ce in ce mai agitata, nestiind cum sa ma comport. Parca toata stima mea de sine se pierduse undeva in vid, undeva de unde nu il mai puteam scoate.

-Si eu! a zis, complet amuzat de situatie.

Deschise gura sa mai spuna ceva, dandu-mi prilejul de a-i vedea dintii albi cum straluceau in luminile candelabrelor briliante, si totodata sa ii observ incisivii putin mai lungi decat restul dintilor; insa o noua aparitie, cu unchii false si rochie de firma, veni repede spre el, agatandu-se de umarul sau.

-Buna! a zis papusa babrie, mai falsa decat extensiile bunicii. Imi zambi cald, prieteneste, desi eram sigura ca intrezarisem o licarire posesiva, salbatica, de scorpie inraita. Te cunosc? mai rosti, etalandu-si vocea falsa si pitigaiata, care-mi zgaria urechile aproape chiar si la propriu, nu numai la figurat.

-Ivonne! Ma numesc Ivonne Walker.

-Ah, Ivonne Walker! zise, batand din palmele ca un copil mic si bleg. Te cunosc, te cunosc, facem ora de engleza si spaniola impreuna.

Deci ea era diva care isi pilea unghiile in ore si mesteca guma cu gura deschisa!

-D-da, stiu! desi nu eram sigura ca eu chiar stiam. Oricum, eram prea speriata si intimidata ca sa ma opun, pentru ca asta implica si o completare, o corectura, iar eu nu dispuneam de energia necesara ca sa fac o adevarata analiza, folosindu-ma de toate capacitatile mele. Momentan, nivelul meu de gandire era la minim.

-Iubire, cum se poate asa ceva? o intreba amuzat , Victor, pe micuta sa agatatoare. Facem spaniola impreuna , si nu am vazut-o niciodata in clasa! Poate o incurci.

-Ah, da, ai dreptate, iubitule, o stiu de la geografie!

-Eu nu fac geografie! am intervenit, ridicandu-mi doua degete sugestiv, cat se poate de scolareste.

-Ba da! rosti ea convinsa, impleticindu-si bratele.

O rosti cu atata convingere, de parca ea stia mai bine, incat nu m-am putut abtine, si manata de usoara gelozie, dar in mare parte furie, i-am raspuns mai acid decat ma asteptam:

-Atunci, exista o singura explicatie logica pentru aceasta enigma: ori mintea mea este controlata de un extraterestru, ori ai inhalat tu prea mult fixativ; si crede-ma cand iti spun ca toate sansele ii revin celei de-a doua variante.

Victor isi astupa gura, abtinand-se sa nu rada, in timp de papusa barbie se uita la mine usor stupefiata. Bosmuflata, imi intoarse spatele, tragandu-l si pe iubitul ei dupa ea. O ofticasem, asta era clar. Insa acest fapt nu l-a oprit pe adolescent cu ochi verzi sa se intoarca spre mine, si sa ma aprobe cu degetul mare, razand silentios. Obrajii deja i se inrosisera, facandu-l sa para deo mie de ori mai adorabil.

I-am zambit, incercand sa nu par deloc mirata de comportamentul sau. Iar cand acesta isi refocusa atentia pe iubita sa suparata, tot ce am gasit mai bun sa fac a fost sa gasesc un loc in care sa ma ascund pentru tot restul serii, mancand turta dulce si resturile gasite prin debara.