O șansă să fii iubit

32

Autor Pov.

   Jimin era întins în pat și se juca cu telefonul său. Chiar voia să îl sune pe Jungkook, dar îi era rușine. După visul pe care l-a avut se comporta ciudat când venea vorba de Jungkook. Chiar dacă cel mai mare i-ar fi dat mesaj, îi răspundea ciudat. Și-a îngropat fața în pernă și se prefăcea că plânge din cauza stânjenelii. A scos un oftat când a realizat că nu are rost. S-a ridicat și și-a scos telefonul ca să îl sune într-un final pe Jungkook. Cât timp băga parola, un apel de la cel mai mare l-a speriat atât de tare încât și-a aruncat telefonul.

    -Naiba, a spus el, gemând pentru sine. Voia să răspundă, dar în același timp nu voia. Cu o respirație greoaie a răspuns apelului. B-bună, a spus el pe un ton tremurând.

    -Hei, a spus cel mai mare, răsuflând. Ești ocupat? a întrebat acesta. Jimin a dat din cap, uitând că celălalt nu poate să îl vadă. Deci ești..., a conchis el când a văzut că Jimin nu dă niciun răspuns. 

    -Nu! a strigat Jimin. Urgh-scuze... am uitat și am dat din cap în loc să îți răspund, a murmurat el încet, obrajii lui devenind rozalii. 

    -Drăguț, a spus cel mai mare fără să gândească, chicotind. 

    -Nu te-am văzut astăzi, a spus Jimin încercând să schimbe subiectul din cauza stânjenelii. 

    -Sunt sigur că ai văzut-o pe mama. Lumea spune că semănăm, a spus el, făcându-l pe cel mai tânăr să râdă.

    -Nu, ea e mai drăguță, a spus el, făcându-l pe cel mai mare să zâmbească. 

    -Mulțumesc, a spus el și celălalt a zumzăit. Deci, ești liber acum? a întrebat el și Jimin a răspuns cu un simplu „da". Te superi dacă vin la tine, mi-e dor de tine..., a continuat el încet. Obrajii lui Jimin s-au înroșit mai tare decât erau deja, zâmbind timid. 

    -Nu mă deranjează..., a spus încet, pe un ton timid. Și mie îmi e dor de tine, a adăugat el timid, acoperindu-și un obraz în timp ce se uita spre coapsele sale. 

    -O să te sun când ajung, Jimin, a spus Jungkook înainte să închidă apelul, neobosindu-se să audă răspunsul lui Jimin. 

    Pe de altă parte, Jimin a început să se agite. A început să își examineze camera, încercând să caute ceva în dezordine sau murdar sau haine aruncate, dar nu a găsit nimic. A răsuflat ușurat înainte să fugă în sufragerie. Taehyung era acasă și avea nevoie să-l aibă plecat. Bineînțeles, după ce îl ajuta să curețe casa și pe sine.

    -Tae!!! a strigat cel mai scund, fugind spre camera prietenului său și bătând în ușă în repetate rânduri. Taetae, ajutor!! a strigat el, bătând puternic în ușă. Înainte să poată bate iar, ușa s-a deschis puternic, descoperind un Taehyung pe jumătate dezbrăcat cu o expresie îngrijorată pe față.

    -Ești bine? Te-a rănit cineva? a întrebat acesta, examinându-l pe Jimin.

    -Nu, s-a bosumflat el, făcându-l pe cel mai mare să se uite la el șocat și iritat. O să vină Jungkook... a murmurat el timid. Arăt bine? Sau ar trebui să mă schimb? Și trebuie să curățăm sufrageria înainte să pleci... te rog? a spus el și băiatul a rămas nemișcat având o expresie nu prea amuzată pe față. 

    -Îți bați joc de mine, Jimin? a întrebat el și băiatul s-a încruntat. 

    -Nu, s-a bosumflat el iar. A spus că îi e dor de mine... și... nu contează... a murmurat el trist înainte să meargă spre sufragerie ca să curețe locul de unul singur. Taehyung a oftat, privindu-și prietenul.

    -Tu curăță sufrageria. Voi merge să îți aleg ceva în care să te schimbi, a spus el și Jimin s-a uitat la el cu ochi sclipitori. O să plec, dar nu face ceva prostesc, a spus înainte să meargă spre camera băiatului. Jimin s-a bosumflat, dar a continuat să curețe sufrageria. Era un pic trist că Taehyung era supărat, dar a rămas tăcut.