Heavy Rain

Prolog - Partea a II-a

Heavy Rain

Păşi grabnic în baie, după care deschise toate geamurile. Absolut toată casa era plină de lumină. Zâmbi, în timp ce-şi frecă domol bărbia. 
Se îndreptă către oglindă, după care se opri şi se sprijini cu ambele palme pe marginea chiuvetei. Îşi roti capul, privindu-se continuu. Întinse mâna spre robinet, dând drumul la apă. Învârti recipientul cu periuţe de dinţi şi o alese pe cea albastră, uşor bleumarin. Deschise capacul de la pastă şi îşi întinse precum un bob de mazăre pe periuţă. O aşeză la loc şi îşi începu rutina. Răbdător, frecă dinţii de cel puţin două ori lateral şi de sus în jos, după care îşi privi din nou chipul şi realiză că e suficient. 
Privi câţiva centimetri mai încolo şi-şi spuse amuzat, rânjind: ,,era să uit!". Îşi privi barba şi hotărî că e din nou timpul. Luă acel gadget de buzunar şi îşi mângâie faţă. Îi plăcea să facă asta, deşi îi trebuia multă răbdare. 
Se îndreptă către cabina de duş, după care îşi lepădă pe rând hainele, lăsându-şi corpul în naturaleţe completă. Păşi câţiva centimetri, după care dădu drumul apei. Era una dintre cele mai plăcute senzaţii. În acel moment de catifelare a întregului corp, îşi imagină tot ce nu a putut face până în acel moment; îl vedea pe Mason peste treizeci de ani, un bărbat ajuns, îşi privea soţia drept o fiinţă extrem de iubitoare şi fidelă, iar pe Shaun şi-l imagina drept fiul iubitor. Ştia că e devreme, deşi îi plăcea să viseze. Avea un singur of, care-l chinuia zi şi noapte: căminul îl solicita extrem de mult, întrucât numai avea aşa de mult timp pentru familie. Cu toate acestea, avea şi o schiţă, a casei ideale, dar neterminat.
Blândeţea fiecărei picături de apă se încheie, iar răceala îşi făcu apariţia. Strânse numaidecât robinetul, apoi părăsi cabina de duş şi se opri pentru a se şterge. Înfăşură prosopul alb şi călduros în jurul pieptului, iar celălalt, albastru, îşi acoperi capul. Se uscă rapid, după care le puse pe caloriferul din spatele său. Fiecare încordare îi evidenţia corpul bine lucrat.
    Terminându-şi formalismul, plecă din baie şi se întoarse în camera sa, oprindu-se în faţa dulapului. Preţ de câteva zeci de secunde, analiză interiorul şi alese o cămaşă bleumarin, ce evidenţia uşor gâtul şi o pereche măslinie de trening.
Privi în jur şi chibzui că a terminat. Ieşi din nou pe hol, după care coborî. 
Parterul era cea mai frumoasă parte a casei, mobilată întrutotul, decorată într-un stil deschis. Mobilată într-un stil rustic şi majestic, partea centrală părea cea mai atractivă. Îi plăcea cel mai mult să observe; iubea ca lumina să-i scalde faţa şi iubea afecţiunea.
Se apropie de cafetieră, de unde, de deasupra ei, din cele cinci ceşti identice, alese una şi o aşeză sub filtru, după care selectă cantitatea optimă de zahăr şi aşteptă preţ de câteva secunde. O apucă de coada de mărimea degetului mic şi o aşeză în faţa gurii, suflând în ea. Apropie ambele buze şi le atinse de marginea ei, apoi luă o gură din minunata cafea.
Deschise frigiderul, după care îşi lăsă privirea să înoate în multele bucate şi produse. Ceea ce îi atrăgea privirea era de fapt un tort numai din frişcă, cu numele sărbătoritului său fiu şi un bax de bere, încă nedesfăcut.
Cu toate acestea, chiar dacă tot ceea ce vedea îl ispitea, nu luă decât o sticlă de suc de portocale. O agită zdravăn, după care bău din ea.
Ulterior, privi pe fereastră şi îşi aminti de acea schiţă. ,, Cred că am ceva timp până când Rosalie şi copii se întorc. Ar trebui să-mi termin treaba", gândi succint.
    Judecând că ar putea termina, merse rapid de-a lungul camerei, trecând de bucătărie şi living, ajungând într-o incintă diferită, mai puţin luminată şi limitată. Pe o măsuţă, zăcea o planşă creionată, ce reflecta limitele unei locuinţe. Păşi către ea şi se aşeză pe scaun. Luă un instrument bine ascuţit şi trasă, de mână, o linie nu foarte groasă, din mijlocul stâng al colii până spre colţul drept. O altă linie se uni cu cealaltă în colţul stâng de sus. Luând rigla, o aşeză pe mijlocul de jos şi trasă o linie de la un capăt la celălalt. Cu ajutorul altor drepte, reuşi să dea o formă unui acoperiş. 
Ochii îi mergeau extrem de rapid, iar mintea-i rula la rece. Ştia ce are în cap şi ceea ce i-ar fi plăcut, iar în mai puţin de zece minute reuşi să ofere o formă totală, tridimensională unei case care deja în acel desen părea de vis. Cu un pix de un calibru mai gros, contură fiecare formă şi diferenţie marginile fiecărei părţi a casei.
    Imediat după ce termină cu formele şi conturul, ,,decoră" şi spaţiul gol, cu un fond, creionat. 
O privi din fiecare punct şi observă că mai trebuie şlefuită, însă, după aspect, numai avea chef. Se ridică de pe scaun şi-l împinse câţiva centimetri mai încolo, semn că terminase. ,,O zi minunată!" exclamă silenţios. ,,Cred că ar fi frumos să stau o vreme prin grădină..." se gândi fără prea multe ezitări.
Coborî scările rapid şi deschise uşa ce ducea în curtea din spate. Extrem de înverzită, părea curtea ideală în care să îţi poţi arunca timpul, însă, pe cât se plimba mai mult visul de a avea o altă casă devenea o obsesie. Îşi imagina că a muncit degeaba pentru această casă, căci nu se simţea bine din pricina ei.
    Brusc, îşi întoarse capul, auzind un sunet de motor. Se întoarse rapid în casă şi se poziţionă în faţa uşii, zâmbind. Uşa se deschise puternic, lovindu-se de perete.
- Tată, tată! strigă bucuroşi băieţii la vederea cu tatăl lor.
Se aplecă asupra lor, sprijinindu-se pe tălpile picioare, cât să îi poate susţine.
- Uşor, mă veţi da jos! spuse râzând. Deci asta e ziua ta cea mare? 
- Sunt destul de mare acum? întrebă agitat.
- Mm, zece ani nu e chiar atât de mult, spuse bărbatul, mângâindu-şi barba, dar te apropii, continuă, realizând că se întristează.
- Deci acum îţi pot conduce maşina?
Tatăl începu a râde, fără să-l întristeze pe micul sărbătorit.
- Cred că va trebui să mai aştepţi, explică ridicându-se.
    Dincolo de cei doi copii, o femeie îşi făcu apariţia. Fără să îi poată revedea chipul din cauza celor trei plase de cumpărături, se apropie.
- Ethan, mă ajuţi? îi ceru obosită, închizând uşa cu piciorul stâng.
Dincolo de acele sacoşe se afla o femeie tânără, cu un păr castaniu, de o frumuseţe inegalabilă. Buzele-i erau subţiri şi pasionante.
Se apropie de ea grăbit şi-i luă două din cele trei plase, sărutând-o rapid. Merse cu ele către bucătărie, aşezându-le pe masă. Rosalie oftă, apoi îi explică cât de bucuroşi şi nerăbdători au fost cei doi copii să ajungă acasă, în timp ce sorta cumpărăturile. Dându-şi firele de păr din ochi, îşi aminti cât de greu i-a putut ţine în frâu în supermarket, după care îi explică.
- Dar ziua ta cum a fost? consultă, văzând că nu-i oferă niciun răspuns. Ai reuşit să termini ceva?
- Am progresat cât de cât, spuse fericit.
Femeia se întoarse către el şi strâmbă din buze. Părea că nu e încântată de ideea ca soţul ei să-şi piardă vremea desenând.
- Nu am terminat, spuse din ce în ce mai posac, dar cred că ar trebui să îl prezentăm.
- Am o grămadă de treabă de făcut, îl întrerupse, schimbând subiectul, nu cred că va fi gata până când prietenii lui Mason vor ajunge. Totuşi, mă poţi ajuta? întrebă, trecând cu câteva vase pe lângă el.
Fără să îi ofere încă vreun răspuns, îi spuse ceea ce are de făcut.
- Cred că am pus nişte farfurii în sertarul din living, deci...
- Nicio problemă.
Se deplasă către sertar, ocolind masa şi se aplecă, încercând să tragă de ea, însă nu se clintea. Rosalie îşi aduse aminte de acea problemă şi-i spuse să tragă mai tare.
Sertarul se deschise fără nicio dificultate. Luă din acele multe rânduri doar patru.
- E un set pe care mama mi l-a dat. Ai grijă cu el! exclamă posesivă.
Se ridică şi se întinse pe toate laturile mesei, aşezându-le cu grijă, la egală distanţă.
- Vezi? nu a fost aşa greu.
    Deodată, strigătul copiilor îl alertă. Privind pe fereastră, observă că se aflau în grădină, jucându-se împreună. Alergă către ei, anunţându-i că are de gând să le ţină companie.
- Cinci minute! strigă mama din casă.
- Cine vrea să fie primul? întrebă în legătură cu unul din jocurile lor preferate.
- Eu primul, eu primul! exclamă gălăgios amândoi.
Shaun se întoarse cu spatele, depărtându-şi lent mâinile de corp. Îl luă în braţe, după care-l stabili pe umerii săi. O luă la goană, fugind uşor, rotindu-se de-a lungul întregii arii.
    Bucuros din fire, nu se supără atunci când îi veni rândul şi fratelui său, însă timpul expiră pentru Mason, din moment ce mâncarea era gata. Indiferent cât de trist era, ambii copii intră în casă. După o scurtă vreme, Ethan se întoarse şi el.
- Dragule, se adresă uşor îngrijorată Rose, îl chemi tu pe Shaun?
Îşi clătină capul şi imediat se îndreptă către camera lui, însă, pe hol, îl ivi. Stătea în genunchi, plini de lacrimi. Privea pe jos, către papagalul său, mişcându-se involuntar.
- Shaun, ce s-a întâmplat? întrebă îngrijorat bărbatul.
- E Merlin, bolborosi, a murit. E mort şi e numai vina mea! exclamă întinzându-se pe parchetul strălucitor.
- Nu, nu e fiule. Sigur că nu e vina ta, afirmă, încercând să-l calmeze.
- Îl iubeam aşa mult... aş da orice numai ca el să mai trăiască, spuse sever.
- Ştii Shaun, începu a-i explica cât de inocent se poate, sunt unele lucruri care trebuie să se întâmple, chiar dacă noi nu vrem.
Copilul îşi şterse lacrimile şi-l privi în ochi pe tatăl său.
- Nu e corect, tată! Nu e corect... spuse, lăsându-se în braţele lui.
    Fără să mai spună ceva, întristat şi el de-a binelea, Ethan îl mângâie şi-l privi îngrijorat.