Capitolul 5 ~ Havi

17 3 0
                                    

     Încă nu puteam să cred că au acceptat să facă asta pentru noi. Credeam că e un vis când m-am trezit în dimineața aia, dar apoi mi-am verificat telefonul și aveam în istoric apelul cu Louis, deci a fost real. Louis m-a sunat ca să îmi spună că vor face concursul.

     Nu îmi păsa că erau One Direction. Nu mă deranja că era trupa asta de băieți de care mă săturasem. Nu era important că acum trei zile voiam să decupez toate coperțile cu fața lor pe ele. Asta era o oportunitate mare pentru post, pentru noi, și dacă trebuia să învăț să îmi placă de ei, o voi face. Voi fi cea mai drăguță fată de pe Pământ doar pentru binele postului și al lui Joy.

     Nu credeam că va fi greu. Erau de treabă și dacă puteam să dau la o parte faptul că ceilalți oameni erau obsedați de ei până în punctul în care mă speriau și chiar mă îngrozeau puțin, credeam că puteam fi prieteni. În plus, urma să petrecem o grămadă de timp împreună din cauza concursului.

     Mi-am petrecut toată dimineața înconjurată de pahare de la Starbucks și hârtii pe care eu și Joy ne scriam ideile pentru concurs. Ea a făcut multe apeluri în timp ce eu continuam să organizez totul. Cum vom selecta fetele, cum le vom prezenta pe cele preselectate băieților, când vom face concertul, cum, când, și alte chestii. Deja îmi pierdeam mințile, dar merita pentru că știam că asta ne va aduce la nivelul următor. Ce putea să fie mai bun decât o competiție cu cea mai sexy trupă de băieți din acel moment?

     Înainte de a începe emisiunea, aveam aproape totul pregătit ca să le prezentăm lui Louis și oricăruia venea cu el. Eram deja în cabina DJ-ului și eram foarte emoționată. Nu știam dacă era din cauza chestiei cu concursul sau pentru că urma să mă văd din nou cu Louis.

     Imediat mi-am adus aminte conversația, zâmbetul stupid de pe fața mea de după ce am închis și știam că nu era doar din cauză că a spus da, era din cauza faptului că m-a sunat. Nu eram sigură de ce vocea lui mă făcea să zâmbesc sau de ce menționarea numelui său îmi făcea inima să o ia la goană. Mă comportam ca o fetiță prostuță și era într-un fel ciudat.

     – E momentul din zi în care te punem la curent cu toate știrile de ultimă oră din media pe care le îndrăgești cel mai mult. Bine ați revenit la Up To Date cu gazda dumneavoastră, Joy Daniels, aici la postul tău, Crash FM, am pus înregistrarea de introducere a emisiunii și curând Joy era la microfon, zâmbetul ei drăguț și toată energia aia erau însușirile ei personale.

     – Oh bună, dragi ascultători. Sper că toți sunteți la fel de bine ca mine în această zi incredibilă. Avem multe chestii pentru voi azi. Lumea asta o ia razna, jur! Dar nu vă faceți griji, avem timp pentru voi cu cea mai bună muzică și cele mai recente știri. Și ca să începem, vă vom pune cel mai recent single al noilor noștri prieteni, One Direction. Savurați! Joy a prezentat și era rândul meu să apăs play again și să fac magia mea.

     Uite așa am făcut cele două ore de emisiune perfect. Numeroase apeluri au fost preluate, am pus muzică bună, ne-am distrat și era timpul să ne vedem cu Louis, dacă era punctual, desigur. În timp ce eu și Joy am mers la cantină, inima îmi bătea atât de tare pentru că știam că Louis e mai aproape cu fiecare minut. Aveam toate hârtiile și eram mai mult decât pregătite să prezentăm totul, dar știam că starea mea era din cauza altor factori care includeau o pereche de ochi albaștri superbi, un zâmbet drăguț și un băiat prostuț.

     Îmi beam a opta cafea a zilei când telefonul meu a sunat și am sărit atât de sus că aproape am vărsat băutura pe Joy. A fost surprinsă la început, și apoi a început să râdă ca o adevărată hienă. Ai crede că îi pasă că aproape am murit de infarct. Nup. Asta nu era Joy. Prietena mea cea mai bună ar izbucnit în râs la început, și apoi ar verifica dacă sunt bine, dar apoi ar fi prea târziu. Oh, viață tristă.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Apr 20, 2020 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Radio Interview - Louis Tomlinson (Română)Where stories live. Discover now