Capitolul trei

684 76 91
                                    

       Când m-am întors, totul părea cufundat într-o liniște apăsătoare. Ca și când s-ar fi întâmplat ceva rău în lipsa mea.

       Nu mi-am dat seama de ce casa copilăriei mele a fost cufundată într-o liniște atât de amețitoare. Câte evenimente s-ar fi putut petrece într-o săptămână de la plecare?

       Cert îmi era că nu doream să mă mai duc nicăieri. Nu voiam să fiu obligată să fac ceva din ceea ce nu voiam. Pentru că orice lucru făcut așa mă rănea pe interior, lăsând urme în sufletul meu obosit. Gândindu-mă la asta, mi-am aruncat corpul pe pat, chiar între perne.

       Mi-am închis ochii. Nu știam cât de acasă mă simțeam în conacul mătușii și al unchiului meu, dar întreaga călătorie sigur că m-a amețit și că m-a obosit. Să îmi iau mătușa la întrebări cu privire la trecutul tumultos al lui Lady Catherine nici nu mi-a mai trecut prin gând, în acel moment.

       Când m-am urnit, totuși, din pat, ca să mă duc în odaia Lissandrei, câteva șoapte au răzbătut de la birou până la mine. În clipa aceea, mi-am dat seama că unchiul nu a ieșit în întâmpinarea mea și a Lissandrei. S-a prezentat în fața conacului doar mătușa, care părea mai palidă decât de obicei.

       Holul de la primul etaj a fost ușor de parcurs. Nefăcându-mi griji în privința consecințelor, am lipit urechea stângă de ușă biroului și am ascultat ce se discuta înăuntru.

       — Anthony, te rog. Încetează să te mai porți ca un copil.

       Glasul blând și potrivit al mătușii a reușit să aducă liniște în sufletul meu. Acesta era efectul pe care îl avea asupra mea.

       Unchiul s-a înfuriat și a ridicat tonul.

        — Nu cred că ești în măsură să spui asta, a apăsat acesta cuvintele, adoptând un fel de șuierat printre buze.

       În liniștea care s-a lăsat, am aruncat un ochi în gaura de sub clanță.

       Ducele s-a apropiat de mătușa, dar înălțimea lui nu a ajuns-o pe a ei. Privirea lui, în schimb, a fost cea care a supărat-o pe Lady Cassandra în așa fel încât a determinat-o să își întoarcă ochii în direcția lui. Nu cu ură, fiindcă părea că încearcă să îl compătimească și să îl înțeleagă. Am presupus că era dispusă să îi priceapă izbucnirile care răsăreau din te miri ce. Unchiul nu era așa, dar în acea perioadă părea să își iasă din fire mai des. Cred că mătușa a trebuit să învețe cum anume să se comporte cu el în diferite situații. O admiram nespus pentru demnitatea pe care o deținea în fața lui.

       — Pleacă, te rog, a spus el și a dat să se îndrepte către scaunul de la birou, întorcându-și nu numai privirea, ci și corpul spre maldărul de foi, semn că discuția s-a încheiat.

       Lady Cassandra a îndrăznit să își așeze palma foarte blând pe umărul lui. Gestul în sine l-a făcut pe duce să tresară de nervi.

       Dându-i mâna la o parte, a continuat pe același ton plat să i se adreseze mătușii.

       — Cred că știi unde e ușa, i-a spus, iar eu am început să tremur de frică, nedorind să fiu prinsă că îi ascult de cealaltă parte a obiectului.

       În momentul imediat următor, m-am retras în mijlocul holului, cu inima trepidând și cu senzația presantă că unchiul îmi cunoștea ascunzătoarea și fiecare mișcare în parte. Chiar dacă numai o fi bănuit atunci, dacă m-ar fi întrebat, i-aș fi mărturisit într-o clipă unde am fost. Atât eram de speriată pentru că mă aflam acolo, eu, care ar fi trebuit să fiu în camera mea până la prânz.

Păr roșu și ochi cenușiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum