(nu) Sunt nebuna

Capitolul 5

  M-am indepartat incet de restul oamenilor, pornind pe scari. Respiratia lui Robim nu mai era prezenta in spatele meu, asa ca gasisem destul curaj  sa parasesc incaperea.

  Putinul alcool pe care l-am baut in seara aceasta incepea sa-si faca efectul. Migrena insuportabila imi ataca intreg corpul, care parca lovit de fulger, se sprijini de balustrada rece. Nemaiputand suporta sandalele mele stiletto, le-am scos din picioare pentru a doua oara in aceasta seara, si mi-am continuat anevoios drumul spre singura camera unde stiam cu siguranta ca ma voi calma.

   Am traversat coridorul impopotionat cu portretele inramate ale strabunicilor mei, candelabre foarte luxoase si covorase de culoarea untului, destul de tepoase, dar totusi impecabile.

  Aproape ajunsesem in camera mea minunata, departe de acea multime care deabea astepta un pas gresit din partea familiei mele, ca sa poata gasi o barfa de ultima ora.

  Needucati!

Am apasat pe clanta, simtind  briza ce a trecut de usa imediat ce curentul s-a intetit indeajuns de tare. Am pasit cu un picior inauntru, dar am fost intrerupta de un zgomots. Mana mi-a inghetat pe maner, in timp ce inima mi s-a urca in gat. Un frison de spaima mi-a traversat sina spinarii, iar focul ce mi se aprinsese in zona stomacului s-a raspamdit rapid catre lateralele abdomenului meu.

La naiba, la naiba, la naiba cu norocul si karma asta! Univers idiot!.

-Ce crezi ca faci aici desculta si zgribulita ca un catel dupa baie, domnisoara, in loc sa fii la petrecere si sa te comporti exemplar?

Vocea mamei mele mi-a izbit atat de tare timpanele incat a trebuit sa ma sprijin de usa ca sa nu arat cat de afectata eram de tonalitatea ei sonora si mustratoare.

  Si uite cum dau eu mereu de belea.

-Mama, i-am zis imitand un ton plangaret, ma doare burta, am crampe. Stii tu, sunt pe stop.

Sprancenele frumos arcuite i s-au ridicat in semn intrebator, timp in care ochii ei analitici s-au fixat pe un anume punct iar narile i s-au dilatat de concentrare.

-Minti. suiera aceasta, ridicandu-si brusc capul.

  As fi fost pe cale sa adaug ceva, daca vocea inconfundabilului Keanu nu mi-ar fi atras atentia.

-Ma scuzati doamna Walker, eu si fiica dumneavoastra am stabilit sa ne intalnim in camera ei pentru a discuta ceva foarte important. Imi cer scuze pentru toata aceasta tatarasenie, vina este numai a mea. Am rugat-o pe Ivonne sa nu spuna la nimeni despre aceasta intalnire, de frica de a nu se interpreta gresit obarsia acesteia.

  Mama si-a strans buzele intr-o linie dreapta, si incuviintand scurt din cap, a scuipat cuvintele cu o acreala exasperanta:

-Foarte bine, atunci. Dar sa nu dureze mult, am nevoie de fiica mea la toast.

"Nu sunt o unealta pe care o poti lua oricand din sertar, mama". As fi vrut sa ii spun aceste cuvinte, insa m-am abtinut.

-Lasa-ma sa plec! i-am zis incet lui Keanu care statea in cealalta parte a patuli cu fata ascunsa in palmele sale mari.

-Nu am terminat inca! a rostit el distras. .

-Ba da, Keanu. S-a terminat. Tot. Nimic nu ne mai leaga. Acum lasa-ma sa plec.

  M-am imdreptat spre el cu pasi robotici, intinzand mana in asteptarea cheii cu care ma blocase in propria camera.

-Nu, nu s-a terminat. se rasti acesta, baricadand usa cu propriul sau corp.

-Keanu  ai trei secunde sa deschizi nenorocita asta de usa.

-Nu, Ivone. Am zis deja:.. Nu...Am...Terminat...Discutia.

-Tip. i-am raspuns simplu, dar destul de amenintator incat sa pot speria fatalaul din el. Mai ai trei secunde... Trei... Doi...UNU...Gata, eu tip.