Adolescentul Meu din Stele

Vrăjitoare

,, Mergeam prin iarba care imi ajungea pana la genuchi, mijind ochii din cauza intunecimii. Deasupra mea se adunasera nori de furtuna, innegurand padurea in care ma aflam. Privirea imi fugea in toate partile. Poteca pe care o apucasem disparuse de mult, lasandu-ma in mijlocul brazilor si al copacilor care aruncau umbre pe jos. Mi-am inghitit nodul din gat, inspirand aerul racoros. Nu mai stiam pe unde sa o apuc.

Imbratisandu-ma singura, si, incordata, mi-am marit viteza pasului. Incepuse sa picure , umezind vegetatia din jur. Dupa ceva timp, am ciulit urechea. Tufisurile mari din dreptul meu incepura sa fosneasca. M-am ascuns in spatele unui brad gros, urmarind printre ramurile lui ce se petrecea. Dintre frunzele unui tufis a iesit un lup alb, imens. Cred ca era cat un cal. Coada lui stufoasa, de culoarea laptelui, se legana dintr-o parte in alta, ca ticaitul unui ceas. M-am cutremurat, strangand o ramura intre degete.

Animalul isi misca urechile, adulmecand. M-am facut mica cand privirea lui cazu asupra bradului in spatele caruia ma adaposteam. O porni agale catre mine, scuturandu-se de ploaia care ii curgea din blana. Ajunse la cativa pasi de mine, dezvelindu-si coltii albi cu un marait..."

M-am trezit cu un tipat, sarind direct in sezut. Dylan tresari, aproape scapandu-si pe jos cana cu ciocolata calda pe care o tinea in palme.

-Ce s-a intamplat?!ma intreba, cu buzele intredeschise de nedumerire.

Am aruncat o privire in jur. Ethan si Clara inca dormeau fara nici o treaba, pe canapea.

-Am avut un vis urat, i-am raspuns eu, clatinand din cap ca sa imi alung imaginile din minte. Stii tu, exact ca toate celelalte de pana acum.

De cand fusesem fugariti de acei trei varcolaci, in ziua aceea, am avut vise pe ,,banda rulanta" ca cel de mai devreme.

-Lasa, foarte bine ca te-ai trezit acum, rosti Dylan. Imi arunca o pelerina neagra, tolba cu sageti si arcul: Azi avem de mers.

Prima data am crezut ca prin ,,avem de mers" se referea la cu totul altceva decat ceea ce faceam acum. Credeam ca trebuia sa ne intoarcem fiecare la casa noastra, pentru ca asa vorbisem, dar m-am inselat.

In fata noastra se afla acum o constructie imensa. Semana cu un mic castel. Avea fel de fel de gargui pe ea, turnulete din loc in loc si o poarta de fier la intrarea in curte.

-Nu intru aici, m-am intors eu catre Dylan.

-Ba intri. Trebuie sa o faci. Hai!

Ma apuca de brat, tragandu-ma dupa el. Mi-am ingitit nodul din gat, urmandu-l fara prea mare tragere de inima. Am batut la poarta, iar aceasta se deschise cateva secunde mai tarziu. Am intrat intr-o curte mare, cu tufe de maracini pe margini si copaci din loc in loc.

-Dylan, imi da fiori, m-am plans eu incet.

El isi slabi stransoarea bratului meu, facandu-mi semn ducandu-si degetul la buze sa fac liniste. Atunci, m-am uitat la treptele din fata castelasului. Pe ele se aflau vreo duzina de vrajitoare, cu parul argintiu, altele cu negru, privindu-ne. Nu am putut sa nu remarc hainele diferite de ale nostre. Pantaloni negri mulati de picioare, incaltari in care se puteau misca extrem de usor, bluze tot negre mulate, dar care nu le creau nici o dificultate sa se miste.

-Sper ca ai un plan de rezerva daca ne ataca, i-am spus printre dinti lui Dylan.

El ridica discret din umeri ; fata lui spunea destule.

-Doi dintre Cei Sapte magicieni, medita una dintre ele cu voce tare, adulmecandu-ne de la distanta ; parea sa le fie sefa.

-Teoretic, ne asemanam, mai spuse alta (probabil adjuncta?).

,,Da, mi-am spus eu. Asta netinand cont ca noi suntem de partea binelui, iar voi a raului pur."

-Ce vreti?ne intreba prima vrajitoare, inaltandu-si barbia impunatoare.

-Am venit aici pentru un pact, spuse Dylan.

Un ranjet ce un imi prevestea nimic bun isi facu loc pe chipul sefei.

-Sa auzim, ne spuse ea cu o voce suava.

Dylan scoase o carte din buzunarul larg al pelerinei lui. Ochii tuturor vrajitoarelor sticlira cand o vazura. I-am privit inca o data coperta ; o stea cu cinci colturi era intiparita pe pielea cu care era invelita cartea.

-Asta, facu adolescentul de langa mine, in schimbul diamantului pe care il aveti. Stim ca detineti unul dintre cele sapte.

Se lasa tacerea pret de cateva momente lungi. Pe chipul sefei se strecura cand nehotararea, cand lacomia. M-am foit pe loc, nescapandu-mi din ochi nici un detaliu care ar fi putut sa ne ajute mai tarziu.

,,Pietrele Celor Sapte", asa se numea mai exact. Legendele spuneau ca fiecare dintre noi avem cate un diamant. Se spune ca daca fiecare o detine pe a lui, puterea ii va fi inzecita. Trebuia sa le obtinem, cu orice risc.

-Foarte bine, spuse incet sefa vrajitoarelor. Tiffany, adu diamantul, ii orodona ea uneia dintre femei.

Aceasta se intoarse pe calcaie, intrand in castel. Se intoarse dupa cateva minute cu o cutiuta inchisa, pe care i-o inmana sefei ei. Cea din urma se apropie de noi, cu celelalte unsprezece vrajitoare in urma ei.

Dylan isi miji ochii, banuitor, cand sefa ne intinse cutia, dand sa ii insface cartea.

-De unde stim ca inauntru se afla diamantul?intreba el.

-Va indoiti de loialitatea mea?marai ea aratandu-si niste colti ascutiti ca briciul.

-Deschide cutia.

Sefa o facu aruncand priviri taioase. Inauntru de afla un mic diamant, sclipitor, de culoare albastra pala superba. Mi-am inclinat capul intr-o parte, cautand vreun semn ca era un fals.

Dylan imi arunca o privire inainte sa faca schimb cu vrajitoarea. Aceasta rasfoi pe loc cartea, cu ochii sclipindu-i de incantare. Asta a fost un risc: sa le dam vrajitoarelor una dintre cele mai pretioase carti de-ale lor cu vraji...intunecate, bineinteles.

Fara sa le spunem nimic, Dylan si cu mine ne-am intors pe calcaie si am parasit curtea. Inainte sa iesim pe poarta, se auzi o miscare dintr-un colt intunecat al zidurilor. O fetita mica, poate avand vreo zece ani, statea in sezut acolo, cu fetisoara patata de pamantul de pe jos. Isi inalta ochii inspre noi doi, privindu-ne lung:

-Sa le dati Cartea Secretelor poate ca a fost cea mai mare greseala din viata voastra.

N.A. Vedeți aceea stea? Pe care scrie ,,vote". Apăsați pe ea daca va place, <3