Drumul duce catre tine.

3.

    M-am asezat pe malul unui ocean, iar uitându-ma in zare mi-am spus ca nu mai pot aștepta încă un an. Nu ceream sa mi se întoarca cu aceleași vorbe și sa-mi spună ca și el ma iubeste, însă sufletul meu trebuie sa fie eliberat, sentimentele mele aveau nevoie de frâu liber cu mult timp in urma, pentru ca acum, in briza vântului rece, simt ca cedez.

Un fior m-a cuprins pe șira spinării când i-am auzit vocea mamei mele, vocea ei in capul meu era cel mai frumos glas.

— Spune-mi mama, ce sa fac... sfătuiește-ma, am cea mai mare nevoie.

— Ce-ți spune inima?

— Nimic... e atât de obosita încât abia bate. Zic in timp ce o lacrima mi se prelingea pe obraz.

Știu ca mi-ar fi spus ca atunci când e vorba de dragoste, inima știe ce sa facă, când un sentiment se formează puternic pentru cineva, de acolo e treaba ei. Inima niciodată nu se Înșeală, ea doar iubeste și atât, doar ca nu poate iubi in tăcere. In dragoste, doar in dragoste, tu îți urmezi inima. Când exista dragoste, este momentul sa te lași purtat de suflet și de inima, sa te deschizi, sa simți și sa suferi. Suferinta este oricum și oriunde, te vei întâlni cu ea mereu, pentru ca atunci când suferi vei realiza cât de mult a iubit inima ta nebuna. O clipa gândește-te, ca inima ta a bătut puternic și intens pentru alta inima și sa nu cumva sa te opui, pentru ca atunci ea va obosi sa bată intens și in tăcere, va obosi și nu va mai iubi niciodată. Va îngheța și se va opri. Dacă te-ai opus inimii tale, atunci nu mai ai pentru ce trăi.

— Este firesc sa te îndrăgostești și de oameni care nu simt la fel pentru tine. Ar fi imposibil, printre atâtea suflete, chipuri și trupuri sa nu fi atras de unul. Sa nu îți fie frica, inima ta bate puternic pentru cineva câteva zile dar apoi își revine. Sentimentul trece, și-o sa treacă toate pana in momentul când cineva ți-o va tine așa constant.

— Oh mama, mulțumesc...

Următoarea zi m-am întors, neștiind cu câta disperare ma căutase Kerem, iar când ma văzuse întâmplator, ochii i s-au închis pentru o secunda rasufland liniștit.

— Te-am lăsat in pat după ce te-ai simțit groaznic iar a doua zi dispari? Zise uitându-se la bagajele mele. Unde ai fost?

— Nu am intenționat sa te îngrijorez, dar am avut nevoie de un moment...

— Uite, Elif... știu ca abia ne-am întâlnit, dar simt ca ma stii de mai demult. Simt ca ai multe de spus dar nu o faci. De ce nu o faci Elif? Sunt aici acum, te ascult. Zise pe un ton subțire.

Eu nimic..

— Simți dureri, explica-mi... ce fel?

— Da, Kerem, sunt o persoana trista. Nu știu vreun moment in care am fost fericita. Nu știu dacă am vreun moment in care am făcut ceva ce să-mi bucure sufletul.

— Moartea părinților tai te-a afectat pe un termen atât de lung...

— Oprește-te.

— Atunci spune-mi tu. Nu am cum sa fiu aproape de cineva care se simte teribil fără sa o ajut.

— Deși abia ne-am întâlnit, Kerem... eu te știu de ceva vreme.

— M-am gândit la asta.. de unde ma stii?

— Adu-ti aminte de discursul meu de la promovare, dar asculta-l ca și cum ar fi spus pentru tine și vei înțelege. Ii spun plecând.
   In acea zi cautase live-ul online din acea zi, ascultând ca și cum ar fi pentru el.
     ,,Când m-am înscris aici, m-am înscris cu gândul ca cineva drag a fost in bancile acestei facultăți și a hoinarit holurile. Am vrut sa ii urmez pașii in speranța ca pașii nostrii se vor întâlni într-un punct. Așa mi-am creat cei doi ani de facultate. Mi i-am petrecut urmărindu-i bucuriile, uitându-le pe ale mele.
Dar am avut bucurii, fiecare prietenie legată aici și fiecare răsărit prins cu cineva drag te face sa realizezi ca te cunosti mai bine pe tine însuți. Eu personal, am aflat ce contează mai mult, nu contează ce gust are cafeaua, contează cu cine o bei, așa este in viața. Nu contează ce faci, ci cu cine faci."
( Cap. 2)

Când s-ar fi gândit vreodată ca despre el vorbeam? In fata sutelor de oameni, nici prin gand să-i treacă asta.

In acea seara, Kerem mi-a bătut la usa.

— O sa îți pun aceeași întrebare ca in acea zi in care mi-ai spus ca îmi vei spune cândva... Cu pasii cui ai vrut sa te intersectezi?

— Cu ai tai.

— De când ma cunosti, Elif?

— De când eram in liceu.

— De unde?

Ii vedeam starea, era nervos, vocea serioasa cu care îmi punea întrebările ma făcea sa ma astept la ceva rău.

— M-am îndrăgostit de tine de atunci. Mai mult decât atât nu este de spus.

— Mi-ai urmărit toate activitățile?

— Nu le-am urmărit, unele lucruri le-am putut simți. Uneori eram la masa din spatele tău, uneori eram pe marginea lacului unde mergi tu, din același motiv ca al tău.. uneori eram la cafenea undeva mai in spate decât tine, însă niciodată nu m-ai văzut.

— Cu toate astea, ai continuat sa ma eviti?

— Da. As fi continuat, dar am obosit.

Pentru 2 minute s-a gândit la toate momentele in care eram undeva in întuneric și îl priveam, dar niciodată nu s-ar fi gândit la alte lucruri.

— De ce ai obosit? Întreabă dezamagit.

— Sa cred ca asta merit.

In acel moment Kerem ma privise lung și serios, nu mai avea niciun cuvant de spus, ori era șocat, ori dezamagit, ori trist.

— Ți-ai făcut rău de una singura adică? Întreabă el serios.

— Așa cred. Nu-ți fa griji, nu sunt mândra de mine. Am crescut singura in așa fel încât nu am știut ce sunt alea sfaturi, dacă mi le-ar fi dat cineva, probabil știai asta de mult.

— Elif, sunt practic in stare de soc si pe cale sa explodez, răbdarea mea se va termina cu o ultima întrebare. Ma iubesti?

— Stii ce Kerem, da, te iubesc! Cu toții iubim, dar o sa ne treacă intr-o zi. Spun in sfârșit eliberandu-mă.

— Când mi-ai citit eseul, l-ai luat drept un sfat încercând sa renunți, începând sa îți faci bagajele și sa pleci din cauza mea? Zise cu tonul din ce in ce mai ridicat.

Nu spun nimic, ci doar il priveam.

Atunci și-a pus mâinile in cap auzind tot ce am spus și aproape sa răbufnească a plecat.
A plecat... eliberarea mea, putea fi cauza plecării lui, pentru totodeauna.