Hermione Granger și misterul de la Hogwarts

În Expresul de Hogwarts

HERMIONE 

Nu îmi vine să cred ce repede ne-am întors la King's Cross, bine cunoscuta gara. Va trebui să trecem, din nou, prin zidul dintre peroanele 9 și 10. Am alergat, cu căruciorul de bagaje și Pungășilă, motanul meu, spre zid. Am simțit din nou acea senzație ciudată și după o secundă am aterizat în peronul ticsit de vrăjitori ce își luau la revedere de la copiii lor ce plecau la Hogwarts. Pe fețele elevilor din primul an se citea atât extazul cât și frica.

-Uite-i și pe boboci. Hermione, îți aduci aminte cum a fost când am venit noi la Hogwarts? spuse Harry privindu-i amuzat pe elevii de 11 ani ce se uitau în toate părțile, de parcă nu le venea să creadă că locul în care se aflau era într-adevăr real.

-Mie îmi spui? încă îmi amintesc ce reacție am avut când McGonnagall a venit acasă la noi și ne-a spus că sunt o vrăjitoare și sunt admisă la o școală magică, mi se pare așa de amuzant acum, zise Hermione la fel de veselă ca Harry.

Ron era în fața lor cu Ginny, încercând să găsească un compartiment liber în trenul plin de copii, de la mici la mari. Gemenii Weasley erau de mult în tren, împreună cu Lee Jordan, încercând să îi facă o farsă de toată frumusețea îngânfatului Draco Malfoy, de la Slytherin.

În tren atmosfera era cât se poate de veselă. Broscuțele de ciocolată și jeleurile cu toate aromele erau atracția principală a căruciorului cu dulciuri. 

Luna Lovegood tocmai ce le povestea despre niște creaturi fantastice chiar și pentru lumea vrăjitorilor, animale pe care fata le găsea cât se poate de adevărate și pe seama cărora Ron și Ginny se distrau copios, în timp ce Hermione se încăpățâna să nu creadă nimic din ce se vorbește.

Brusc trenul se opri, și afară se făcu întuneric. S-a auzit decât un zgomot asurzitor timp de o fracțiune de secundă, apoi întreg trenul a fost cuprins într-un întuneric și o liniște profundă. ''LUMOS MAXIMA!" se auzi Hermione strigând. Compartimentul se lumină în întregime și ea observă că era întinsă pe podea, la distanță de Harry, amândoi fiind acoperiți de vechea mantie de invizibilitate a tatălui lui Harry. Imediat după, cei doi prieteni au realizat că erau singuri în compartiment, apoi nu le-au mai trebuit decât câteva minute ca să realizeze că erau singuri în întreg trenul.

-Ce s-a întâmplat? Unde sunt toți restul? Crezi că au plecat fără noi? Oare unde suntem? Om fi plecat de la Hogwarts? Întrebă Harry foarte rapid, însă nu aștepta un răspuns. Știa prea bine că pelerina îi ferise, atât pe el, cât și pe Hermione de orice sau oricine tocmai atacase trenul ce mergea liniștit spre școală. Orice a provocat asta... 

Însă nu a apucat să termine propoziția, căci lui Hermione îi venise o nouă idee genială.

-Mă tem că nu este vorba despre ce a oprit trenul. O, nu. Este vorba despre cine a oprit trenul. Harry, doar gândește-te puțin. Totușl are logică! Mai întâi ziarul, apoi vizita lui Fudge... Vrăjichixul ăla a fost aici! Din vina lui s-a întâmplat asta! Evident, nu ne-a găsit pe noi deoarece am căzut cănd a frânat trenul și mantia de invizibilitate a căzut peste noi. Dar ce treabă a avut el cu restul? Mă urmărea pe mine ca să ajungă la tine și la Dumbledore. Nu are niciun sens! spuse Hermione convinsă.

-Înțeleg ce vrei să spui, Hermione. E o teorie foarte strălucită. Poate că nu știm foarte multe despre ce tocmai s-a întâmplat, dar un lucru știm sigur! 

-Ce anume?

-Că îl vom prinde pe cel care a făcut asta, spuse Harry încrezător, uitându-se pe fereastra spartă a trenului. Hedwiga e bine! Hai să îi trimitem o scrisoare lui Dumbledore! El va știi ce e de făcut. Până când ne va răspunde vom încerca să găsim indicii despre ceea ce s-a întâmplat...

Hedwiga s-a întors înapoi la trenul aproape gol ce se afla departe de civilizație, cu o foarte mare rapiditate, cu un plic pe care recunoscură amândoi scrisul înclinat și caligrafic al directorului. Din păcate, veștile nu erau tocami foarte bune.