Mai mult decât atracție#Grey Sisters Vol IV

Capitolul 5

   Acum că știu cine e pacientul meu și că e o persoană atât de cunoscută încât mă întreb cum de nu l-am recunoscut până acum, mă simt ciudat când merg să îl văd următoarea zi.
  Când intru în salon, e întins pe pat și doarme. Mă apropii încet de pat și îi iau fișa să văd dacă au mai aparut ceva schimbări când văd că deschide un ochi și se uită la mine. Oftează și își deschide ambii ochi:
-Oh, tu ești!
-Stai liniștit, plec imediat și te las să dormi.
-De fapt, nu dormeam. Credeam că e altcineva.
Mă uit la el cu o sprânceană ridicată:
-Stai așa, deci te prefaceai că dormi?
-Dacă l-ai cunoaște pe managerul meu și tu ai face la fel!
  Mă uit la el. Ochii albaștrii îi strălucesc în lumina care intră pe fereastră. Are un început ușor de barbă de parcă nu s-ar fi bărbierit de câteva zile, probabil că de când e aici:
-Aș putea să te ajut în privința asta, mă trezesc spunând.
-Serios? întreabă el, devenind dintr-o dată atent.
-Îhm. Am să le spun gărzilor de corp care îți păzesc ușa să nu lase pe nimeni să intre deoarece ai nevoie de odihnă.
-Mersi! Cu toate că nu cred că asta o să îl oprească, el le dă practic salariile, chiar dacă eu fac banii, pare să cadă pe gânduri așa că nu mai spun nimic.
  Pun fișa la loc și mă apropii de el, trebuie să îi schimb bandajele. Dă să își tragă brațul când vreau să îl ating. Îmi ridic capul iar privirile ni se întâlnesc. Ne privim cu intensitate și pentru o clipă aproape că uit unde sunt, cine sunt eu și cine e el. După câteva clipe întinde brațul iar eu îi desfășor cu grijă bandajul alb din jurul încheieturilor. Pielea a început să se vindece în locul unde s-a tăiat. Dar încă are o culoare rozalie. O să mai dureze ceva vreme până când or să fie doar niște cicatrice:
-Dacă scapi de managerul meu, poți să scapi și de psihologul care a fost pe aici astăzi?
  Mă uit la el:
-Din pacate nu. Face parte din procedura medicală. Și poate o să te ajute...
-Nu are cu ce să mă ajute. Ți-am spus că nu a fost un accident. Știam ce fac. Nu sunt nebun. Nu am nevoie de ajutor.
  Îi pun bandaje noi:
-Ei, îmi pare rău, domnule Blake, dar nu vă pot ajuta în această privință.
-Sigur. Mersi oricum pentru faza cu managerul meu, doamnă doctor...
-Walker.
-Walker? Doar atât?
-Ce ar trebui să mai zic?
-Poate numele tău întreg.
-Păi nici tu nu mi l-ai spus pe al tău.
-Mda, dar l-ai citit de pe fișa mea.
   Și oricum, știu cine ești, mă gândesc în mintea mea. Chiar dacă în fișă e trecut ca și Alecsander, mă gândesc că e un fel de păstrare a confidențialității. Ii zâmbesc:
-Christine Walker!
  El îmi întinde mână iar eu o accept, când palmele noastre se ating, mă priveșe în ochi și îmi repetă numele. Se uită spre mine și preț de o clipă se încruntă gânditor apoi zâmbetul îi reapare pe buze:
-Christine...mă bucur  să te cunosc!
  Îi zâmbesc și plec din salon ca să trec și pe la ceilați pacienți.