CRINUL ROȘU

Adevărul

Se uită în jur năucă, abia atunci remarcând incăperea elegantă cu lămpile ei pictate și pernele din catifea. Nu își mai amintea cum ajunsese acolo. Frenezia și furia se domoliseră, lăsând-o înfrigurată și buimacă.

-Nu este acasă, și ar trebui să te consideri norocoasă.  Știu totul despre...relația voastră și despre faptul că el i-a pus capăt, iar tu ai primit o recompensă frumușică.

-Reginald?

Îl văzu, în mintea ei năucă, stând în fața căminului-nu acesta, nu, nu acesta. Căminul ei, salonul ei.

"Credeai că o să îngădui cuiva ca tine să-mi crească fiul?"

Fiul. Fiul ei. James.

-James. Fiul meu. Am venit după James. Am păturica lui în trăsură. O să-l duc acasă acum.

-Dacă ai impresia că o să-ți dau bani ca să păstrezi tăcerea în privința acestui subiect vulgar, să știi că te înșeli amarnic. 

-Am...venit după James. Un zâmbet tremurător îi arcui ușor buzele în timp ce păși în față, cu brațele întinse. Are nevoie de mama lui.

-Bastardul pe care l-ai adus pe lume și pe care am fost obligată să-l accept în casă a fost numit Reginald, după tatăl său.

-Nu, eu i-am spus James. Mi-au spus că era mort, dar îl aud plângând. O expresie îngrijorată i se așternu pe chip în timp ce se uita prin încăpere. Nu-l auziți plângând? Trebuie să-l găsesc, să-i cânt un cântecel de leagăn.

-Locul tău este la balamuc. Aproape că mi-e milă de tine. Beatrice se ridică, lemnul continuând să trosnească în căminul din spatele său. Nu ai mai multe de spus decât mine în această privință. Dar măcar eu sunt nevinovată. Eu sunt soția lui. I-am născut copii, prunci legitimi. Și am suferit pierderea lor, iar comportarea mea a fost ireproșabilă. Am închis ochii în privința aventurilor soțului meu și nu i-am dat nici măcar un motiv să se plângă de mine. Dar nu i-am dat un fiu, iar acesta a fost păcatul meu de moarte. Obrajii i se încinseră de furie. Crezi că eu vreau să-mi fie adus pe cap plodul tău? Fiul bastard al unei ușuratice care îmi va spune mamă? Care va moșteni asta? Ridică brațele mânioasă. Toate astea?! Mi-aș fi dorit să fi murit în pântecele tău, și tu împreună cu el!

-Da-ți-mil, da-ți-mi-l înapoi. Am păturica lui. Se uită în jos la mâinile ei goale. Am păturica lui. O să-l duc de aici. 

-Nu e cale de întoarcere. Suntem prizoniere în aceeași capcană, dar măcar tu meriți pedeapsa.

-Nu puteți să-l păstrați, nu-l vreți. Nu vreau să vi-l las. Se năpusti înainte, cu o privire săbatică și buzele uscate . Iar palma veni ca din senin, doborând-o la podea.

-Vei părăsi imediat această casă. Beatrice vorbi încet, cu calm, de parcă i-ar fin încredințat unui servitor o însărcinare lipsită de importanță. Nu vei vorbi niciodată despre asta, sau voi avea grijă să fii închisă într-un ospiciu.  Nu voi accepta ca reputația să-mi fie pătată de aiurelile tale, asta ți-o promit. Nu te vei mai întoarce aici, nu vei mai pune piciorul în Harper House sau pe domeniul Harper. Nu vei vedea niciodată copilul-și asta va fi pedeapsa ta, deși, după părerea mea, este prea ușoară.

-James. Voi locui aici împreună cu James.

-Nu ești în toate mințile, replică Beatrice cu o urmă de amuzament în voce. Întoarce-te pe stradă. Sunt singură că vei găsi un bărbat care va fi fericit să-și verse sămânța în pântecele tău și să-ți facă un alt bastard. Traversă în grabă încăperea și deschise ușa. Havers! Așteptă, ignorând suspinele sfâșietoare din spatele său. Pune-l pe Danby să scoată din casă creatura asta!

Dar se întoarse. O dăduseră afară și-i porunciseră vizitiului s-o ducă de-acolo. Dar se întoarse, în noaptea rece. Era cu mințile pierdute, dar reuși să ajungă, conducând într-o șaretă furată, cu părul ud leoarcă, cu cămașa de noapte lipită de trup.

Voia să-i ucidă. Să-i ucidă pe toți. Să-i sfâșie, să-i taie în bucăți. Și să-l poată lua pe James atunci, îm mâinile ei însângerate.

Dar n-o s-o lase niciodată. N-o să-și poată lua niciodată copilașul în brațe. N-o să-i vadă niciodată chipul minunat. Doar dacă...doar dacă...

Coborî din șaretă în timp ce umbrele și razele lunii alunecau peste Harper House, în timp ce ferestrele negre licăreau și toți cei dinăuntru dormeau duși.

Ploaia se oprise; cerul se înseninase. Ceața se strecura deasupra pământului, șerpi cenușii care alunecau spre picioarele ei goale, înghețate. Își târa tivul cămășii de noapte prin noroi și apă, în timp ce înainta, scoasă din minți. Fredonând, cântând.

Aveau să plîătească. Aveau să plătească scump.

Fusese la vrăjitoare și știa ce trebuia făcut. Știa ce avea de făcut pentru a obține tot ceea ce își dorea, pentru totdeauna. Veșnic.

Traversă grădinile, unde toate erau firave din pricina înghețului, și magazia pentru trăsuri, căutând ceea ce-i trebuia.

Cânta pe când o căra cu ea, pășind în aerul umed spre casa somptuoasă din piatră galbenă luminată de razele lunii. 

-"Lavanda e albastră. Lavanda e verde."