Two kids against the WORLD

Parasirea orasului Greenwood

                  In prezent, dupa mai bine de cateva saptamani, Jason a reusit sa treaca, cat de cat, atat peste pierderea surorii lui cat si a lui Max, cainele la fel de iubit. Este greu de imaginat faptul ca, cineva ar putea sa treaca atat de repede, peste asa ceva, dar in momente de genul, ori ramai puternic, ori lasi aceste emotii sa te doboare si sa renunti in totalite. Spre fericirea noastra, Jason, a ales varianta grea si a ramas puternic, desigur,  alaturi de Dina, care l-a inteles mai bine ca oricine dupa pierderea tatalui ei si l-a ajutat sa treaca peste asta. Totusi, ce s-a intamplat mai exact in tot acest timp? Cum au scapat Jason si Dina din situatia aceea, unde s-au dus si care au fost urmarile dezastrului de la mall.
              Sa ne intoarcem totusi, in urma cu cateva saptamani, la incidentul de la mall, ce a cauzat pierderea a 2 vieti extrem de importante. Dupa ce trapa parcarii subterane s-a inchis complet, Jason si Dina au ramas pe partea sigura, iar Max impreuna cu Stephanie, au ramas blocati pe partea unde creaturile le-au venit de hac. Complet demoralizat si cu lacrimi in ochi, fortat atat de circumstante, cat si de Dina, Jason cu greu a parasit trapa de fier, incercand totusi sa gaseasca o cale sa o deschida, pentru a-si salva sora si cainele, dar in zadar. Parasind parcarea mall-ului, au luat-o in prima directie pe care au vazut-o mai sigura si s-au ascuns intr-o farmacie mica, aflata la capatul orasului.
              -J: Trebuie sa ne intoarcem dupa ei, nu se poate, nu vreau sa cred, stiu ca au scapat cumva, trebuie sa mergem sa ii ajutam, trebuie Dina, trebuie.
              -D: Jason, ai vazut cu ochii tai ce s-a intamplat, cel putin cu Max, ai vazut cu ochii tai cand creaturile au tabarat pe el si nu a avut nici o sansa. Imi pare rau, dar eu, dintre toate persoanele, te inteleg cel mai bine, adu-ti aminte ce s-a intamplat cu tatal meu.
              -J: Da, stiu, dar nici despre el nu suntem siguri ca ar fii murit si tu stii asta, o vad in ochii tai, inca ai o speranta. La fel este si in cazul meu, trebuie sa mergem sa ii ajutam...
              -D: Nu am sa te mint Jason, o parte din mine isi doreste ca tatal meu sa fie in viata, dar din ce am vazut atunci la Sectia Politiei, nimeni nu ar fii putut scapa cu viata de acolo. La fel ca si la mall, nimeni nu ar fii scapat de acolo cu viata, imi pare rau...
              -J: Dar de ce...de ce a trebuit sa faca ea pe desteapta? De ce a trebuit sa faca ea pe eroina, puteam gasi o cale, puteam face ceva, puteam...
              -D: Jason...locul acela era o capcana vie, nu au avut nici o scapare, imi pare rau, trebuie sa incercam sa stam uniti si sa vedem ce o sa facem de acum incolo. Stiu ca este greu, dar trebuie sa treci peste asta.
              -J: Sa trec peste asta? Vorbim despre sora mea, vorbim despre Max.
              -D: O spui de parca doar tie ti s-au intamplat lucruri rele. Si eu mi-am pierdut tatal si stii bine, da? Asa ca te rog, aduna-te si incearca sa iti revii, te rog.
              -J: Ai dreptate Dina, imi pare rau, dar doare si doare si mai tare, stiind faptul ca as fii putut face ceva sa ii pot salva.
              -D: Ai facut tot ce ai putut Jason, dar daca ai fii intrat sa o salvezi, usa s-ar fii inchis si ai fii murit si tu.
              -J: Da, probabil ca ai dreptate. Dar tot sunt sigur ca ei sunt in viata acolo pe undeva, sunt sigur, o simt.
               Jason se baza pe acest sentiment, dar am vazut cu totii ceea ce s-a intamplat si sa fim seriosi, nici macar un soldat experimentat nu ar fii scapat de acolo cu viata si daca ar fii facut-o, cu siguranta cu cateva sacrificii. Dar Dina si-a dat seama de faptul ca, sentimentul acesta de speranta, de care se agata Jason, il facea sa continue asa ca i-a dat dreptate.
              Oarecum trecuti peste moment si acum aflati in siguranta, baricadati intr-o farmacie, cei doi au inceput sa puna situatia la punct.
              -D: Ce vom face acum Jason? Nu putem sta blocati aici la nesfarsit, vom avea nevoie de hrana si de apa, cele pe care le avem de la mall, sunt pe terminate.
              -J: Nu stiu Dina, ma gandesc, cel mai bun plan ar fii sa parasim orasul acesta, nu este nimic pentru noi aici, toti pe care ii cunosteam, toti prietenii mei, vecinii, colegii, toti, sunt acum niste creaturi nenorocite care ne vor raul.
            In timp ce Jason se gandea la o modalitate de a parasi orasul in siguranta, si-a adus aminte de faptul ca, in haosul de la mall, in timp ce Stephanie il apucase de mana pe sub trapa de fier, i-a pus in palma hartia pe care o gasise in cabina de probat haine.
              -J: Oare unde am pus hartiuta aceea? susotea Jason cautandu-se in toate buzunarele.
              -J: Ah, aici este, am gasit-o.
              -D: Ce anume? Ce este aia?
              -J: Nu stiu, cand m-a apucat Stephanie de mana ultima oara, pe sub trapa, mi-a pus hartiuta asta in palma, nu stiu de unde o avea.
              -D: Pai si? Deschide-o, ce mai astepti.
           Zis si facut, Jason deschide hartiuta pliata si observa pe ea, o adresa a unei locatii necunoscute.
              -J: Este o adresa pe ea.
              -D: O adresa? intreaba Dina surprinsa
              -D: De ce ti-ar fii dat Stephanie o hartiuta cu o adresa pe ea? Si mai important, de unde o avea.
              -J: Nu stiu, probabil nu a mai apucat sa spuna, doar mi-a pus-o in mana in ultimul moment si dupa aceea, trapa s-a inchis si nu am mai putut-o auzi.
              -D: Hmm, ce crezi ca ar putea fii Jason? Este ceva ce ne poate ajuta sau este doar ceva la intamplare?
          Jason statea ingandurat si nu raspundea, medita la adresa aceea, stia cu siguranta ca a mai auzit sau vazut undeva acest nume "Triangle Corporation".
              -D: Jason...?
              -J: Oh Dumnezeule, ce batut in cap sunt, acum stiu, mi-am amintit. Triangle Corporation, cum de am putut sa uit.
              -D: Ce este? Despre ce este vorba Jason? Spune-mi si mie.
              -J: Triangle Corporation, este compania pentru care lucreaza parintii mei, au pomenit de cateva ori in conversatiile noastre, dar nu prea am dat niciodata atentie si nici ei nu au insistat prea mult pe tema asta, dar stiu cu siguranta ca ei lucreaza pentru aceasta companie.
              -D: Dar de unde avea sora ta aceasta adresa? Si de ce ti-a dat-o tocmai acum? De ce nu a spus nimic pana acum?
              -J: Nu stiu, dar cu siguranta asta incerca sa ne spuna inainte sa se inchida trapa. Parintii mei ar putea fii in viata, nu ma indoiesc de asta.
              -D: Esti sigur? Poate este doar o adresa oarecare Jason, nu ne putem baza pe asta, cine stie in ce probleme ne-am putea baga.
              -J: Dina, este vorba de parintii mei, trebuie sa ii gasim, ei ne pot ajuta.
              -D: Hmm, ai dreptate totusi, oricum aici nu putem sta la nesfarsit. Si daca facem asta, ar trebui sa pornim acum cat este lumina afara, de acord? Chiar nu imi place cand se lasa noaptea...
              -J: De acord, numai putin sa ma pregatesc, ar trebuii sa luam si cateva medicamente cu noi, pentru orice eventualitate.
         Zis si facut, cu alimentele ramase de la mall, medicamentele in rucsace si sperante noi, cei doi au pornit la drum catre adresa indicata pe hartie, cu speranta de a-i gasi pe parintii lui Jason. Si astfel, Jason si Dina au parasit orasul Greenwood si au lasat in urma, toate intamplarile neplacute.