Drumul duce catre tine.

Oficial impreuna

   Dar cum se presupune sa ne trezim la realitate, a venit următoarea zi însoțită cu întrebări noi. Am fost supusa unor întrebări care ma supărau din cauza faptului ca nu aveam răspunsuri. Dar am încercat, pentru ca m-a ajutat. M-a dus in toate locurile in care am avut amintiri împreuna. De la apusul prins împreuna, de la vinul baut împreuna, de la negrese, de la casa lui de vara, de la felul in care își bea cafeaua dimineața, ci mai ales unde ne-am întâlnit și vorbit pentru prima oară.
In fiecare loc in care am fost, am simțit ceva înăuntrul meu, am simțit ca locurile respective îmi erau cunoscute. Am simțit ca intr-o alta viața am fost acolo, ar trebui sa fiu trista pentru ca m-am reîntors undeva unde am fost deja, dar știi... câteodată, ne mai întoarcem. Nu sa retrăim, ci sa ne amintim cât de frumos am trăit. 

Mi-a zâmbit, oferindu-mi o cafea cu mult zahăr. Evident, dacă a spus ca ne știm, înseamnă ca știe.

— Vrei sa guști cafeaua mea? ma întreabă.
Ceva îmi spunea sa nu o fac, deci am încercat din greu sa ma gândesc dacă asta s-a mai întâmplat odată.
— Nu pot, nu cred ca o să-mi placa.
— Nu? De ce? întreabă zâmbind.
— Noi... noi chiar ne știm..? întreb trista.
— Ce te-a făcut sa ma intrebi iar?
— Pentru ca îmi amintesc ziua in care am vorbit pentru prima data...

Atunci s-a ridicat de pe scaun fericit.

— Ți-ai amintit? zise aproape țipând
— Lasă-mă sa gust. zic hotărâtă.

Gândurile din mintea mea se amestecau și ma secau totodata, însă n-am ezitat sa întreb.. de ce bea cafeaua fără zahăr, așteptând răspunsul care îmi confirma, ca memoria mea poate fii recuperată.

— Pentru ca nu contează ce gust are cafeaua, ci cu cine o bei, Elif. spuse sărutându-mi mâna.
— Nu... nu îmi amintesc, îmi pare atât de rău. zic dând sa ma ridic.

Atunci mi-a luat fața in mâini șoptindu-mi.

— Elif, nu contează. Îți pot face alte amintiri, unele chiar mai plăcute. Dar, mai întâi.. spune-mi ce s-a întâmplat. m-a întrebat cu o expresie de, haide... e timpul sa spui odată.

— Am avut un accident in timp ce... eram pe motocicleta. Stiu ca fugeam de ceva, nu stiu de ce anume, dar apoi am leșinat căci m-am lovit la cap foarte grav. Mi-au spus ca as avea anxietate, tulburări la nivel mental.. ceea ce m-a făcut sa îmi pierd puterile. povestesc cu privirea in jos.

— Ești bine..?

— Am trăit clipe oribile, Kerem. Nu m-a vizitat nimeni timp de 3 luni și nici după acele 3 luni nimeni nu m-a întrebat dacă sunt bine.

— Sunt vinovat, îmi voi recunoaște greșeală toată viața.

— De ce n-ai fost acolo?

— Pentru ca, nu am fost suficient de bărbat sa fac fața acestor lucruri. Recunosc, o voi spune mereu, nu am fost. Nu mi-am imaginat ca se va întâmpla asta dar dacă as fi știut, sunt sigur ca m-aș fi întors.

— Te-ai gândit vreodată ca te vei întoarce prea târziu?

— Nu, nu stiu ce înseamnă cuvântul "prea târziu".

— Deci nu știi ce înseamnă sa pierzi și sa nu mai poți recupera niciodată, nu-i asa?

— Dar tu știi, Elif?