Psycho-killer(colaborare cu Marrie098)

Capitolul 1

Priveam curgand sangele din victima mea, o fata tanara, in jur de douazeci de ani. Sangele ii curgea din ce in ce mai rapid din piept, ea gemand si strigand dupa ajutor. Dar nimeni nu o putea ajuta. Aici nimeni nu o putea auzi. Era doar ea...eu...si moartea. In timp ce isi dadea ultimele suflari, iau cutitul indreptandu-l rapid spre inima sa.

De ce fac asta?

Pur si simplu iubesc sa vad oamenii suferind, luptandu-se pentru o simpla gura de aer.

In timp ce sangele ii curgea, acele sunete de durere...nimic nu imi poate provoca o placere mai mare.

***

Cand bagajele au fost in sfarsit gata, plec din camera fara a mai arunca o privire inapoi. Nu vreau sa ma uit in urma mea, pentru ca stiu ca acest lucru ma va face sa plang iar...si iar. Ma duc in hol, cu pasi marunti, privindu-l pe tatal meu in timp ce isi verifica bagajele. Simtindu-mi prezenta, se intoarce, uitandu-se la mine cu regret.

- Imi pare rau, draga, dar, trebuie sa plecam. Nu mai putem ramane aici, dupa toate cele intamplate. Imi spune, in timp ce deschidea usa de la intrare.

- Stiu. Insa nu vreau sa ma mut cu tine si acea femeie. Nu am deloc incredere in ea, tata. Nu o vreau in prezenta mea. De ce nu poate rămâne aici ? Putem sa ne mutam noi doi , tata .

- Lauren este o prezenta minunata, scumpo. O sa vezi cu timpul ca o sa o ai ca pe o buna prietena.In plus , si ea ti a plătit o parte din taxele de la Cambridge , deci te rog respect-o mai mult . Abia am găsit o locuința lângă Cambridge.

- Ai dreptate si ii sunt foarte recunoscătoare doar ca aceasta casa era singurul loc care imi amintea de mama. Care imi amintea de cum era sa o am in prezenta mea.

- Va trebui sa o faci! Plecam! Spuse acesta, ridicând putin tonul, luandu-ma de mana si tragandu-ma dupa el.

***

Stau in fata unei case imense, vechi. Parca ar fi un conac dintr-un film.La 10 min de mers , este universitatea mea ceea ce este un foarte mare avantaj.Privelistile sunt minunate si abia astept sa explorez mai bine orașul acesta nou, Cambridge.

Il privesc pe tata, batand o data, de doua ori...de trei ori in usa masiva din lemn de la intrarea in locuinta. Astept ingrozita momentul in care acea femeie ingrozitoare va deschide usa, privindu-ma, zambind fals. Afara se face dintr-o data frig. Vantul incepe sa bata, miscand usor crengile copacilor. Se aud zgomote de pasi. Imi intorc capul, uitandu-ma in toate directile. Nimic. Poate s-au auzit frunzele fosnind. Usa se deschide, dupa ea ivindu-se Lauren, parand fericita sa ne vada ajunsi. Ne spune bun venit, tata intrand in casa iar ea ramane si ma ajuta cu bagajul.

- Ma bucur sa te cunosc in sfarsit, Evangheline!

Ma uit la ea, asteptand sa isi dea seama ca nu vreau sa mi se spuna asa. Insa ea nu are de unde sa stie asta.

- Este doar Eve, okay?

- Ahm, imi pare rau...nu mi-am dat seama. Imi raspunde aceasta, privindu-ma cu un zambet abia vizibil.

Nu imi place de ea. Nu am incredere in ea.

***

Casa era enorma, avand o multime de holuri care duceau in diferite incaperi pe care nu am mai stat sa le vizitez. Designul casei era unul gotic, cu aspect vechi. Tata o numea originalitate, insa mie imi parea doar o ciudatenie totala. Camera in care aveam sa dorm era destul de mare, era spatioasa si avea chiar si terasa. Era acceptabil. Aveam destul spatiu pentru micul meu atelier de arta.

Se aude un ciocanit in usa. Deschizand-o, o vad pe Lauren, privind prin camera.

- Te ajut sa despachetezi...Eve? Ma intreaba aceasta, accentuand ultimul cuvant.

- Nu,multumesc, Lauren.

- Prostii! Exclama aceasta, impingandu-ma usor si intrand neinvitata in camera.

Se aseaza usor pe pat, facandu-mi semn si mie sa ma asez langa ea.

- Deci, cum ti se pare?

- Ce sa mi se para? ointreb, tresarind la auzul vocii sale incredibil de ragusite.

- Camera...casa. Locul acesta, vreau sa zic.

- Este okay.

Pe o noptiera se afla o poza, pe care abia acum o observ. In ea se afla un baiat, cu ochi verzi si par castaniu. Avea o privire usor plictisita, dar de asemenea, putea sa te cucereasca intr-o singura secunda. Era frumos, intr-adevar frumos.

- Cine este acesta? O intreb pe Lauren, luand poza de pe noptiera.

- Acesta...imi raspunde ea, luandu-mi poza si privind-o cu atentie. Acesta este fiul meu.

- Nu stiam ca ai un fiu.

- Nici eu nu mai stiam.

- El unde este?

- Nu avem o relatie prea buna, asa ca a plecat. Ar trebui sa incepi despachetarea. Apoi odihneste-te, bine? Imi spune aceasta, ridicandu-se si plecand, lăsând insa poza acolo, nustiu din ce motiv.