Danger Man [Lee Jong Suk] • || Short Story|| •

4. Vreau să fii tu

LJS? Hm... cred că L vine de la Lee pentru că alt nume începând cu această literă nu-mi venea în minte. Gândeam cu voce tare posibilele nume: Lee JiSung.. Lee JungSong.. Lee JangSeok.. Lee JiSuk...

-Lee JongSuk?

Aud vocea colegei mele care tocmai intrase în birou. Numele nu îmi suna cunoscut și am întrebat-o dacă știe o persoană cu acest nume sau cu aceleași inițiale. Relaxată îmi răspunde că Lee JongSuk apare în cazul 14. El era inculpatul căreia trebuia să-i fie avocat. Curioasă, o întreb ce a făcut de a fost dat în judecată, iar aceasta îmi povestește cum mai multe femei au dat plângere cu privire la el pentru că acest individ le intra mereu noaptea în case violându-le și cum dimineața când se trezeau găseau bilete de la dânsul cu mesaje amoroase sau amenințătoare lipite prin camera lor. Pupilele mi se dilataseră și din cauza fricii ce mi s-a instalat în corp și suflet, strâng biletul scris de el mototolind-ul în pumn.

Am întrebat-o când se va ține procesul, primind drept răspuns cuvintele "săptămâna viitoare". M-am dus la ea și am rugat-o să-mi dea mapa în care ținea cazul pentru a arunca o privire, iar aceasta îmi dă un morman de foi prinse într-un clips negru. Dădeam pagina cu pagină, găsind poze cu victimele, cu bilețelele pe care acuzatul li le lăsau, dar chiar şi o poză cu acesta.

Acele trăsături pe care mi le-a povestit vânzătoare de la cafenea le avea şi el. Era înalt, avea părul castaniu, iar buza de jos era împărțită în jumătăți, dând impresia unei tăieturi. Pe lângă povestea acestuia, trăsăturile lui chiar erau frumoase. Era chipeș. Cum putea un asemenea om să fie un violator? Dar ceea ce nu avea niciun sens era faptul că doar eu nu-mi aminteam de fața lui atunci când pleca de la mine de-acasă, cu toate că eram și eu una din victime. Ce mi-a făcut? M-a drogat? Mi-a dat pastile de uitare a memoriei? Nu pot să-mi dau seama.. Dar sunt al naibii de curioasă de ce doar mie îmi făcuse asta. Nu avea nimic nicio logică.

Seara când ajung acasă, mă schimb în niște haine lejere, iar când mă duc în bucătărie ca să mănânc ceva, văd o persoană care era în mijlocul camerei. Îi vedeam doar spatele până când acesta se întoarce, bănuiesc, pentru că mi-a simțit prezența. Era chiar EL. Inima îmi bătea ca nebuna, iar niște fiori îmi cutremură tot corpul. Se așează pe un scaun așteptând, cred, să mă așez și eu. Stăteam în picioare înfricoșată, fiindu-mi teama că ar putea să-mi facă ceva dacă mă apropii de el.

-Kim SeoYeon.

Vocea lui.. De ce mi-a fost dor să o aud? Și de ce mă bucuram în loc să-mi fie frică pentru că îmi știa numele?

-Vreau să fii tu... avocatul meu.

Sprâncenele mi se încruntară, exprimând confuzia pe care o aveam. Voiam să-l întreb ce de, dar îl aud oftând. Se ridică de pe canapea, făcând pași spre mine. Mă îndepărtam. Încă mi-era frică să nu-mi facă ceva. Fața lui era tristă și parcă puteam să-i simt durerea din suflet. Sau era totul doar un joc de teatru? Nu știam ce să cred: dacă ceea ce simțea era real sau doar se prefăcea. Am ajuns să-l cred până la urmă.. Chiar era sfâșiat. Ceva îl măcina cu adevărat.  Voiam o explicație. De ce îl adoram atât de mult în timp ce mi-era groază în același timp știindu-i acum povestea? 

Încetase. Nu se mai apropia. Cred că își dăduse seama cât de teamă îmi era de el, așa că nu voia să mă sperie mai mult decât eram deja.

-Te rog... 

După aceste cuvinte îi puteam vedea ochii înlăcrimați. Pleacă capul, se îndreaptă spre ușă, apoi iese afară. Curiozitatea mea încă nu a pierit, așa că mă duc după el, dar când deschid ușa și mă uit prin jur, nu mai era nimeni. Eram singură în mijlocul străzii întunecate luminată doar de becul din fața casei mele. Mă întorc în casă vrând să îmi continui planul: să mănânc. Mă apropii de frigider și observ lipit de acesta un bilet. 

Îmi pare rău...

De ce lăcrimez...?