Adolescentul Meu din Stele

Ascunzătoarea

-Imi ramai dator vandut, i-am spus lui Dylan, curatand urmele de noroi de pe arcul meu.

Fusesem acum putin timp in padure, ca sa imi testeze abilitatile de tras cu arcul. Vantul de August a batut toata ziua cald in fata noastra, adaugand un plus zapuselii. Dupa ce il multumisem pe Dylan cu o gramada de sageti trase la tinta, imi storsesem ca pe un prosop parul saten-blond.

-Ai grija ca te musca, stramba amuzata din buze Clara. Si o voi ajuta si eu.

-Tu ce motiv mai ai?isi lasa Dylan bratele pe langa corp, prefacandu-se ofensat.

-Imi este ciuda ca nu au reusit sa o faca varcolacii aceia care v-au urmarit acum ceva timp, ranji ea, cu o sclipire rautacioasa si glumeata in privire.

Ethan isi dadu ochii verzi peste cap, tolanit fiind pe canapea. Clara statea pe un scaun in apropierea lui, rontaind un mar. Parul ei blond ondulat ii ajungea pana la umeri doar, iar ochii de culoarea lemnului stejarului scrutau incaperea din piatra.

Prima data cand am ajuns in Ascunzatoare am crezut ca nu este adevarat. O alta ciudatenie a universului, parerea mea. Dylan ma impinsese prin zidul rocii, iar eu am aterizat rostogolindu-ma pe jos in aceasta Ascunzatoare.

Ascunzatoare. Probabil ca este cel mai bun cuvant pentru a descrie incaperea mare in care ne aflam. Daca te uiti din exterior, nu vezi decat un bolovan cam prea imens, fata de cei obisnuiti. Dar din interior...este cu totul altcumva. Am avut suficient loc cat sa asezam cateva paturi intr-o parte, fotolii prin spatiul larg al Ascunzatorii, scaune si mese. Banuiesc ca roca acoperea marimea unei case, fara pereti despartitori.

Clara si Gibson faceau parte dintre cei care puteau sa treaca prin roca. Mai erau inca doi baieti si o fata, dar astazi nu erau prin preajma.

Mai exact, toata treaba asta consta intr-un singur lucru: magie. Noi sapte ne-am nascut cu magia curgandu-ne prin sange. Se zvonea ca eram singurii magicieni ai tarii asteia, soarta aranjand sa ajungem sa ne cunoastem si sa locuim in acelasi oras. Insa de restul fiintelor supranaturale nu se pune promblema...erau pretutindeni in aceasta tara ciudata.

Mi-am lasat deoparte arcul si sagetile, intinzandu-ma pe patul meu. Daca te uitai din afara Ascunzatorii, nu puteai vedea ca exista un geam. De pe locul meu insa, ma uitam cu usurinta la brazii innegurati de afara; se lasase seara.

Astazi, le-am spus parintilor mei ca voi dormi aici, ca sa nu mai existe dupa nici un fel de dezbateri. Aveam unele seri in care ne adunam in Ascunzatoare, noi sapte. Faceam ori nopti albe vorbind, ori ni le petreceam dormind. 

Un alt lucru care pe mine m-a pus pe ganduri, este ca formam un cerc foarte buni de prieteni noi, toti sapte. 

-Misca-ti fundul si ia telecomanda, mormai Clara cu capul in poala lui Ethan.

Acesta se intinse mai bine pe canapea, tragand-o pe Clara dupa el. Ea il lovi in gluma peste piept, lipindu-si apoi buzele de locul unde il atinsese. Isi lasa capul pe el, adormind in scurt timp, in vreme ce Ethan ii mangaia parul cu gesturi lenese. Pe fata lui isi facu loc un ranjet triumfator cand simti respiratia regulata a Clarei :

-Ce v-am spus? Adoarme mai repede decat un bebe.

Clatinand afirmativ din cap, am cascat. Prietena mea era tare contagioasa. In scurt timp, am simtit cum ma fura si pe mine somnul. M-am intins pe cearceaful meu alb, ascultandu-i pe baieti cum trancanesc neobositi. 

-Sa o adormi mai des de acum inainte, mormai Dylan. Mai ales cand ii tine partea Joannei.

Cu putin inainte sa adorm, am simtit cum privirea de chihlimbar a lui Dylan se abate asupra mea. Ramase cu ochiii pironiti pe mine un moment, doua, dupa care un vis cu lupi ii luara locul in mintea mea.

N.A. Va place mai mult cartea asta?