Teatrul sufletelor

Prolog: Ziua minciunilor

23 Mai

Indiferent de cât de mult încerc nu o pot face, nu pot fi la fel ca cei din jurul meu, iar acest lucru mă scoate din sărite. Se joacă cu mintea mea şi o otrăveşte. Îmi otrăveşte sufletul, raţiunea şi sentimentele. Mă sperie, mă omoră şi mă împinge să pic într-un void, de unde îmi este teamă că nu mă voi putea ridica. Singura persoană ce m-ar putea ajuta, care mă întelege şi susţine este Tara, care a fost lângă mine - şi încă este - în cele mai grele, dar şi uşoare momente ale vieţii mele. Este singura persoană în care am încredere, îmi ştie toate secretele şi nu m-a părăsit niciodată. Dar indeferent de asta, Tara nu ştie cel mai mare secret al meu, cel pe care l-am ascuns de frică. Îmi este ruşine de el, îmi este jenă că nu i-am spus de la bun început Tarei, dar acum mi-am făcut curaj. Mi-am strâns toate puterile şi am decis că astăzi este ziua în care Tara va afla adevărul.

Mi-am învârtit ochii în jurul camerei, analizând fiecare detaliu pe care mi-l putea oferii.

Sala de teatru.

O sală uriașă plină de scaune roșiatice ca în filmele de drame. Prima dată când am pus piciorul în aceasta, mi s-a părut gigantică, dar l-a ce te puteai aştepta de la un copil de opt ani. Aici am întâlnit-o pe Tara, când făceam repetiţi pentru o şcenă din Alba-ca-Zăpada. Zilele teatrului vor rămâne mereu preferatele mele, nu doar pentru că îmi plăcea să fiu altcineva, dar şi pentru că am avut șansa de a-mi face noi prieteni.

Și totuși printr-un paradox amuzant urăsc această sală.

Pentru că, de fiecare dată când eram pe scenă împreună cu Tara, se trezea cineva din rândurile cele mai îndepărtate să strige:

- Sărut-o!

Sau.

- Sunteți împreună?

- Cuplați-vă!

Acest lucru mi se părea amuzant, atunci când nu știam că grupul nostru de prieteni așteaptă să fim împreună. Nu a existat o ocazie în care să nu țip ca din gură de șarpe: suntem doar prieteni. Acele strigăte au devenit un mare, foarte mare stres pe relația noastră de prietenie. Nici eu și nici Tara nu mai aveam dispoziția să vorbim sau chiar să stăm unul cu altul. Poate toate lucrurile se vor schimba când îi voi spune adevărul.

- Spencer! strigă Tara de pe scenă făcându-mi cu mâna.

Am privit-o din cap până în picioare. Purta o pereche de blugi negri şi un tricou albastru, nimic special, dar pe șcena ce avea în spate o cortină roşie era ca un intrus. Stătea pe margine, fruturându-şi picioarele de colo colo, într-un dans neliniştit.

- Ce faci acolo? am întrebat chicotind.

Era serioasă, figura ei fiind fixată pe faţa mea oferindu-mi un sentiment de nelinişte. Am mers spre ea, urcând pe șcenă şi oferindu-mi mâna pentru a o ajuta să se ridice, indiferent că avea nevoie sau nu. Se scutură de praf, mai apoi mă privi în ochi.

- Stau, vorbi ea încet. Te aşteptam să apari, ai întârziat!

- Ştiu, ştiu, dar am o scuză! m-am apărat râzând.

- O scuză?! întrebă dându-şi ochii peste cap. Sigur, te-a muşcat un câine de picior? râse ea.

- Nu, dar mi-am făcut curajul să-ţi spun ceva! am spus atrăgându-i atenţia.

- Ş-şi eu am ceva să-ţi spun! exclamă deodată acum fiind emoţionată.

Căci se agită mişcându-se fără încetare. Îşi frecă mâinile, îşi muşcă buzele şi se balansă ba de pe piciorul drept ba pe cel stâng.

- Perfect atunci..., este puțin cam jenant ce vreau să-ţi spun, dar eşti cea mai bună prietenă a mea şi vreau să ştii totul despre mine. Să nu avem niciun fel de secret! am rostit privind-o în ochi.

- Oh, haide Spencer nu te ruşina, mă luă aceasta peste picior chicotind indiferent de agitaţia şi panica pe care o simţea.

- Vorbesc serios Tara, am ceva foarte important să-ţi mărturisesc! am exclamat devenind iritat de reacţia ei.

- Serios?! Ce este? întrebă surprinsă de reacţia mea.

- Îmi... Tara vreau să-ți spun că sunt...

Deşi cu câteva momente în urmă o priveam în ochi, acum nu mai aveam puterea de a face aşa ceva. Înghiţisem în sec, simţindu-mi cuvintele rămănându-mi pe limbă. Eram etuziasmat, dar în acelaşi timp picioarele îmi tremurau, voiam să termin propoziţia să o ţip în faţa lumii, dar nu am putut, căci fusesem oprit înainte să-mi spun secretul pe care îl ascunsesem de ceva timp.

- Îndrăgostit de tine! un cor de voci se auzi cu ecou prin toată sala.

Puteam să jur că eram singuri. Eram atât de emoționat să-i spun ceea ce simt și totul a fost ruinat de către... de către neghiobi aceștia. Îi urăsc! De ce? Mi-am ridicat privirea, știam că sunt alb ca varul, îmi puteam simți toată viața scurgându-se printre degetele mele. Eram atât de aproape să ating fericirea pură și acum...

- Și... și eu te plac Spencer! țipă Tara sărindu-mi în brațe zâmbind, iar printre zâmbete, lacrimi de fericire se scurgeau pe fața ei. Te plac de ceva timp, nu pot să cred că simți la fel!

- Da... Tara vrei să fi iubita mea? am vorbit nu pentru mine, ci pentru publicul de după cortină.

- Da! țipă ea încercând să mă sărute, dar am refuzat-o subtil pupându-i nasul, scoțând un chicotit de la Tara și un ,,awww" de la spectatori.

Mă simt ca într-un show.

━━━━━━ ◦ ❖ ◦ ━━━━━━
Vreau sa spun că această carte va conține greșeli de toate genurile, diacritici lipsa și greșeli de exprimare, dar voi încerca să le corectez pe parcurs!

Lectură plăcută!