Drumul duce catre tine.

De la capăt?

M-am trezit din nou după a 10-a dimineața de la plecarea lui din fata ușii mele, cu același gand. Nu sunt sigura exact dacă am greșit atât de mult ca l-am iubit și ca mi-a pasat de el in tot acest timp și nici nu am știut ca atunci când va afla, va dispărea. Un om matur și asumat cu siguranța nu ar fugi de realitate sau dacă pentru el era o lupta cu mine, ca bărbat putea face fața. Însă chiar ma gândesc, dacă am fugi toți de persoanele care ne împărtășesc anumite sentimente, ce-ar fi? Fie ura, fie iubire... cât de neom sa fi sa pleci, fără ca măcar sa vorbești?
Am încetat însă sa ma mai gândesc la el. A fost prima data când m-am simțit o idioata și nu voi accepta mai mult. Nu am încercat niciodată să-l uit, dar voi încerca de acum.

In aceasta zi, m-am regăsit cu Ali într-un supermarket. Deși au mai rămas 5 zile pana la începerea facultății, chiar îmi doream să-l întâmpin mai devreme.

Din nefericire, ceea ce m-a întrebat a fost despre Kerem.
— Stii unde e nebunul de Kerem? Mi-ai zis ca atunci când dispare, trebuie să-l caut doar ca nu știu unde as putea. Zise râzând.

— Cred ca ar trebui sa nu-l mai cauți.

— De ce?

— Pur și simplu... va apărea la un moment dat. Zic dând sa plec decât sa mai vorbesc despre el.

Dupa patru saptamani mi-am facut curaj sa merg de una sigura la curse. Simteam sa ma linistesc cumva, iar asta m-ar fi ajutat foarte mult. Nu stiu daca eram fara puteri din cauza plecarii lui, nu stiu daca trebuie sa ma simt vinovata sau nu stiu daca trebuie sa-mi fac griji pentru el. Insa m-am urcat pe motor, eliberandu-mi mintea de toate intrebarile care oricum nu vor avea raspuns curand. Accelerand, o voce in spatele meu imi spunea tu te-ai distrus, nu el.

tu te-ai distrus, nu el.

Iar mai apoi, m-am distrus din nou, trezindu-ma pe patul spitalului.

— Stiu ca esti obosita domnisoara Elif, insa trebuie sa iti pun cateva intrebari, te-as ruga sa raspunzi doar cu da sau nu. zise doctorul care imi verificase perfuzia in acelasi timp.

— Te-ai urcat de una singura pe motor?

— Da.

— Ai incercat sa te sinucizi de una singura?

— Nu. Atunci s-a blocat, caci asta ar fi fost singurul lucru la care s-ar fi gandit.

— Atunci?

— Am incercat sa scap...

— Te urmarea cineva?

— Da, voci, ganduri.. spun trista.

— Cati ani aveti, domnisoara Elif?

— 21..

— Cum e posibil?! Va riscati viata la doar 21 de ani?! zise iritat si se ridicase de pe scaun nervos.

Peste doua minute, spuse el..

— Si eu am avut un copil, domnisoara! Un copil care s-a sinucis la aceeasi varsta. Ai idee cata durere a lasat in urma ei?! O fata care avea inainte o viata ce-o astepta. zise lacrimand si ofticat de situatie.