Ce enervant poate să fie. Efectiv mă enervează și prezența lui. Aerul asta e cam puțin pentru două persoane. Nu pot să cred că din toți oamenii din Seul, cel care deține apartamentul ăsta este exact băiatul ce mi-a făcut avansuri în spital, chiar cu o zi înainte. Probabil dacă Sia ar fi știut asta l-ar fi strâns de gât până dădea ortul popii și apoi aș fi putut sta aici pe gratis.
Și ce păr are. Pun pariu că are impresia că e foarte sexy cu parul ăla ce aproape îi intră în ochi. Să se mai tundă!
— Hmm... Deci să îți pun ceai sau să stau puțin mai drept cât timp mă ignori și te holbezi la mine? Zice el amuzat, trezindu-mă din obișnuita aberație mintală.
— Oh! Spun, mutându-mi repede privirea. Sună bine, da. Adică ceaiul.
Îl aud că râde, în timp ce se întoarce și îmi fixai din nou privirea pe el. Are corpul unui sportiv, se vede că are grijă de el. Pun pariu că face asta doar pentru a cuceri cât mai multe femei. Ok, ca să fiu sinceră, are un fund drăguț.
— Poftim! Îmi zice, punând o cană în fața mea.
Atât. O cană de ceai și atât. Nu tu zahăr, nu tu miere, nu tu lămâie... Oare așa îi plac lui lucrurile, fără gust?!
Super! Cred că acum trebuia să iau o gura din politețe și apoi să mă prefac că uit de ceai cât timp vorbim despre contract. Pun ceașca la gura și sorb ușor.
— E dulce...
— Ceai de mușețel cu mentă. Am pus o linguriță de miere și puțină lămâie.
— Exact așa îl beau și eu! Zâmbesc uitându-mă la cană. Așa îmi făcea mama întotdeauna când eram acasă.
Îmi ridic privirea spre el și îl văd că zâmbește. Ciudatul ăsta mă sperie.
— Ok, domnule... Scuze, care e numele tău?
Brusc, expresia feței lui a devenit una chiar dezamăgită. Mi-a spus cumva numele înainte?! Nu îmi amintesc așa ceva. Sau avea pretenția să mă uit în fișa lui medicală și să îl rețin?
— Nu cred că mi l-ai mai sp...
— John. Poți să-mi spui așa.
Pf, ce-i cu numele ăsta? Oare a crescut în America sau doar își dă aere...
— În regulă, domnule John. Referitor la contractul nostru.
— Ah, da. Tu vei sta în camera ce are vederea in față, continuă el, arătând spre una dintre ușile interioare, iar eu voi sta in cea cu vederea în spate pentru că nu îmi place să mă trezească lumina dimineața.
Stai așa?! Nimeni nu a spus nimic despre împărțirea apartamentului.
— Poftim? Credeam că o să îmi închiriezi întreg apartamentul.
— Nu. Doar camera aia. Ridică din umeri.
Fața lui era în continuare aspră. Părea mult mai drăguț când am ajuns...
— Dar cum să st...
— E ok. Nu mă interesează femeile măritate, doamnă Min.
Oh... Bine că își amintește asta. Acum aș dori un bilet doar dus departe de realitate, vă rog!
— Chiar... De ce nu te muți cu iubitul? Mă rog... soțul.
— Aaa, păi... Ne renovăm apartamentul și el a plecat în vizită la mama lui și atunci am zis că eu voi căuta un loc aproape de lucru.
Bravo, Danbi! Te transformi într-o mincinoasă de prima mână.
— Aha. Ok atunci. Deci batem palma?
— Atât?! Nu ai de gând să îmi spui ceva condiții ce trebuie respectate? E un contract liber?
— N-am pregătit un contract. Spune în timp ce se scărpina cu arătătorul în cap. Oh, dar am o condiție! Fără iubiți în apartament. Zâmbi el ironic.
Aș putea să îi dau una atât de tare încât să îi șterg zâmbetul ăla tâmp de pe față? Aș putea. O să o fac? Desigur că nu. Șansa mea de a rămâne în Seul cu un salariu de stagiar se află la băiat ăsta enervant.
— În regulă. Spun, întinzând mâna spre el. Batem palma.
Brunetul îmi strânse mâna și apoi se ridică.
— A, și nu ai voie în camera mea.
— Asta e reciproc, domnule!
— Practic ambele sunt ale mele... Îl văd zâmbind și mă ridic brusc.
— Ok, m-am răzgândit!
— Glumeam...
Băiatul își trase hanoracul pe el și își luă cheile de pe comoda din hol. Îl văd că scoate una din inelul ce le ținea împreună și mi-o aruncă în poală.
— Ne vedem. Zice, făcând cu ochiul și aproape ieșind.
E aproape ora zece. Sper că nu are de gând să vină acasă după miezul nopții și să mă trezească.
— Unde pleci??
— Ce drăguț, deja o interesează. Râse el și ieși fără altă explicație.
UGH! Ce enervant.
M-am uitat în jur. Se pare că aveam un living comun din care treceam direct in bucătărie, care trebuia împărțită și ea. Cu baia o să fie puțin mai complicat, in rest cred că ne putem ignora reciproc.
Ok, Danbi. Ai de despachetat niște lucruri.
Să începem un nou capitol din viața noastră!
— Mi-am uitat portofelul. Intră brunetul din nou și apoi îmi face cu ochiul, luând tot ce-i trebuie și ieșind din nou.
Să sperăm că acest "capitol" nu se va sfârși cu o crimă. Totuși... în pușcărie nu aș mai plati chirie.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
