Celoso

The night guy

Emma

Câteva ore mai târziu, ajunsesem la mine acasă. Leneveam in pat, cu așternutul nefăcut, și îmi făceam temele. Fereastra o lăsasem larg deschisă, ca să intre aerul de primăvară în camera.
Pe seara, când încă nu eram gata cu temele, mi-am pus capul pe mâini. Simțeam că mă fură somnul.
Deodată însă, o umbra trecu prin fața ferestrei mele. M-am ridicat în șezut, mijind ochii către geam. O a doua umbra apăru în dreptul ferestrei.
-Da bro spreiul ala, șopti o voce parca special îngroșată de adolescent.
-Care?făcu o alta care mi se părea mai cunoscuta.
-Cel roșu, vreau sa fac o inima frântă.
-Desenezi cum te simți acum?
Am putut simți un rânjet în vocea lui.
-Desenez ce îmi vine primul lucru în minte, făcu celalalt, cu vocea la fel de forțată.
M-am uitat afara; deja se întunecase. Probabil că erau niște puști care desenau cu spray-uri pereții caselor și blocurilor...dar pe casa mea? Nu, mersi.
M-am dus la geam, sprijinindu-mi coatele pe el. Ei nu puteau să vadă decât dacă de uitau atent, chiar daca eram la parter. Lumina din camera mea era deja stinsă.
Nici eu nu îi puteam vedea; aveau glugile trase pe cap și ceva pe guri. Am expirat, simțind un fior de neliniște. Nu îmi plăceau tipii de genul asta. Am văzut cum unul dintre ei incepe sa agite un tub de spray.
-Fa-o exact acolo, sub pervaz, îi indică celălalt, cel care inca mi se părea puțin cunoscut.
-De ce sa nu o facă exact lângă fereastră?am întrebat eu inocent.
Amândoi au tresărit, holbandu-se la mine.
Cel care ținea sprayul făcu câțiva pași înapoi, fugind apoi printre copacii pădurii din fata casei mele. Celălalt ezita, inca uitându-se lung la mine.
L-am privit, încercând să îi disting trăsăturile pe sub gluga. Nu vedeam decât ochiii, dar nu le puteam știi culoarea. Niste sprâncene stufoase dar sexy, care îmi păreau cunoscute...
-Ne știm de undeva? L-am întrebat.
Acesta își bagă mâinile în buzunarele hanoracului, dandu-si mai întâi însă gluga și batista jos.
Buze groase, obrajii cu acea linie a feței... Acel nas, acei ochi..
-Da, am dat eu din cap. Categoric ne cunoaștem.
El zâmbi cu buzele alea mari, facandu-i fata să capete o expresie nevinovată. Dar în același timp se uita ciudat la mine.
-Nu am știut că e casa ta, făcu el pe post de scuza.
-Vrei să zici că dacă știai nu mai desenai nimic, mi-am ridicat eu o sprânceană.
-Poate, recunoscu el.
M-am cocoțat pe pervaz, cu picioarele încrucișate. Daniel se uita la mine, ridicând pe un umăr o geanta neagra cu spray-uri probabil.
-De cat timp făci asta? L-am întrebat intinzandu-mi mana după peria de pe birou, periindu-mi apoi parul cu ea.
-Nu de mult. Cred că de când m-am mutat in partea asta de oraș.
Daniel își închise ochii, lasandu-si capul pe spate.
-Nu știu de ce recunosc asta cu tine, făcu el. În mod normal, numai ăla cu care merg sa desenez știe.
-...

N.A. Asta a fost un capitol foarte mic pentru că următorul va fi mai lung (da, logica mea e geniala), iar acțiunea o să ia o întorsătură.Apropo, nu uitați să votați daca v-a plăcut!