Heavy Rain

Introducere

Iubirea este o armă globală, circumspectă ce face parte încă din Creaţie în trupul şi destinul omului. Precum un ac, afecţiunea prezintă două extremităţi care sunt aproape la fel de ascuţite, însă extrem de diferite prin însuşiri. Au fost învăţaţi încă din pre timpuri că durerea nu e suportabilă, aşadar capătul mai puţin ascuţit a fostales de cele mai multe ori. Oamenii au început să numai aibă atât de multe calităţi şi diferenţe, prin simplul fapt că foarte mulţi alegeau aceeaşi variantă întotdeauna.

Cu toate acestea, nimeni nu realiza vreodată cât de multe secrete şi mistere poate ascunde cealaltă extremitate.

Iubirea era aceeaşi, de fiecare dată, indiferent de cauza şi tipul ei.

Singura variantă, atunci când singurul minutar îşi detaşează cea mai utilă alternativă este să priveşti cu multă solicitudine singura parte şi cea mai necunoscută parte a acului.

Cât de mult eşti dispus să-ţi înghimpi propriile riscuri şi decizii pentru a-ţi arăta dragostea?

Prolog

    Un cântec celest răsună de pe terasă. Lumina izbucni brusc, luminând întreaga cameră. Palma-i era întinsă nonşalant pe parchetul extrem de strălucitor. Întreaga cameră este superbă. Încăpătoare, mult şi în acelaşi timp puţin încărcată. Îşi achiziţionase - nu de mult timp - mobilă nouă, de culoarea mahonului, o mulţime de rame, ce aşteptau să cuprindă amintiri memorabile. 

Ochii i se deschise lent, fiind probabil trezit de sunetul şi imaginea unei noi zile. Acea strălucire puternică a luminii îi exterioriză graţia corpului. Nu era învelit, însă nici îmbrăcat. Purta o simplă pereche de pantaloni scurţi, stând pe burtă, cu capul spre colţul din stânga camerei.

    Îşi întinse leneş braţele, sprijinindu-se şi ridicându-se. Îşi puse ambele coate pe pulpele picioarelor şi îşi lăsă capul în jos, evitând contactul luminii cu ochii. Încerca să se trezească şi sta nemişcat preţ de câteva secunde.

Se ridică de pe marginea patului şi îşi trosni oasele, după care păşi către terasă, deschizând gentil uşa. Privi în jur şi observă cum o pasăre extrem de mică, îi încântă auzul. Se lăsă pe suportul din lemn şi privi în jur. Lăsă căldura să îi mângâie toracele, zâmbind continuu. 

Îi plăcea întotdeauna să îşi petreacă aceste câteva ore cât era singur alături de tabloul odorului său înverzit. 

După un scurt timp de admiraţie, se întoarse înapoi în camera sa, oprindu-se lângă scrinul ce susţinea o veche poză. Îşi întinse mâna şi-o cuprinse. O privi pentru a mia oară, bucuros să îşi amintească că avea o soţie minunată. Acea calitate slabă îi aducea aminte de acele vremuri vechi, de acel sărut de neuitat. Dar îşi aducea aminte, fără să se întristeze, că vremea a trecut atât de repede. O aşeză cu grijă, după care, atenţia-i fu atrasă de o bucată de hârtie aruncată în grabă pe podea. Se aplecă asupra ei cu grijă.

    În minte îi încolţi sentimente de admiraţie faţă de acea femeie, care-l înştiinţă că este la cumpărături iar copii vor veni cu alături de ea la prânz. Mesajul se termină cu simplul ,,te iubesc", însă, mai jos, în margine, un post scriptum fu cât pe ce să-i scape din priviri: ,,nu uita să te pregăteşti pentru ziua lui Mason."

Se ridică rapid, ieşind pe uşă. Se opri şi se gândi pentru o clipă ce ar putea face. ,,Un duş; ar fi bine să fac un duş şi să mă schimb, înainte să merg jos", gândi cu rapiditate.

Chiar dacă dorinţa-i era aceea de a se pregăti, micul animal de companie al fiului său îl făcu să poposească şi asupra lui. Papagalul multicolor de o dimensiune foarte mică îşi drese vocea extrem de ascuţită, după care începu să îi cânte, parcă adorându-l.

    Se bucură să observe că nu numai familia îl iubea, iar acest lucru îl făcea să radieze de bucurie atât pe interior cât şi pe exterior.