,,Căsătorie aranjată" prezintă povestea a doi străini, Aylin Demir și Erkin Urzeli, care află cu puțin timp înainte de nuntă că sunt obligați să se căsătorească, deși nu s-au văzut față în față niciodată.
Aylin Demir își imagina destinul ei...
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
Spatele lui este mai lat în partea de sus, îngustându-se tot mai mult pe măsură ce cobor cu privirea, talia fiindu-i subțire. Mersul lui este unul cu adevărat elegant, potrivindu-se cu statului lui de om de afaceri de succes. Cândva, va deveni capul familiei lui, va moșteni toate acțiunile firmelor pe care tatăl lui le deține, și va fi de neînvins. Nici acum nu este mai prejos, având în vedere că lucrează cu tatăl lui cot la cot.
Ieșim din sufragerie, mergem pe holul lung și lat și ajungem la ușa care dă spre exterior. Mă opresc la câțiva pași depărtare, așteptând ca el să deschidă ușa, după cum și face. Spre surprinderea mea, se dă la o parte, făcându-mi loc să ies, dar eu pe moment rămân înțepenită în loc. Inima îmi bate foarte tare. Îmi este teamă să ies. Va fi atât de stânjenitoare toată situația...
― Poftim, Aylin, îmi spune Erkin cu o voce mult prea amabilă, care îmi dă de bănuit, care parcă mă face să mă împlânt mai bine cu picioarele în gresie, refuzând să ies de sub protecția casei mele.
― Aylin, Erkin? aud dintr-o dată vocea mamei, ieșind din sufragerie cu tava goală în mână. S-a întâmplat ceva? întreabă venind către noi, pantofii ei cu toc clănțănind pe gresie.
― Nu, doamnă Nurgul. Acum ieșim, îi răspunde Erkin, curbându-și foarte ușor buzele în sus, făcându-mă să mă înfior fără un motiv anume.
Pur și simplu, mi se pare un om înfricoșător.
Îmi face semn cu ochii spre ușă, iar sub privirile mamei sunt nevoită să îmi mișc fundul afară, unde m-a urmat numaidecât el, coborând scările de marmură, rapid, fără să piardă timpul. O ia din nou înaintea mea, fără să-mi arunce măcar o privire piezișă. Cum voi putea trăi cu un om ca el? mă întreb îngrozită.
Soarele de iulie este cald. La umbră este răcoare, un răsfăț după ce am trecut de soarele din fața casei, care a fost mult prea fierbinte. Ne-am adăpostit la umbră, în spatele casei.
Aici, sunt mai mulți copaci, de tot felul. Un brad, un nuc, la umbra căruia îmi place mereu să mă așez pe banca de lemn și să citesc cărți de dragoste, ore în șir. Mi-am dorit mereu să am parte de o astfel de relație, să mă căsătoresc din iubire, la fel ca în cărți. Mi-ar fi plăcut să am curajul necesar să refuz căsătoria asta.
