Teatrul sufletelor

Capitolul VII - Facem boom

     4 Septembrie

     — Foarte amuzant Connor, când te vei lasă de glumit, am șoptit mai mult pentru că nu voiam să atrag atenția asupra mea.

     — Nu știu, când îți vei arăta tu aripile Îngeraș, surâse mai apoi își scoase limba la mine.

     Mi-am dat ochii peste cap, întorcându-mi privirea spre profesorul de chimie. Lecția începuse cu chiu cu vai. Probleme peste probleme. Ora asta este atât de plictisitoare, doar experimentele sunt cât de cât mai interesante. Cea ce spre fericirea mea le vom face acum.

     — Știți cum merge treaba, colegul vostru de bancă va fi partenerul vostru, vreau să amestecați aceste două substanțe despre care am vorbit. Ar trebui să se coloreze între ele verde și să fiarbă puțin.

     Connor se uită atent la substanțe. Presupun că nu făcuse niciodată vrun experiment, așa că punându-mi mănușile am luat prima substanță punând puțin într-un recipient.

     — Ce se întâmplă dacă punem asta? întrebă Connor ridicând o sticluță neagră.

     — Facem boom, i-am răspuns plictisit.

     Eram gata să torn ultima substanță când Connor mi-o luase din mână și imediat turnase din substanță greșită în timp ce eu țipam la el speriat:

     — Connor, nu!

     Imediat m-am aplecat punându-mi mâinile peste urechi. Un sunet puternic se auzi în toată clasa, țipete spărgeau liniștea, iar mai apoi se lasă o liniște. Doar un țiuit se mai auzi prin clasă. Ridicându-mă m-am uitat la Connor supărat, dar nu mi-am putut ține fața serioasă. Părul lui arată ca părul lui Einstein, iar fata lui era plină de funigini.

     — Connor, Spencer, detenție după ore! țipă profesorul privind supărat spre noi.

     — Dar..., am încercat să mă scot din această încurcătură, dar proferosul era destul de supărat.

     — Niciun dar! Am spus foarte clar să amestecați substanțele de pe tablă! țipă profesorul la noi.

     M-am uitat urât la Connor care avea ochii cât mingile de pin pong. Nu cred că se aștepta chiar să explodeze. Acesta își trecuse mână prin păr surprins că, încă stătea în sus din cauza exploziei. Din fericire eu nu am pățit absolut nimic și uitându-mă prin clasă nimeni, inafară de Connor nu a pățit nimic.

     — Așa îți trebuie, am spus uitându-mă urât la el.

     — Spencer! țipă profesorul privindu-mă dezamăgit.

     Mi-am lipit buzele într-o linie dreaptă, tăcând și așteptând ca totul să treacă. L-am ajutat pe Connor să curețe mizeria provocată de explozie, deși nu voiam nici măcar să mă uit la el. Eram atât de nervos încât aproape m-am năpustit asupra lui să-l strâng de gât. Dar mi-am potolit nervii și când sa sunat de pauză am fost primul care a ieșit pe ușă.

     Mi-am trântit ușa dulapului încercând din răsputeri să nu urlu de nervi. Partea bună era că aveam o oră liberă, partea proastă, dacă nu mă înșel și Connor, dar și Tara au aceeași ora liberă. Dar partea și mai proastă este faptul că și Natalia, spurcata aceea de copilă are sportul. Iar ea nu merge niciodată la sport.

     Cel mai bine este să mă duc în bibliotecă, unde cel mai probabil cei trei nu vor veni. Luându-mi căștile am pornit spre bibliotecă unde aveam de gând să dorm această oră. Așezându-mă cât de departe de ușă, pentru a nu mă deranja nimeni.

     Am oftat, punându-mi căștile în urechi și pornind un playlist la alegere. Mi-am așezat capul pe bancă, dar din păcate, nu am reușit să adorm. Așa că, plictisit am decis să iau o carte, pe care o pot citi în timpul liber. Căutând printre rafturi am găsit o proveste destul de bună și nu atât de lungă încât să-mi ia mult să o citesc.

     Mi-am întins mâna spre carte, dar nu o puteam ajunge. Mă simțeam ca o fată de unu șaizeci, care nu ajunge la absolut nimic. Am încercat să mă ridic pe vârfuri, poate voi ajunge la nenorocita aia de carte. Din păcate, înainte să o ating, o mână aparu de nicăieri și aproape am țipăt. Când mi-am întors capul am crezut că voi vedea un cap ciufulit brunet, în schimb am dat ochi în ochi cu două perechi de perle maronii.

     Acesta luase cartea și în loc să mi-o de-a mie, se întoarse și plecase de lângă mine. Am rămas puțin surprins de acțiunea lui prostească. Nu mă așteptam la asta. Rămăsesem acolo pentru câteva minute până când aceasta râse și întorcându-se îmi întinse cartea.

     — Iubesc să fac asta, râse el scuturând din cap.

     — Cu ce te ajută? l-am întrebat luând cartea. Mulțumesc oricum!

     — Nu mă ajută, dar îmi place să vad reacția altora.

     — Nu poate fi atât de amuzant, am șoptit întorcându-mi privirea spre cartea din mâinile mele.

     — Câteodată este, câteodată nu este, mărturisi dând din umeri. Oricum, ce faci aici? întrebă privindu-mă.

     — Este o bibliotecă, ce crezi că pot face? l-am întrebat ridicând o sprânceană.

     — Nu la asta m-am referit, de ce ai venit aici?

     — Tu de ce ai venit aici?

     — Imi place sa fac farse, spuse de parca era deja clar cea ce făcea.

     — Am ora libera și sincer nu voiam sa stau cu „prietenii" mei, am mărturisit.