— Doamnă doctor Lee, v-am adus dosarele pacienților de azi. Spuse o asistenta ce tocmai intrase.
— Poți să le lași pe masă. I-am răspuns fugitiv, întorcându-mă din nou spre Sia, prietena cu care vorbeam înainte să fim întrerupte.
— Chiar crezi că Yoongi o să te ceară în seara asta?
— Da. A spus că avem ceva important de vorbit și mă scoate în oraș. În weekend, când făceam curat, am găsit un inel printre hainele lui, dar nu am spus nimic. Nici nu știu cum să par surprinsă.
Blonda îmi luă mâinile în ale ei, chicotind încântată.
Chiar dacă au trecut zece ani de când eu și Yoongi am ieșit pentru prima dată împreună, încă simt fluturi in stomac atunci când vorbesc despre el. La început a fost puțin greu să menținem relația, însă după ce am intrat la facultate în Seul totul a venit de la sine. După ce m-am mutat in Seul, el a încetat să mai meargă în weekenduri în Busan, însă eu mă mai întorceam pentru Jungkook și părinții mei. Totuși, după vreo doi ani a devenit tot mai obositor, așa că am început să trec tot mai rar pe acolo. Mă gândesc uneori ce mai face micuțul Kook... Chiar îmi e dor de el. După ce a intrat și el la facultate, nu l-am mai văzut deloc.
Brusc, pagerul meu și al Siei a început să sune, ceea ce m-a făcut să mă trezesc din starea de visare. Am coborât amândouă până în sala de urgențe și mi-am aruncat ochii în jur: doi bătrânei și un bărbat ce stătea în picioare și analiza camera. De la spate părea destul de tinerel, părul negru, puțin mai lung decât îl poartă bărbații în ziua de azi, o cămașă neagră și blugi.
— Ok, eu iau bătrâneii, tu du-te la brunet. Zic amuzată către blondă, ridicând din sprâncene.
Sia își căuta de ceva timp un iubit, așa că de fiecare dată când la urgențe apare câte un bărbat ce arată mai bine, o trimit pe ea. În schimb, atunci când vine vreo bătrânică cu chef de a povesti întreaga viață a familiei ei, o ia Sia. Mie mi se pare un schimb corect.
Mă uit după ea și aproape bufnesc în râs când văd cât de serioasă poate să se prefacă. Pun pariu că în sinea ei zburdă de fericire, dar nu ar lăsa să se vadă asta în fața unui bărbat pentru nimic în lume. E o fată destul de șmecheră. Ca o prietenă adevărată ce sunt, desigur că voi trage cu urechea la întreaga conversație, așa că mă apropii de primul bătrânel și îi spun să se oprească pentru câteva minute din vorbit pentru că vreau să îi măsor pulsul. Îmi pun degetul mare pe încheietura bătrânului și ochii îi fixez pe ceas, aruncându-i din când în când pe cei doi porumbei.
— Bună ziua, vă rog să luați loc! Zice Sia către brunet, aplecându-se pentru a îi lua fișa.
Îl văd cu coada ochiului pe bărbat cum se întoarce și se așază pe pat. După câteva schimburi de replici între cei doi îmi întorc privirea scurt în direcția lor și observ cum brunetul stătea puțin aplecat pentru a se uita pe după Sia în direcția mea. M-am întors și mi-am văzut de treabă, dar știți senzația aia în care poți să juri că cineva se holbează la tine? Ei bine o simțeam de parcă cineva îmi sufla în ceafă, nu alta, așa că m-am întors din nou. Bărbatul se holba în continuare fără pic de jenă. M-am încruntat și i-am întors spatele.
— Nu vă supărați, aș fi un nesimțit dacă aș cere să mă trateze domnișoara doctor Lee? Îl aud pe brunet, evident amuzat.
Nu ai fi un nesimțit, ești un adevărat mitocan... Îmi spun în sinea mea și sper ca Sia să rezolve situația.
— Puteți să-i spuneți deja doamna Min.
Scap un surâs și îmi cer scuze de la domnul din fața mea. Aproape că m-aș întoarce să o felicit pe blondă pentru replica asta.
— E căsătorită?
— Cam da.
Aș fi vrut să aud totuși și răspunsul bărbatului, dar chiar atunci intră asistenta de mai devreme și îmi spune că e nevoie de mine în salonul doi. Mă uit la Sia și îi fac semn să aibă grijă ea și de cei doi bătrâni și ies grăbită. Acela era unul dintre câteva momente în care chiar îmi părea rău că sunt medic, căci degetul meu mijlociu ar fi dorit să facă cunoștință cu privirea șmecherașului brunet.
Pe seară am mers imediat acasă, mi-am făcut un duș și mi-am pus pe mine o rochiță de culoarea piersicii. Mi-am aranjat părul, m-am dat cu parfumul preferat a lui Yoongi și am ieșit. El aștepta ca de obicei în fața televizorului până când eu eram gata. De câțiva ani eu și Yoongi locuim împreună, așa că i-am învățat toate obiceiurile.
Se pare că localul unde făcuse rezervare era puțin mai departe de casă, așa că el a condus. Când am ajuns, nu mi-a venit să cred că alesese un loc atât de scump. În ultimul timp stăteam destul de rău cu banii. El își căuta acum de lucru, iar eu aveam un salariu de medic rezident. Totuși, se pare că el chiar a vrut ca momentul ăsta să fie special.
Ne-am așezat la masă, însă el nu vorbi prea mult. Când deja a ajuns și desertul, m-am uitat la el și am zâmbit:
— Mi-ai spus că vrei să vorbim despre ceva important, dar nu scoți un cuvânt toată noaptea? Ești ok?
Cred că e mult prea emoționat, dar asta mă face și mai nerăbdătoare. Vreau să în văd cum scoate inelul și mă cere. Vreau să-i aud vocea cum tremură din cauza emoțiilor și vreau să îl sărut. Vreau să plecăm acasă și să ne ținem în brațe până mâine, vorbind despre viitorul nostru.
— Danbi, vreau să ne despărțim.
Îl prevesc pentru câteva secunde fără să zic nimic. Cred că așa se simte când ți se prăbușește lumea în cap. Sper că glumește. Îmi doresc cu toată ființa să facă cea mai proastă glumă din viața lui.
— Îți bați joc, Yoongi?
Te rog spune da.
— Nu. Am întâlnit pe cineva.
Tot ce mi-am mai putut spune a fost Danbi, te rog nu plânge... Nu în fața lui. Ai mai plâns în fața unui singur bărbat atunci când s-a despărțit de tine. Nu o face din nou.
Sunt așa o proastă!
اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
