Adolescentul Meu din Stele

Fata

-Cum te numești?am întrebat-o eu pe fată, lasandu-ma in genunchi lângă ea.
-Pleaca, clătină ea negativ din cap, cu o expresie pe chip speriată dar în același timp matura ; prea matura pentru vârsta ei. Plecați amândoi, cat mai apucați.
Dylan o privea cu buzele întredeschise. Mereu o făcea când se gândea, cugeta la ceva. Nu m-am putut abține să nu îmi plimb privirea pe chipul lui. Atât de frumos; era prea perfect totul la el.
-Esti ținută aici cu forța? Am mai întrebat-o pe fetiță.
Aceasta arunca o privire înapoi , către curtea în care erau vrăjitoarele.
-Plecati o data, in numele Stelei, șuieră ea. Hai!
M-am ridicat în picioare, dandu-ma câțiva pași în spate până când m-am izbit de Dylan. Acesta mă prinde de umeri, strângându-ma puțin de ei:
-Are dreptate, Joanna, îmi murmură el la ureche. Cu cat mai repede plecam, cu atât mai bine.
-Fata asta e in pericol aici, i-am spus înapoi , lasandu-mi capul spate ca sa ii vad chipul. Nu o putem lăsa in locul ăsta îngrozitor.
-Vin, șopti fetița miscandu-se puțin astfel încât să îi pot vedea picioarele dezgolite de sub zdrențe; pline de cicatrici și zgârieturi încă sângerânde.
Dylan mă trase înapoi, însă eu am rămas cu privirea pironită pe pielea fetei. Era atâta cruzime ascunsa in cicatricile alea; nu putea fi asta copilăria unui copil! M-am smucit din strânsoarea lui Dylan, dând să iau fetița în brațe. Dar ceva zăngăni când am tras de ea.
-Esti legata, am murmurat eu șocată.
-Joanna!mă avertiza Dylan aratandu-mi spre poarta pe care tocmai am ieșit; vrăjitoarele se îndreptau spre noi alergând.
Avusesem dreptate când am spus că îmbrăcămintea lor e perfecta pentru așa ceva.
Fata mă împinse în spate cu o forță surprinzătoare pentru cat de firava era ea. M-am impleticit înapoi, simțind brațele lui Dylan in jurul meu înainte să cad.
Am luat-o la fuga cat de repede ne-au ținut picioarele, cu vrăjitoarele aproape de noi timp de vre un kilometru. Aruncau cu vraji mai rau ca in filme. Când am ajuns la granița dintre teritoriul vrăjitoarelor și al nostru, al magicienilor, au șuierat oprindu-se.
Mi-am frecat locul de pe braț unde mă nimerise o vrajă aruncata de ele.
Durea al naibii de tare.

-Nu! Lasă-mă! Am clătinat eu negativ din cap, ferindu-ma de antidotul pe care vroia Dylan sa mi-l dea.
-Joanna, stai o dată locului!mă scutură el.
Am privit cu lacrimile scurgândumi-se pe obraji pereții ascunzătorii. Simplii, din piatra, fara nici un tablou sau ornament decorativ pe ei. Complet naturali.
Clara și Ethan plecaseră dinainte sa ne întoarcem noi de la sălașul vrăjitoarelor. Așadar, Dylan și cu mine eram singuri aici.
-Ah, doare, am gemut eu simțind cum mi se mai scurge o lacrimă fierbinte pe piele.
-Bea asta, îmi întinse el o cănuță cu un lichid vișiniu înăuntru. Rănile cauzate de vrăjile vrăjitoarelor pot fi și mortale, de asta te doare atât.
M-am uitat chiorâș la antidot. Dylan își dădu ochii peste cap cu un început de rânjet din cauza încăpățânării mele, după care îmi duse ceașca la buze. Am inghitit fara prea multa tragere de inimă conținutul ei. Al naibii, daca nu ar mai durea atât de al....
-Acum putem vorbi?l-am întrebat eu.
El se așeză pe un scaun în fața mea, verificându-mi bandajul care îmi acoperea o parte din braț.
-Lasa-ma sa ghicesc. Vrei sa discutam despre vrăjitoare.
-Bineînțeles! Diamantul... Este cel bun?
-Habar nu am , ridică el din umeri.Trebuie sa ne adunam toți șapte aici și să vedem ce e cu el.
-Da-mi-l puțin, te rog, i l-am cerut.
Dylan scoase micul diamant din buzunar, intinzandumi-l. L-am cantarit in palma.
-Nu e al meu, am oftat eu.
-Nici al meu nu e, spuse Dylan. Sa speram că i se potrivește unuia dintre ceilalți cinci.
Am dat încet aprobator din cap. M-am lăsat pe spate pe pat, privind tavanul rotund denivelat.
-Dyl', am murmurat eu după o vreme; durerea începea să devină mai suportabila. Fata aceea...nu poate fi lăsată acolo.
Cine știa prin ce trecuse copila aceea și prin ce mai putea sa treabă, daca mai rămânea mult timp acolo? Amintirea cicatricilor ei de pe picioarele ei slabe m-a făcut să mă cutremur.
-Pe toate Stelele, își încrucișă Dylan bratele la piept. Joanna, mai sunt probabil o grămadă de alte fete acolo. Nu le putem salva, și știi oricum asta.
-Nu pot sa las, m-am sprijinit eu într-un cot ca să îl privesc în ochi. Mi-e milă de ea. Daca ai fi in locul ei... Ai înțelege. Și în plus gândește-te cate informații ar putea deține despre vrăjitoare.
-Poate și despre diamante , murmură Dylan aplecandu-se puțin înspre mine. Bine punctat, arata el cu degetul înspre mine.
Am apucat numai sa ne uitam câteva secunde unul altuia in ochi, înainte să auzim un bufnet înfundat pe podea. Ne-am întors capetele la tanc ca să îl vedem pe Grey ridicandu-se cu greu. Era unul dintre cei trei magicieni care nu ai venit astă-noapte.
Tricoul îi atârna sfâșiat, dandui la iveală cinci zgârieturi lungi, însângerate.
Mi-am dus o mana la gura, soptind:
-Doamne, Grey.
Scoase o bucată împăturită de hârtie din buzunar, înainte să se prăbușească inconștient înapoi pe podeaua din piatra.

N.A. Acum, parca eu una sunt in suspans! Pentru că nu am nici o idee despre ce o să urmeze. Descopar totul când mă apuc sa scriu.
Nu uitați să votați 🌟 , daca e interesant și va place. See u later!