Radio Interview - Louis Tomlinson (Română)

Capitolul 1 ~ Havi

     Șapte luni mai târziu...

     — Și aceasta a fost ultimul hit al lui Demi Lovato și l-ai auzit aici, pe Crash FM, postul de radio care se gândește la voi. Sunt Joy Daniels, trăiesc pentru voi și numai pentru voi! a spus, gura fiindu-i foarte aproape de microfon și zâmbindu-mi obraznic. Eu doar am zâmbit înapoi din cealaltă parte a geamului.

     Joy era o persoană foarte specială, atât de unică și o iubeam. Era înaltă și foarte drăguță, cu păr lung, blond și ochi mari de alună, cu acel zâmbet veșnic pe fața ei și avea atât de multă energie că era imposibil să te simți plictisit sau abătut când erai lângă ea. Nu era ciudat că ea era vedeta de la Crash FM, una din cele mai noi posturi de radio din Londra.

     Eu, pe de altă parte, eram doar o fată normală de nouăsprezece ani, care muncea la un post de radio ca să o ajute să își plătească studiile la Universitate. Eram mai scundă ca Joy, părul meu era creț și șaten cu reflexii roșiatice și ochii mei erau căprui, de asemenea. Banal. Simplu. Nu am avut niciodată un corp grozav deși Joy spune mereu că ar ucide pentru o talie ca a mea. Dar, așa cum se întâmplă și cu familia, nu ți-ai fi putut crede cei mai buni prieteni; ei sunt obligați să te iubească chiar dacă ești un fel de monstru. Chiar daca m-aș transforma într-un zombie, știam că Joy ar găsi ceva drăguț de spus, ceva ca de exemplu că ochii mei sunt mai strălucitori de când am devenit un mort viu.

     Slujba mea de la stația de radio era de a fi asistenta lui Joy. Ea l-a obținut pentru mine când i-am spus că aveam nevoie de bani, iar asta era grozav. Mereu ne simțeam bine, uneori chiar mă facea să vorbesc cu publicul, deci eram cam cunoscută pe aici. Am cunoscut o grămadă de vedete datorită interviurilor lui Joy. A fost minunat și iubeam muzica atât de mult încât pentru mine era o adevărată plăcere să o ajut cu selectarea pieselor în fiecare zi.

     — Te aud, spune-mi numele tău, dragă, Joy a vorbit în microfon din nou după ce i-am spus că trebuie să răspundă la câteva apeluri.

     — Bună, sunt Stephanie. Dumnezeule! Iubesc emisiunea ta! Cântecele sunt mereu grozave! o fată foarte entuziasmată a strigat de pe partea cealaltă. Joy a tresărit la auzul tonului său ridicat, dar a continuat să zâmbească. Eu râdeam de pe cealaltă parte a geamului, din cabina DJ-ului.

     — Îți mulțumesc, Stephanie. Spune-mi, ce pot face pentru tine astăzi? Joy s-a uitat la mine cu un zâmbet amuzat, dar mă omora din priviri pentru că mă amuzam pe seama ei. Ea chiar ura vocile enervante ca cea a fetei, dar eu mă bucuram atât de mult când trebuia să fie drăguță cu acest tip de persoane.

     — Poți te rog, te rog, te rog, te rog, să pui ceva de la One Direction? a implorat fata, iar acum era rândul meu să tresar.

     Okay, nu puteam spune exact că urăsc One Direction, eram doar sătulă de ei. Erau peste tot! La televizor, radio, în reviste, magazine, pe străzi. Peste tot! Parcă presa te forța să îi placi, dar eu nu vedeam nimic special la ei. La urma urmei, sunt doar cinci băieți care își trăiesc visul. Nu voiam să știu mai mult despre ei. De fiecare dată când fețele lor apăreau pe ecranul televizorului meu, schimbam canalul, niciodată nu am cumpărat o revistă în care erau ei — și a fost foarte dificil să găsesc o revistă în care să nu fie nimic cu One Direction—, schimbam postul de radio când vreun cântec de-al lor începea și chestii de-astea. Nu voiam ca ei să îmi invadeze viața. Nici nu știam cum îi cheamă.

     Acum era rândul lui Joy să râdă. Știa că uram când cineva cerea One Direction pentru că asta însemna că ar trebui să ascult un cântec întreg. De fapt, credeam că de fiecare dată când cineva cerea un cântec de la ei, îi făceau ei ziua mai bună.