(nu) Sunt nebuna

Capitolul 2

    Turta dulce devenise neintersanta. Sucul de portocale ascuns prin debara se incalzise, dandu-i un gust ciudat. As fi vrut sa plec de acolo, ma plictisisem printre borcanele cu felurite prajituri si vinuri alese, dar avand in vedere evenimentul de mai devreme, slabe sanse sa mai ies de acolo.

Am stat asa, cu mainile lipite de fata, gandindu-ma la toata viata mea, gandindu-ma la grijile si problemele mele, insa oriunde imi zbura mintea, mereu sfarsea posedata de imaginea a doi ochi verzui, splenzizi, cu luciri hazlii, pline de carisma si inteligenta. Erau ochii lui Victor, erau acei ochi nenorociti care aveau sa imi faca viata un calvar.

Usa debarauei se deschise rapid si cu sunet, iar pe ea intra nimeni altul decat Victor, afisand una din zambetele sale de milioane. Pe chip aparea o unda de veselie, imediat intarita de miscarile pline de eleganta si postura atat de impunatoare, incat m-am facut si mai mica in scaunul de lemn.

-Hei, e liber? incepu el conversatia, uitandu-se direct spre mine.

Intimidata, am dat din cap asteptand sa se intample ceva. Paradoxal, dar voiam actiune. Voiam sa fiu implicata in chestiute cum ar fi razboiul murdar dintre dragoste si prietenie. Insa deocamdata, Victor stagna in friend zone. Iar eu avea, sa ii respect deciziile cu sfintenie.

-De ce ai plecat asa? a intrebat deodata, asezandu-se pe unul fintre rafturi. Mama ta are nevoie de tine, doar e ziua ei de nastere. Plus ca... Si eu aveam nevoie de o companie mai lucida. adauga, la fel de stralucitor ca atunci cand a intrat.

Am zambit cu coltul gurii. Stiam ca nu era corect, dar atunci cand isi jignes -indirect- iubita, ma simteam bine. La naiba, ma simteam al dracului de bine!

-Uite, Victor, imi pare rau pentru mai devreme. Nu a fost cu intentie, iti ju..

Degetul lui ma opri din a rosti o ultima consoana caretrebuia ss imi pecetluiasca propozitia.

-Ma crezi atat de prost si idiot incat sa te judec pentru ce ai facut mai devreme? intreba acesta, ridicandu-si mainile in aer. Plus ca( adauga el printre zambete malitioase) mi-era dor de fata ei ofticata.

-Cum ai putea sa iti doresti asa ceva de la propria prietena? l-am intrebat, ciulindu-mi urechile la ce avea el sa imi spuna.

-Pentru ca iubirea cu forta nu se poate. a replicat el amarat. Vezi tu, parintii mei m-au obligat sa ies cu ea ca sa se imprieteneasca cu familia ei care are un rol important in societate.

-Nu inteleg...

-Pe scurt, parintii mei ma folosesc ca sa fie in relatii bune cu niște miliardari sclifositi.

-Dar asta nu e drept! am zis trantind cu piciorul in podea.

-Zi-mi ceva corect in lumea asta, si iti promit ca am sa ma despart de prietena mea.

Am stat in cumpana cateva secunde, si de fiecare data cand o idee imi venea in  minte, imi dadeam seama ca si ea era gresita exact ca si precedenta.

-La naiba, nu stiu! am racnit suparata.

-Shh, ti-ai pierdut mintile? a zis acesta, astupandu-mi gura. Daca ne aude iubita mea, s-a zis cu mine.

Insa eu nu eram atenta la morala lui. Tot ce vedeam erau doi ochi splenzizi la cativa centimetrii disanta de ai mei. Fata lui era atat de apropape de a mea, incat ii puteam simti respiratia pe buzele mele.

  Of, Ivonne, in ce te-ai bagat, fetito?