Two kids against the WORLD

Parasirea casei si intalnirea cu Dina

             Dupa toate incercarile de a-si contacta parintii si cu creatura aflata in baia de la etaj, Stephanie si Jason au decis intr-un final, sa paraseasca casa prin curtea din spate, pe unde se puteau strecura pe aleile stramte pe care le cunosteau mai bine ca oricine si puteau evita strazile impanzite de creaturi.
           Zis si facut, aventurierii nostrii au parasit casa impreuna cu catelul lor si au pornit in cautarea unui adapost in care puteau sta in siguranta pentru o vreme sau cel putin, pana reuseau sa isi contacteze parintii. Mergand prin oraselul lor, ce odata era insorit si plin de rasetele copiiilor, acum fortati sa nu scoata nici un sunet si sa se strecoare ca sobolanii prin aleile pline de tomberoane si mizerie, intr-un final, dau de un capat de drum, unde se pare ca erau nevoiti sa sara un gard de plasa, foarte inalt, ca sa poata parasi aleea pe care se aflau si sa ajunga in partea cealalta, mai exact, centrul orasului, unde se afla Sectia de Politie, la care doreau sa ajunga in prima instanta. Era totusi un gard, fiind tineri si sarindu-l de atatea ori inainte, ca sa scurteze drumul spre scoala, pare ca suna usor, dar sa nu uitam ca alaturi de ei, se afla si cainele lor, cam fricos de fel.
         Stephanie urma sa sara prima, ca mai apoi Jason sa urce catelul si intr-un final el, dar lucrurile nu merg intotdeauna cum planuim, deoarece gardul fiind vechi si realizat din plasa metalica, Stephanie catarandu-se in graba pe el, a fost ca si cum a zornait un clopotel pentru a anunta toate creaturile de locatia lor, dar copiii nu au bagat de seama. In mai putin de cateva secunde, si-au facut aparitia pe alee cateva creaturi, atrase de sunetul gardului metalic. Stephanie fiind pe partea cealalta a gardului, a reusit sa le observe in timp asa ca a inceput sa tipe la fratele ei sa se grabeasca.
        -S: Jason, Jason, in spatele tau, grabeste-te, ne-au gasit, se pare ca acele creaturi se indreapta spre noi.
Jason urca repede catelul si i-l puse in bratele surorii lui, de partea cealalta a gardului, ca mai apoi sa sara si el repede.
       -S: Jasooon, grabeste-te, se apropie de tine, ai grija !
Exact la limita, Jason este apucat de picior de catre una dintre creaturi si este tras inapoi, timp in care Stephanie tipa speriata si incerca sa il traga pe fratele ei de partea cealalta a gardului, iar cainele latra fara oprire, dar reuseste insa sa sara gardul, lovind creatura cu piciorul, lasandu-si unul dintre pantofi in urma. 
        Toata aceasta actiune si zgomotul pe care l-au creat, nu numai ca a atras atentia mai multor creaturi din spatele gardului, pe care mai aveau putin si il daramau, ci si a celorlalte aflate in centrul orasului, care aveau sa se indrepte spre ei in scurt timp.
        Din cauza acestei greseli, sectie de politie era deja o locatie imposibila de atins, cu siguranta nu ar fii putut ajunge acolo la timp, cu toate acele creaturi care se indreptau spre ei. Asa ca au inceput sa incerce disperati, fiecare usa si sa se baricadeze inauntru pentru a scapa de strazile pline de creaturi. Cele mai multe, fara succes, toate erau blocate, incuiate sau cu ferestrele sparte, nesigure. 
        In tot timpul acesta, de la fereastra unui magazin, Jason observa o silueta necunoscuta, care se retrage imediat ce este observata. Ajunsi in fata magazinului si ultima locatie in care mai aveau speranta ca v-or gasii adapost, Stephanie si Jason au inceput sa strige si sa bata in usa magazinului, sa fie lasati inauntru.
        -S/J: Lasa-ne inauntru, te rugam, creaturile acelea se indreapta spre noi, te rugam, deschide, stim ca este cineva inauntru, te-am vazut la geam, te rugam !!!
         Dupa cateva secunde bune de strigate si batai in usa, aceasta se deschide si copiii, impreuna cu catelul lor, intra indata inauntru, se rezema de usa si rasufla usurati.
        -J: Iti multumim din suflet ca ne-ai lasat sa intram, inca cateva secunde si am fii fost prinsi de acele creaturi insetate de sange. Nu-i asa, Stephanie?
        -S: Da, cum spui tu, mai avea putin si ne lasa prada acelor creaturi, daca nu eram noi in stare sa daramam usa.
        -J: Ce tot spui acolo, ne-a salvat viata, ar trebuii sa ii multumesti.
        -S: Da, cum spui tu, multumesc, ce sa zic...
        -J: Ne pare rau ca ti-am pus adapostul in pericol, dar te-am vazut la fereastra in timp ce cautam sa intram undeva si tu ai fost singura noastra sansa.
Despre cine era vorba, va intrebati? Acea silueta de la fereastra magazinului, apartinea unei adolescente in varsta de 17 ani, care din intamplare, a salvat vietile aventurierilor nostrii.
        -D: Este in regula, ma bucur ca v-am putut ajuta. Mi-a fost teama sa deschid usa pentru ca, tata este plecat si mi-a spus sa nu deschid usa nimanui, iar creaturile acelea de afara, off, Doamne, sunt atat de infricosatoare.
       -J: Da, inca o data, iti multumim pentru ajutor, fara tine am fii fost si acum acolo afara. Care este numele tau, apropo?
      -D: Ma numesc Dina, dar voi? Cum va numiti si totusi ce cautati acolo afara, printre toate acele creaturi?
      -J: Eu sunt Jason, iar ea este sora mea, Stephanie, venim impreuna cu cainele nostru, din partea cealalta a orasului. Este o poveste lunga, dar totusi, unde este tatal tau? Si tu cum ai ajuns aici?
      -D: Acesta este magazinul tatalui meu, dimineata il mai ajut din cand in cand sa aseze marfa pe rafturi, inainte de a deschide. Iar tatal meu, a plecat in urma cu cateva ore, spre sectia de politie pentru a afla ce se intampla.
      -J: Exact acolo ne indreptam si noi, pana am fost atacati de cateva dintre acele creaturi, iar zgomotul a atras si mai multe, asa ca nu am mai putut ajunge la sectie si am ajuns aici.
      -D: Inteleg, cum este acolo afara? Ce se intampla? Tatal meu mi-a spus ca se va intoarce curand cu ajutoare si mi-a lasat aceasta statie de comunicare. Este mai demodat, el nu foloseste telefon mobil, dar totusi, nu am primit nici un raspuns de la el pana acum si au trecut deja cateva ore, iar Sectia de Politie, nu este atat de departe, ceva trebuie sa se fii intamplat.
         In tot timpul acesta, in care Jason si Dina discutau amanuntit situatia curenta, Stephanie cotrobaia prin rafturile magazinului, in cautarea cerealelor ei preferate, dar fara succes, asa ca s-a multumit cu o punga de chipsuri, 2 batoane de ciocolata si un iaurt de capsuni si desigur, mancare pentru caini, pentru ca nu doar ea era infometata, ci si catelul lor. Dupa o buna gustare, Stephanie parea ca s-a mai calmat.
        -S: Te rog sa imi ierti comportamentul de mai devreme, Dina. Nu ar fii trebuit sa reactionez asa, eram doar foarte speriata, inca nu pot sa cred ca asa ceva se intampla in oraselul nostru.
        -D: Este in regula, pentru ca si eu sunt speriata ca si voi, mai ales ca tatal meu, nu a reusit sa ma contacteze prin statie nici acum. 
        -S: O sa fie totul bine, sunt sigura ca tatal tau este bine si probabil chiar acum incearca sa vina cu ajutoare, nu-i asa Jason?
        -J: Desigur, pentru ca si noi am incercat sa ne contactam parintii dupa toate cele intamplate si nu am reusit, dar inca avem sperante, pentru ca avem incredere in ei ca ne v-or cauta. 
        -D: Da, asa este, doar ca imi fac griji pentru el. Si tot ce se intampla acolo afara, Doamne, este ca un cosmar devenit realitate.
         Ceea ce nu stiau copiii, era faptul ca intr-adevar in momentele acelea, ei chiar traiau un cosmar devenit realitate si nu numai ei, intregul oras, ei fiind totusi printre cei norocosi, care au scapat cu viata.