Capitolul șase

505 51 25
                                    

În ziua următoare am ieșit în grădină fără să știu că la umbra nucului, cu spatele sprijinit de scoarța acestuia, se afla verișoara mea.

- Ce cauți aici? am întrebat, făcând încă câțiva pași în direcția ei.

Lissandra și-a dezgropat capul din ascunzătoarea improvizată, realizată din mâini încolăcite și genunchi trași la piept.

- Zgomotele din casă nu îmi permit să mă gândesc. Toți servitorii au câte ceva de făcut și trebuie să termine până la ora stabilită.

Eu am oftat, m-am întors și m-am întins pe jos, lângă ea.

- Lasă-i pe ei. Și Dory aleargă prin toată camera să împacheteze rochiile și să le bage în cufere. O să îmi lipsească locul acesta.

Verișoara mea a înghițit puternic în sec.

- Mi-e teamă de ce poate fi mai rău, mi s-a destăinuit aceasta după un timp.

Am rămas așa, contemplând grădina. Mai mult am privit în gol, cu sunet de ciripit de păsări la ureche, ducându-mă cu gândurile într-un cu totul alt loc.

- Și dacă...

N-am apucat să termin ce aveam de spus, poate pentru că însăși ideea nu se lăsa rostită. Cum ai putea să îți imaginezi că evadezi dintr-o colivie, când ceilalți din jurul tău nu au făcut decât să te protejeze?

,,Eu și imaginația mea", am gândit atunci.

- Știi, poate că avem nevoie de această experiență. De acest pension de fete.

Nu puteam să îi explic de ce. Pur și simplu simțeam că dincolo de protecția lui Lady Cassandra și a unchiului presupus mort se aflau, sau voiau să credem că se aflau, pericole mai mari decât corsetul incomod.

Lissandra nu a scos niciun cuvânt pe gură.

- Zi ceva, te rog, aproape că am implorat. Tăcerea asta mă distruge, am adăugat pe șoptite.

Ea era distrusă. Era obosită și avea ochii roșii. Pesemne că nu s-a mai putut abține și a plâns. Cine, din conac, nu o mai făcea câteodată? Mai ales pe ascuns. Cunoșteam faptul că doar de dragul aparențelor ne țineam bărbia sus. Astea erau regulile. Ne vedeam obligați să nu le încălcăm.

- Nu pot. Sunt lacrimi care vor să cadă. Nu doresc să-mi arăt slăbiciunea. Chiar vreau să fiu un om puternic.

Am zâmbit slab și am pus mâna, blând, peste un braț de al ei, oprind-o să se închidă în propria cochilie.

- Cuvintele astea le spun oamenii slabi. Tu dacă nu faci ca ceilalți, nu înseamnă că ești mai puțin în putere față de ei. Lissandra! i-am strigat pentru a o face atentă și m-am întors cu fața la ea. Suntem puternice pentru că ne opunem curentului. Suntem puternice pentru că am fost educate de cei mai buni. De familia noastră. Ei cunosc adevărul. Lissandra, suntem mai mult decât puternice. Suntem noi și suntem libere.

Extazul s-a diminuat în scurtă vreme.

- Haide să mergem, am continuat și m-am ridicat scuturându-mi rochia de pământ și iarbă umedă, lipită de material.

A plouat aseară și avea, posibil, să mai plouă în decursul acelei zile de câteva ori. Uitându-mă în sus, la norii negri, un strop mi-a răcorit fața.

Împreună cu Lissandra am început să alergăm până la ușa principală. Râzând, ne-am dat jos ghetuțele, ne-am pus în picioare papucii și am mers așa până în camerele noastre.

Păr roșu și ochi cenușiiWhere stories live. Discover now