CRINUL ROȘU

După James

Trăsura înainta pe aleea lungă, iar Herpet House apăru în toată splendoarea, dominând orizontul. Piatra galbenă cu finisaje albe dădea senzația de eleganță și căldură pe fondul cerului de un cenușiu aspru. Cele trei etaje se înălțau mândre și durabile, înconjurate de copaci, arbuști și de pajiștea cu iarbă unduitoare.
Auzise odată că pe moșie se rătăciseră cândva niște păuni, plimbându-se mândri și desfăcându-și cozile ce sclipeau asemenea unor pietre prețioase. Dar Reginald nu suportase strigătele lor și pusese să-i omoare când devenise stăpân.

El domnea ca un rege. Iar ea îi dăduse un prinț. Cândva, într-o bună zi, fiul ei avea să-i uzurpe tronul tatălui. Iar ea va fi stăpână în Harper House, alături de James. Dragul ei, James cel drag.

Deși ferestrele uriașei reședințe erau goale și poleite de lumina aurie a soarelui-și ochi ascunși se zgâiau la ea-, se văzu locuind acolo împreună cu James al ei. Se imagină având grijă de el acolo, ducându-l la plimbare prin grădini, auzindu-i râsul zglobiu răsunând pe coridoare.

Într-o bună zi, firește că așa va fi. Casa era a lui, așa că, prin urmare, era casa ei. Iar ei aveau să trăiască acolo fericiți, numai ei doi. Așa cum era menit să fie.

Coborî din trăsură, o femeie slabă și palidă, într-o rochie cenușie care-i era largă, și păși ușor spre poartă.

Inima părea că-i bate în gât. James o aștepta.

Bătu la ușă și, pentru că mâinile ei refuzau să se oprească din tremurat, și le înfășură strâns în jurul taliei.

Bărbatul care răspunse purta un veșmânt  negru elegant și, deși o măsură cu privirea din cap până în picioare, chipul îi rămase impasibil.

-Doamnă, vă pot fi de folos cu ceva?

-Am venit după James.

Sprânceana stângă i se ridică involuntar, pentru o fracțiune de secundă.

-Îmi pare rău, doamnă, dar nu există nici un James în reședință. În cazul în care căutați un servitor, intrarea se află în spate.

-James nu este un servitor. Cum îndrăznea? Este fiul meu. Este stăpânul tău. Am venit după el. Trecu pragul cu o expresie sfidătoare. Vă rog să-l aduceți imediat.

-Cred că ați greșit casa, doamnă. Poate...

-N-o să mă țineți departe de el. James! James! Mami e aici.

Se năpusti spre scări, zgâriind și mușcând atunci când majordomul o luă de braț. 

-Danby, ce se întâmplă aici? O femeie, îmbrăcată tot în negrul caracteristic slujitorilor, veni în grabă în holul încăpător.

-Această...femeie. Este epuizată.

-Asta e puțin spus. Domnișoară? Vă rog, domnișoară, sunt Havers, menajera. Trebuie să vă liniștiți și să-mi spuneți ce se întamplă.

-Am venit după James. Dădu să-și aranjeze buclele cu mâini tremurătoare. Trebuie să  mi-l aduceți imediat. E timpul pentru somn. 

Pe chipul binevoitor, Havers afișă un zâmbet blând.

-Înțeleg. Nu vreți să vă așezați pentru o clipă, să vă reveniți puțin?

-Și apoi o să mi-l aduceți pe James? O să mi-l dați pe fiul meu.

-În salon? E cald și bine acolo. E frig afară astăzi, nu-i așa? Privirea pe care i-o aruncă lui Danby îl făcu să-i dea drumul. Gata, dați-mi voie să vă conduc. E un vicleșug, încă o păcăleală.

Amelia o luă la fugă spre scări,strigând după James. Ajunse până la etajul al doilea înainte ca picioarele lipsite de vlagă s-o trădeze.

Se deschise o ușă, iar stăpâna din Harper House ieși pe coridor. Știa că era soția lui Regiland. Beatrice. O văzuse la teatru o dată și prin magazine. Era frumoasă, într-un fel aspru, cu ochii asemenea unor așchii de gheață albastră, un nas subțire și buze pline care acum se strâmbau într-o grimasă plină de dezgust. Purta o rochie de dimineață din mătase de un trandafiriu-închis, cu guler înalt și bine strânsă în talie.

-Cine este această creatură?

-Îmi pare rău, doamnă. Havers, mai iute de picior decât majordomul, ajunse prima la ușa salonului de zi. Nu s-a prezentat.

Îngenunche, petrecându-și în mod inconștient un braț în jurul umerilor Ameliei.

-Pare foarte necăjită și pare că a înghețat de-a dreptul. 

-James. Amelia se întinse spre ea, iar Beatrice își feri fustele. Am venit după James. Fiul meu.

Privirea lui Beatrice fu străbătută de un licăr fugar, după care își strânse buzele într-o linie subțire.

-Adu-o aici.

Se răsuci încet și se întoarse cu pași mari în salon. Și așteaptă.

-Domnișoară. Harvers vorbi încet, ajutând-o pe femeia care tremura să se ridice în picioare. Nu vă fie teamă, n-o să vă facă nimeni vreun rău!

-Vă rog, aduceți-mi copilul! Ochii ei implorau în timp ce degetele se încleștau pe mâna lui Havers. Vă rog, aduceți-mi-l!

-Haideți, intrați, vorbiți cu doamna Harper. Doamnă, să servesc ceai?

-În niciun caz! Sări Beatrice. Închide ușa!

Se îndreptă spre un cămi frumos din granit și se întoarse cu fața. Focul ardea mocnit în spatele ei, dar privirea îi rămase rece atunci când ușa se închise în tăcere.

-Ești...ai fost, se corectă ea cu o grimasă, una dintre târfele soțului meu.

-Sunt Amelia Connor. Am venit...

-Nu te-am întrebat cum te numești. Nu mă interesează în nici un fel. Și nici persoana ta. Întotdeauna am presupus că femeile de țeapa ta, cele care se consideră amante în loc de femei ușoare, au îndeajuns de multă minte și stil încât să nu pună piciorul în căminul celui pe care le place să-l numească protectorul lor. 

-Reginald. Reginald e aici?