Crimele din Mlaștină

Partea a III-a

      Dimineață, când a deschis ochii, Doina l-a văzut pe Marin în oglindă, aranjându-și cravata când telefonul de pe noptieră a sunat. Marin s-a grăbit să ridice receptorul pentru a nu o trezi pe Doina. La telefon era șeful secției din Tușnad care i-a dat detectivului adresa Irinei Bogza, urmând după vizită să-i dea și adresa Luciei Hagău. 

      —Doina, trezește-te, trebuie să plecăm, a încercat Marin s-o trezească. 

      —Sunt trează, mă duc să mă îmbrac, i-a răspuns Doina ridicându-se din pat și mergând la ea în cameră. 

      —Mă găsești jos, i-a spus Marin coborând scările. 

      Marin a așteptat-o pe Doina nici mai mult, nici mai puțin de 25 de minute în care a vorbit cu proprietara pensiunii unde erau cazați. Când a coborât Doina pe scări, Marin a rămas mut și o sorbea din priviri. Era într-un fel de transă când o privea. Doina era o femeie frumoasă, toată lumea știa asta, iar Marin, care a văzut-o mereu ca pe o fiică, începea să-și schimbe părerea. 

      —Sunt gata, hai să mergem, i-a spus Doina punându-i mâna pe umăr, apoi mergând către mașină.

      —Aveți grijă de ea domnule detectiv, i-a șoptit proprietara în timp ce Marin mergea în direcția Doinei. 

      Locuința Irinei Bogza se afla la periferia localității, la 10 minute distanță de secția de poliție. Pe drum, Doina urmărea pe geam fiecare poartă, fiecare casă și fiecare animal pe lângă care trecea. Îi plăcea acolo, era un loc liniștit, departe de gălăgia orașelor. Ajunși la casa victimei, li se părea că era prea liniște. Doina și Marin s-au apropiat de poartă, iar Marin a bătut de câteva ori în poartă, strigându-l pe Dinu Goia, partenerul Irinei, însă nu au primit niciun răspuns. Poarta vecină s-a deschis, iar de după ea a ieșit o bătrânică simpatică.

      —Bună ziua, cine sunteți dumneavoastră?

      —Eu sunt detectiv Marin Nițescu, iar dânsa este partenera mea, Doina Barbu. Vrem să vorbim cu Dinu Goia. Știți cumva unde putem să-l găsim? 

      —Nu l-am mai văzut de câteva zile pe Dinu. Și dacă mă gândesc bine, nici pe doamna Irina, le-a răspuns bătrâna.

      —Și copiii doamnei unde sunt? a întrebat-o Doina.

      —Copiii au fost luați de o mătușă a Irinei, cred. Nu i-am mai văzut nici pe ei.

      Fără să rezolve ceva, cei doi detectivi s-au întors la secție pentru a primi adresa Luciei, poate aveau mai mult noroc. Marin se tot gândea unde putea fi Dinu. Se gândea dacă era posibil ca Dinu s-o fi ucis pe Irina și să fi fugit. Dar se gândea și ce legătură avea Dinu cu Lucia. Doina era și ea gânditoare, nu a scos niciun cuvânt până la secție. 

      —Bună ziua, domnule comisar. Nu am aflat nimic de la domnul Dinu pentru că nu l-am găsit, i-a spus Doina șefului de secție.

      —Avem nevoie de adresa Luciei Hagău și de lănțișorul pe care l-ați găsit asupra dânsei. Din câte am înțeles, are o fiică. Dacă o găsit și fata cunoaște lanțul, putem să confirmăm că victima este chiar Lucia Hagău, i-a spus Marin comisarului. 

      Comisarul le-a oferit lucrurile de care aveau nevoie, iar cei doi au plecat din nou la drum. Casa Luciei era în apropierea secției de poliție, iar drumul a fost ușor de parcurs. Ajunși la destinație, Doina a bătut la poartă, iar după câteva bătăi, poarta s-a deschis și de după ea a ieșit o fată tânără.

      —Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? i-a întrebat fata.

      —Bună ziua domnișoară, eu sunt detectivul Marin Nițescu, iar dânsa este partenera mea, Doina Barbu. Anchetăm dispariția mamei dumneavoastră și am vrea să vă punem câteva întrebări.

      —Sigur, intrați vă rog.

      Curtea casei era frumoasă și îngrijită, iar casa, deși era mică, era curată și spațioasă. Fata i-a invitat în casă, pentru că afară era destul de rece, le-a pregătit un ceai și s-a așezat pe scaun, pregătită să răspundă la întrebări. 

      —Cum vă cheamă și câți ani aveți domnișoară? a întrebat-o Marin.

      —Mă cheamă Nicoleta Hagău și am 17 ani, domnule.

      —Când ați văzut-o ultima oară pe mama dumneavoastră? a întrebat-o Doina pe fată.

      —În urmă cu două săptămâni. Eu locuiesc cu bunica mea, mama nu mai locuia cu noi.

      Nicoleta le-a povestit detectivilor cum în urmă cu aproximativ șase luni, Lucia a întâlnit un domn cu care a început să aibă o relație. A venit cu el acasă, să i-l prezinte fiicei, însă aceasta nu a fost prea încântată. Bărbatul era înalt și corpolent, după descrierea fetei, deși se prezenta ca și șofer, în localitate erau zvonuri cum că bărbatul se ocupa cu afaceri necurate, transportând droguri, însă nimeni nu l-a controlat pe bărbat. În urmă cu două luni, fata s-a întâlnit din nou cu mama ei și cu noul iubit, iar fata a observat că Lucia avea urme de vânătăi pe mâini, semn că bărbatul o bătea. Deși Nicoleta i-a spus de atâtea ori să se despartă de el, Lucia s-a căsătorit cu el și s-au mutat împreună.

      —Cum ați spus că-l cheamă pe acest domn? a întrebat-o Doina.

      —Emil Covaci îl cheamă. Vă pot da adresa lui. Dar n-am mai auzit nimic despre el de când a dispărut mama, le-a spus Nicoleta.

       —Cunoașteți acest lănțișor? a întrebat-o Marin în timp ce Nicoleta îi scria adresa.

      —Da, este lanțul mamei. De unde îl aveți? a întrebat Nicoleta uimită.

      —Îmi pară rău să vă anunț, dar mama dumneavoastră a fost găsit-o moartă în apele mlăștinoase ale Tinovului Mohoș în urmă cu trei zile, i-a spus Marin cu regret.

       Fetei nu-i venea să creadă. A început să plângă instantaneu. Deși nu avea o relație foarte apropiată cu mama ei, o iubea și simțea cum i se sfâșia inima la auzirea veștii cumplite. Cei doi detectivi au stat cu fata până s-a întors bunica ei acasă de la biserică și i-au povestit și femeii cele întâmplate. Înainte să plece, cei doi le-au promis Nicoletei și bunicii ei că vor găsi făptașul și că-l vor pedepsi pentru ceea ce a făcut. 

      Marin și Doina s-au dus la adresa dată de Nicoleta, însă nimeni nu le-a răspuns. Aveau două victime, două persoane dispărute și niciun suspect. Cazul se afunda din ce în ce mai tare în întuneric. Întorși la secție, cei doi i-au prezentat detaliile adunate comisarului și l-au întrebat dacă știe ceva despre Emil Covaci. 

      —De ce nu m-am gândit la asta? Emil Neacșu este mort și îngropat, le-a spus comisarul.

      —Poftim? Și Nicoleta de ce nu știa? Cine l-a îngropat? l-a întrebat Doina.

       —Din câte știu, primăria s-a ocupat de moartea lui. A murit la câteva zile după dispariția Luciei Hagău, i-a spus comisarul căutând dosarul bărbatului.

        —Și cum a murit mai exact? a întrebat Marin.

       —După cum vedeți în dosar, le-a răspuns comisarul dându-le dosarul, a avut loc un accident. Mașina lui s-a oprit pe linia de cale ferată și trenul a dat peste el. 

        La aflarea acestei vești, singurul suspect mai era partenerul Irinei Bogza, Dinu Goia care era și el dispărut. După o zi plină care nu a dus nicăieri, Marin și Doina s-au întors la pensiune unde au mâncat și s-au odihnit, lăsând treburile pentru ziua următoare. 

       Deși la început părea un caz simplu, nimic din ce au aflat nu-i ajuta pe cei doi detectivi să se apropie de criminal, dar încă era devreme, aveau tot timpul din lume să descopere cine era făptașul oribilelor crime.