Păr roșu și ochi cenușii

Capitolul nouă

— Duce de Newburgh, am rostit titlul nobiliar și am făcut o reverență.

Bărbatul a înclinat capul cu mâinile la spate și mi-a spus, zâmbind:

— Domnișoara Baronvey, sunteți atât de încântătoare. Vă rog să vă rotiți ca să vă pot admira în toată splendoarea dumneavoastră. Ah, sunteți și mai uimitoare, splendidă și plină de surprize decât ieri!

Am încuviințat timid.

— Vă mulțumesc, duce de Newburgh, pentru aceste laude și pentru șederea plăcută. E ultima mea seară aici. Mi-ar părea rău să nu revăd locurile acestea când mă voi întoarce la anul în vizită la ducele și ducesa de Middleton. Sunt niște gazde foarte bune la suflet, la fel ca dumneavoastră.

- Sper că ne veți onora cu prezența și anul următor pe vremea asta atât pe mine, cât și pe domnul Newburgh, care a prins mult drag de dumneavoastră. Sunteți cu adevărat cel mai încântător dar de la Dumnezeu. Aș putea să vă numesc un înger.

Eu m-am rușinat, pe când domnul Newburgh a venit cu un pas mai în față. Gestul oarecum protector de a mă lua pe după umeri și brusca apropiere de mine m-au înfiorat, făcându-mă să îl privesc altfel.

M-am silit să îl ignor pe însoțitorul meu, ca să nu vorbesc ceva nepotrivit de față cu ducele. Pesemne, chipul îmi era foarte roșu de la furia care clocotea înăuntrul meu din pricina ducelui și ducesei de Middleton.

- Vă mulțumesc, am murmurat, imaginându-mi că par măgulită.

Ducele de Newburgh a înclinat din cap și a trecut mai departe. Am răsuflat ușurată și m-am întors pe călcâie cu fața la Raymond.

- Domnule Newburgh, i-am spus și am făcut o reverență.

Încercam să îmi domolesc mânia și să-mi răresc bătăile neputincioase ale inimii. Prezența lui Raymond reușea să mă tulbure în asemenea măsură încât uitam pe cine eram supărată.

Mi-am domolit valul de cuvinte și am pășit în grădină. M-am așezat pe o bancă din zona cu arbori exotici și neobișnuiți. Urmărindu-le coroana bogat colorată, am reușit să intru în gânduri și să mă adâncesc în ele. Tot ce voiam era să mă întorc la mătușa mea și la proaspăta ducesă de Hallington, Lissandra, verișoara mea.

După nunta ei, mătușa mea a primit o invitație de la ducele și ducesa de Middleton pentru mine. În ea scria că le-ar face o deosebită plăcere să mă aibă ca oaspete. Lady Casandra nu a mai stat pe gânduri, pentru că ducii erau buni prieteni de familie. Îndată ce mi-am dat consimțământul, m-am văzut a doua zi în trăsura pregătită cu toate cuferele necesare pentru o călătorie de o săptămână și de stat o lună într-o altă casă, pe care nu o știam de cât din amintiri povestite.

O mână blândă care a poposit pe umărul meu fragil a reușit să mă sperie îngrozitor. Mi-am întors chipul și am sărit în capul oaselor de pe banca de lemn.

- Raymond! am exclamat, cu mâna îndreptată la piept.

Când el a vrut să se apropie de mine, am pășit înapoi. Mi-am reținut un zâmbet. Acesta m-a luat galant de mână, iar eu am rămas mută de uimire.

- Știu cât îți place să te joci, milady, mi-a spus înainte să îmi atingă mâna cu buzele.

M-a străbătut un fior trădător de plăcere. Înainte să realizez ce mi se întâmplă, Raymond a scurtat împrejurimile cu privirea și m-a luat pe neașteptate în brațe. Cu ochii mari, mi-am înfășurat brațele în jurul gâtului său ferm.

- Lasă-mă jos! Acum! am ridicat eu tonul împotriva celor învățate și m-am mâniat cumplit. Ești..., am început și m-am oprit brusc. Mă dojeneam în sinea mea pentru felul cum îndrăzneam să mă comport.