Castelul Ardenne

Capitolul XXI - Foc înghețat

C A P I T O L U L    X X I

Foc înghețat

1843

Domnul Lombard se trase absent de câteva fire din barbă. Ochii lui negri, protejați de niște lentile cu ramă subțire priveau la ceașca de cafea așezată în fața lui. Urmând firul gândurilor ce-l făceau nesimțitor lumii din jur, acesta rememora circumstanțele ultimei sale vizite la castel. Era cu siguranță un lucru neobișnuit la mijloc, cugeta el. Prea multe evenimente bănuitoare se petrecuseră într-un timp atât de scurt. Toate având ca motiv...

               - Ah, doamnă, zise doctorul imediat ce ușa bucătariei se deschise.

               În dimineața aceea - cuvânt ce descria în termeni foarte generoși ora absurd de matinală la care fusese ridicat din pat - primise o înștiințare de foarte mare importanță de la castel. Intrigat și motivat de suma consistentă primită la ultima sa consultație efectuată în edificiul situat pe deal, începuse să se îmbrace degrabă. Numai că, așa cum observase el mai târziu, pacientul său nu se afla în clădirea la care se așteptase. Nu, căci un băiat roșcat îl conduse spre casa servitorilor neținând seama de protestele lui „s-a produs o greșeală, pacientul meu trebuie să se afle în castel".

               Ceva vreme mai târziu, după ce Dalian fusese tratată și mutată în camera ei din conac, doctorul fusese invitat să rămână câteva momente în bucătarie. Charlotte îi pregătise o cafea, apoi îl lăsase singur. Astfel se prezenta situația domnului Lombard când Marlene intră. Doctorul o găsea, ca și prima dată când o văzuse, draguță la chip și cizelată în purtări.

               - Domnule, vă rămânem profund recunoscători pentru bunătatea pe care ne-ați arătat-o venind, rosti femeia cu o voce clară, în neconcordanță cu ochii împăienjeniți de oboseală.

               Purta o cămașă de noapte albă ascunsă de un halat de noapte peste care fusese tras cu iuțeală un șal gros. Mâinile ei erau încrucișate la piept, strâng materialul ca să nu-i cadă de pe umeri. Frigul din încăpere se putea simți cu ușurință și bărbatul băgă de seamă îmbrăcămintea ei sumară.

               - Oh, nu aveți motiv să-mi arătați o așa deosebită gratitudine, o asigură el.

               Se ridicase în picioare când intrase femeia, așa încât o privea direct în ochi. Părul ei blond era despletit când pășise în urmă cu câteva ore în camera întunecoasă din casa servitorilor. Acum, era împletit la spate.

               - Domnișoara se va face bine în cele din urmă, o asigură el. Nervii dumneaei nu au putut face față tuturor stimulilor externi ceea ce, după cum ați văzut, au condus la o tulburare peste măsură de suportat.

               - Ați auzit probabil de moartea unuia dintre majordomii noștri. Și  mai înainte de asta, de moartea unei femei din sat.

               - A, da, asasinarea ei a adus pe tărâmul nostru niște ofițeri. Tânăra o cunoștea deci?

               - Ba mai mult, fiul femeii îi era foarte apropiat. Poate știți de el, și-a pierdut mințile și a plecat din Ardenne cu tatăl lui.

               - Nici nu e de mirare, zise doctorul conciliant, că domnișoara nu se află într-o condiție bună. Episodul acesta de nevroză era de așteptat.

               - Ce putem face ca să o ajutăm? întrebă Marlene neliniștită.

               - Aveți grijă de ea cu blândețe, ajutați-o să reintre în normal, vorbiți cu ea și țineți-o departe de orice stimul tulburător cu orice preț. Am depistat și un început de gripă cauzat de frig, oboseală extremă, schimbări bruște de temperatură. Pentru asta, i-am lăsat doamnei celeilalte un amestec din plante, încheie bărbatul analiza medicală.