Crimele din Mlaștină

Partea I

      Mlaștina cu Mușchi, denumită pe limba maghiară Tinovul Mohoș, este o arie protejată din județul Harghita, în apropiere de localitatea Tușnad și la câțiva pași distanță de lacul Sfânta Ana. Tinovul s-a format după eruperea unui crater vulcanic. La început era un lac de dimensiuni mici, cu trecerea timpului, apa a devenit mâloasă și s-a format o mlaștină. Deși nu mai existau pești în apă, rațele sălbatice preferau zona pentru că era răcoroasă și liniștită. Când nu era sezon de vânătoare.

      10 septembrie 1982. În dimineața zilei de vineri, doi vânători s-au dus în zonă pentru a împușca rațe. Însă ce urmau să descopere avea să le schimbe viața atât lor cât și localnicilor. 

      Apropiindu-se de apă, căutând un loc bun pentru a nu fi observați de rațele sălbatice, unul dintre ei a văzut un trunchi acoperit cu folie de plastic, legat cu lanțuri. Când s-a apropiat mai bine, s-a alarmat. Observând forma trunchiului, și-a dat seama că era un trup uman. Vânătorul și-a luat prietenul și au fugit în oraș pentru a alerta poliția. 

      Doi agenți au fost trimiși la fața locului. Unul a tras trupul la mal și a observat că era legat de o cărămidă pentru a-l menține în apă. Când au desfăcut folia, un miros puternic le-a invadat sinusurile. Se putea observa că trupul era de femeie și atât. A stat destul de mult timp în apă încât să putrezească și să nu poată fi identificat. Analizând mai bine situația, polițiștii și-au dat seama că femeia nu a murit înecată. Avea două gloanțe de calibrul 38 în cap. 

      Făcând poze în zonă și căutând indicii, cei doi polițiști descoperă, la câțiva metri de cadavru, un sac roșu de dormit, la fel, legat cu lanțuri și tras în jos de o cărămidă. Când l-au tras la suprafață și l-au deschis, în el au descoperit trupul unei femei tinere care părea că zace în apă doar de vreo două zile. Analizând trupul, polițiștii au observat că pantalonii femeii erau tăiați în  zona intimă, semn că a fost și violată. Cel de-al doilea trup avea trei plăgi împușcate în piciorul drept și încă un glonte în ceafă. Gloanțele aveau același calibru ca și cele găsite în primul corp. 

      Cauza decesului era clară așa că cele două trupuri au fost trimise la morgă pentru se încerca identificarea lor. Între timp, polițiștii au întocmit un dosar pe care l-au dus șefului de secție. 

      —Trimit cazul la Centru. Să ne trimită pe cineva. N-am mai văzut un astfel de caz din tinerețe. Între timp, încercați să țineți totul secret. Nu vreau ca oamenii să se sperie, le-a ordonat șeful de secție polițiștilor. 

***

      La câteva ore distanțăm cazul a ajuns la Centru, căruia i se mai spunea și Serviciul Omoruri. 

      —Tovarășe comisar Bălcescu, a sosit un caz de omucideri de la Tușnad în această dimineață, l-a informat un locotenent. 

      —Dă-mi dosarul locotenente. Să vedem ce avem aici, a spus comisarul răsfoind dosarul timp de câteva minute. Două cadavre de femei au fost găsite legate cu lanțuri  în apa mâloasă a Tinovului Mohoș. Interesant. Alte detalii? 

      —Doar ce scrie în dosar, tovarășe, i-a răspuns locotenentul. V-ați gândit pe cine să repartizăm? l-a întrebat locotenentul după un moment de tăcere.

      —Da. Du-te și caut-o pe Doina Barbu, i-a răspuns comisarul îngândurat.

      Doina Barbu lucra la Serviciul Omoruri sub conducerea comisarului Vasile Bălcescu de trei luni. În urmă cu un an a ieșit de pe băncile facultății și cu ajutorul comisarului a fost repartizată la secția principală. A mai participat la cazuri de crimă, iar comisarul era mândru de ea datorită simțului observării pe care-l avea foarte dezvoltat. Doina era atât de dedicată și de înverșunată în prinderea criminalilor, așa că s-a gândit că un astfel de caz i-ar prinde bine și ar ridica-o în funcție. 

      —M-ați chemat, tovarășe comisar? a întrebat Doina intrând într-un suflet în birou.

      —Da. Ia și citește, i-a spus dându-i dosarul. Vrei să iei cazul?

      —Mai întrebați? Sigur că vreau, i-a răspuns Doina încântată. 

      —Bine, am încredere în tine. E un caz important. Ia-l te rog și pe detectivul Marin Nițescu cu tine. Îți va fi de folos, i-a zis comisarul dându-i ultimele indicații. 

      —Așa o să fac, tovarășe. Nu vă voi dezamăgi. Vă mulțumesc din suflet, i-a răspuns în timp ce ieșea pe ușă. 

      Doina Barbu era o tânără detectivă, de 27 de ani, care nu a avut o viață prea frumoasă. În urmă cu 10 ani, părinții ei au fost uciși într-un accident de mașină care nu părea a fi doar un accident. Tatăl ei era locotenent, bun prieten cu Vasile Bălcescu, pe atunci și el locotenent. Pentru că Doina nu avea alte rude apropiate, Vasile a luat-o și a crescut-o împreună cu soția sa. Soția lui Vasile, Anica, nu putea avea copiii, așa că Doina era un dar ceresc pentru ea. A fost o pierdere uriașă și un șoc extrem, pierderea părinților, pentru Doina. Din această cauză, doi ani a avut nevoie de asistență psihiatrică. 

      Timpul trecea, iar detectivii însărcinați cu cazul părinților ei nu ajungeau nicăieri. La 3 ani de la tragicul accident, cazul a fost închis și mușamalizat. Când Doina a văzut nedreptatea prin care au trecut părinții ei, s-a decis să devină ea însăși persoana care să-i găsească pe făptași și să-i pedepsească. Astfel, Doina a dat la Academia de Poliție și a reușit să ajungă unde și-a dorit cu ajutorul lui Vasile Bălcescu. Avea un simț al observării foarte dezvoltat și a ajutat, în trei luni, la deslușirea mai multor cazuri de crimă care păreau greu de elucidat. 

     —Marine! Marine, uite! a alergat Doina într-un suflet la biroul detectivului pentru a-i arăta cazul.

      —Domnișoară Doina, ce s-a întâmplat? a întrebat-o detectivul ridicându-se de pe scaun.

      —Tovarășul comisar mi-a înmânat un caz foarte important! Și m-a sfătuit să te iau pe dumneata drept partener. Sunteți de acord? l-a întrebat Doina trântindu-i dosarul pe birou.

      —Da, domnișoara, i-a răspuns detectivul după ce a răsfoit dosarul. 

      —Atunci plecăm dimineață cu primul tren. Abia aștept să ajungem. Sunt așa entuziasmată! i-a spus Doina detectivului părăsind încăperea.

      Deși nu pare o fire calculată și serioasă, sub masca ei de copil vesel și visător, Doina era o femeie rece și echilibrată care ascundea o durere foarte mare în suflet. În interiorul ei, ea încă se vedea ca pe un copilaș care stătea într-un colț al camerei plângând și așteptându-și părinții. Dar când era vorba de a face dreptate, Doina se schimba complet, devenind un investigator desăvârșit.