baby girl

Capitolul 5 - Oglinzi

Cand eram mica am fost impreuna cu parintii mei intr-un astfel de parc de distractii, intr-o astfel de Casa a Oglinzilor. Nu este o amintire prea placuta de vreme ce m-am tinut tot timpul de parintii mei, iar ca prin magie m-am pierdut si am ramas prinsa intre zecile de oglinzi. Am fost nevoita sa imi privesc chipul terifiat si lacrimile ce imi curgeam siroaie, timp de minute intregi care pareau a fi ore. In cele din urma m-au gasit ghemuita intr-un colt, plangand atat de mult incat aproape ramasesem fara aer, ascunsa in incercarea de a nu ma privi in oglinzile din jurul meu.

I-am povestit pe scurt aceasta intamplare lui Cass si a parut mai intelegator decat ma asteptam sa fie.

"Auch, al naibii de traumatizant." spune. "Eu am problema cu circul, clovnii aia idioti, animalele chinuite sa faca trucuri care mai de care. Tampenii."

"Stai, iti e frica de clovni?" imediat ce il intreb asta, ma priveste stupefiat.

"Da, tie nu? Tuturor le e frica de ei." il privesc surprinsa si incep sa rad. "Vorbeste tipa careia ii e teama de oglinzi."

Inaintam la pas, iar prin asta ma refer ca ma trage dupa el cu forta. Acum imi maseaza oarecum mana, intr-un mod linistitor de parca ar vrea sa-mi induca sentimentul ca sunt in siguranta aici cu el.

"In fine, de ce m-ai adus aici?"

"Voiam sa iti arat ca e aproape gata Casa Oglinzilor. Deci, ce parere ai?" Um, asta da schimbare radicala.

"E de-a dreptul inspaimantatoare. Sunt sigura ca o sa fie un loc amuzant pentru altii, dar nu si pentru mine." incerc sa zambesc, dar nu prea iese.

Se opreste si se pozitioneaza in mijlocul unei oglinzi. Incerc sa il privesc pe el si nu vreuna din monstruozitatile astea mari. Pana la urma cedez si privim aceeasi oglina. Ma uit in ochii lui prin ea, iar el in ai mei. E atat de ciudata aceasta imagine. Lumina purpurie si albastra inconjoara intregul loc.

"Priveste-te in oglinda." spune. Nu pot sa fac asta si il privesc in continuare.

"Nu." spun.

"Oh, haide. Nu e ca si cum un monstru mare si paros o sa iasa din oglinda si o sa sara la tine. Sunt aici." imi mangaie mana, iar asta ar trebui sa ma linisteasca, dar nu se intampla deloc asa. Monstrul ala mare poate sa fie la colt in secunda asta. Arunc ideea in cel mai indepartat loc al mintii mele si inchid ochii. Pana la urma ma privesc in oglinda, e doar imaginea mea pe care o vad in fiecare zi prin oglinda din baie.

"Acum, vreau sa te uiti adanc in ochii tai. Sa vezi dincolo de pupile, de iris, sa uiti ca esti aici cu mine." ma bufneste rasul si ma intorc la el.

"Te crezi vreun magician? Exersezi hipnotizarea pe mine?" ma priveste serios, nu schiteaza niciun zambet.

"Poti, te rog, sa faci ce zic?" oftez bosumflata ca nu ma ajuta deloc si ca nu rade alaturi de mine pentru a ma calma. Fac exact cum imi spune si sunt atenta doar la ochii mei. "Exista superstitii despre oglinzi." spune in soapta de parca nu ar vrea sa trezeasca pe cineva. Nu imi mut privirea nicio clipa. "Oglinda reflecta adevarul, sinceritatea, sufletul omului." continua. Nu inteleg unde vrea sa ajunga cu asta. "Ce vezi, Ariel? Ce vezi dincolo de ochii aia frumosi?"

Are dreptate. Privindu-ma atat de intens ma duc dincolo de orice. Sunt in stare sa imi vad sufletul. Noi oamenii suntem singurii care ne stim pe deplin. Oricat de multe lucruri le-am dezvalui celorlalti nu ar fi suficiente pentru a ne cunoaste total. Numai noi suntem in stare sa facem asta, iar acum stiu. Sunt in stare sa imi privesc sufletul in ochi si sa imi fie mila.

Fara sa realizez, o grimasa imi acapareaza chipul si revin la realitate. Tresar si zambesc fals in fata lui Castiel.

"Un suflet batran si erudit. Atata tot." marturisesc. Nu se astepta la reactia asta, imi pot da seama. "Trebuie sa fiu sincera, am ajuns sa privesc atat de profund incat mi-am vazut viitoarele douazeci de pisici pe care le voi avea." Isi mentine privirea fixa. Nu trebuie sa stie nimic. Nu are niciun drept.