Dangerous#1 \\editare

If you love me

-Da Roxanne ! Un milion de dolari, răbufni el punându-şi mâinile in cap în timp ce se plimba prin cameră.

-De ce aş fi biletul tău către un milion de dolari? Sunt un pariu Jason? am replicat eu punându-mi mainile in şold.

-Nu, eşti mult mai mult decât un pariu. A spus aşezându-se la marginea patului. Eşti totul Roxanne, nu doar un milion de dolari.

Mi-am ridicat capul pozitionându-mi ochii asupra lui. Părul îi era dat intr-o parte, iar pumnii îi erau strânşi.

-Explică-mi Jason, ce sunt eu ? Ce pariu imbecil ai făcut?

-Stai jos, a spus idicând locul de lângă el. În ziua aceea când am stat la cabană Marco m-a făcut să accept un pariu, ştia ca nu aş putea rezista. Tot ce trebuia să fac era să nu mă indrăgostesc de tine, dar tu s-o faci. Ştiu pare simplu, Jason McCann nu se îndrăgosteşte, dar uite ca facut-o, şi a pierdut un milion de dolari.

-Te joci cu mine! O să porneşti un război McCann, am murmurat eu punându-mi mainile pe umerii lui.

-Deja am pornit la atac Clark, a spus el lipindu-mi spatele de saltea. Îmi pare rău Roxi, chiar îmi pare.

-Oh, Jason McCann şi-a cerut scuze? Nu pot să cred, trebuie să notez asta undeva, am spus împingându-l cu mâinile.

-Nu mă face să imi retrag scuzele, mârâii el prinzându-mi încheieturile cu atenţie. Eşti prima căreia îi cer scuze.

-Şi o vei mai face, am spus lipindu-mi buzele de ale lui in timp ce mâinile mele se plimbau prin părul lui trăgându-l mai aproape. Îmi e somn.

Mi-am poziţionat mâinile pe pieptul lui împingându-l uşor reuşind să îl îndepărtez. Am deshis dulapul scoţand un tricoul alb ce îi aparţinea lui Jason. Mi-am îndepărtat hainele tragându-mi tricoul peste cap.

-Ăla este al meu.

-În seara asta nu, am spus eu intorcându-mă cu spatele si invelindu-mă cu cearceaful alb. Noapte bună Jason.

***

Jason P.O.V

Am părăsit casa trântind uşa cu putere in urma mea. Ochii mă ardeau, iar gâtul mă ustura îngrozitor.  M-am sprijint de capota maşinii căutându-mi incă o ţigara prin buzunare. Soarele stălucea cu putere reflectându-se pe maşină.

M-am aşezat în locul meu obişnuit băgând cheia in contact. Mă indreptam către Hilton in urma apelului primit de la Hope. Inima îmi bătea cu putere dorind să îmi părăsească cutia toracică. Hope era cu mult mai frumoasă, părul in două culori acoperindu-i claviculele proeminente  ce îi ieşeau prin piele, dar ochii îsi pierduseră acea sclipire.

Am tras aer puternic în piept părăsind maşina, iar privirea îmi ateriză pe fata ce mă aştepta. Fata pe care am părăsit-o acum mai bine de doi ani cu toate că am jurat să nu o fac. Am înghiţit în sec închizând portiera cu grijă în urma mea. Ochii mei se plimbau pe trupul ei de sus in jos admirându-i fiecare părticică. 

-De ce ai vrut să ne intâlnim Hope? am murmurat eu 

-Pentru că avem nişte lucruri de lămurit Jason, de  ce ai plecat? Mi-ai promis că nu o vei face, şi totuşi ai făcut-o.

-Pentru că am simţit că asta trebuie să fac, nu vreau să vorbim aici. Am spus trăgând-o de braţ înspre maşină si băgând-o cu forţa înauntru.

-Ce dracu e cu tine Jason? Puteai doar să îmi spui să intru înauntru, răbufni ea muşcându-şi buza inferioară.

-Sunt Jason McCann, fac totul cum vreau eu.

-Eşti acelaşi idiot de acum doi ani, replică ea. De ce ai plecat Jason?

-Pentru că nu puteam suporta să ştiu că eşti in pericol Hope. am făcut ceea ce era mai bine pentru tine.

-Şi acum crezi că îmi e bine? răbufni ea din nou. Ai plecat când aveam nevoie de tine, ai plecat când mi-ai promis că nu o vei face.

-Şi tu ai promis că mă vei iubii mereu Hope! am ţipat eu vocea mea acaparând intreaga maşina.

-Şi ce te face să crezi că nu o fac?  Te-am aşteptat timp de doi ani Jason, asta nu înseamnă ceva pentru tine?

-Nu  pun preţ pe vorbe, în aceşti doi ani ai fi putut face orice.

-Am plâns in fiecare noapte după tine crezând că ai păţit ceva. Încetasem să mai părăsesc casa, ma izolasem de ţoti, am crezut că eşti mort, de asta mi-am făcut tatuajul ăsta, a spus ea indicând incheietura mâinii ei.

Iniţialele J.M erau tipărite pe pielea fiind inconjurate de semnul infinitului, Ochii mi-i sau mărit la vederea acestuia, iar inima îmi bătea  cu putere încat ar fi putut s-o audă cu uşurinţă.

-De ce ai făcut asta?

-Pentru că vroiam să imi amintesc toată viaţa de tine. Am făcut tatuajul ăsta ca să nu te uit niciodată, pentru că te iubesc Jason.

Am prins-o de mâinii strângând-o cu putere în timp ce ea se zbătea incercând sa iasă din strânsoarea mea.

-Dă-mi drumul Jason.

-Mai repetă o dată ultima propoziţie, am murmurat eu.

-Te iubesc Jason, răsufla ea mutându-şi capul in direcţia opusă.

-Şi eu te iubesc, Hope, am spus eu prinzând-o de bărbie şi astupându-i buzele cu ale mele. Te iubesc, te iubesc, te iubesc.

-Dacă mă iubeşti pleci azi cu mine in Toronto, renunţi la tot ce este aici, spuse ea retrăgându-se din sărut. Dacă chiar mă iubesti sau ai făcut-o vreodată te întorci.

Mi-am mutat mâinile pe picioarele ei făcând cerculeţe în timp ce în mintea mea se dădea o luptă intre Hope si Roxanne. Hope a fost cea care mi-a rupt sufletul in mii de bucăţi în clipa când a ales să rămâna in Toronto, iar Roxanne era cea care a adunat toate bucătile din sufletul lui lipindu-le la loc cu toate că al ei era distrus.

-De ce ai ales să rămâi in Toronto Hope? Ţi-am dat şansa să vi cu mine.

-Pentru că acolo am totul Jason. Trupa mea, prietenii mei, iar atunci te aveam şi pe tine. Nu m-am gândit nicio secundă că o să pleci.

-Vin inapoi in Toronto, am murmurat eu gonind cu viteză pe străzile parţial libere până in faţa casei mele. Rămâi aici. mă intorc imediat.

Am urcat scările in fugă luând un rucsac negru aflat pe canapea. Stomacul mi-i se strângea având senzaţia că voi vomita in orice moment. M-am poziţionat in faţa dulapului îndesând câteva haine in rucsac gândindu-mă la decizia luată.

-Unde pleci?

Mi-am intors capul privind-o pe bruneta ce era imbrăcată intr-un maiou de basket ce îi ajungea până la jumătatea coapselor.

-Până la Brooks. Am spus indreptându-mă inspre uşă.

-Te întorci diseră?

-Sigur. am spus simţindu-mi sufletul cum se sfăşie din nou. Roxanne, să nu uiţi niciodată tot ce ti-am spus.

Am intrat in maşina aruncând rucsacul in spate în timp ce îmi stergeam ochii cu dosul palmei încercând să alung lacrimile.

-Putem pleca?

-Sigur.

_________________

Vreau să vă mulţumesc pentru 3000+ cititori, 800+ voturi si aproape 50 de comentari. Sunteţi minunaţi.

Vreaau să îmi spuneţi ce credeţi ca se va intâmpla\ ce vreţi să se intâmple.

Cine vrea dedicaţie să îmi scrie.