Teatrul sufletelor

Capitolul V - Îngeraș

     3 Septembrie

     — Da! afirmă ea parcă fericită de răspunsul ei, m-am strâmbat la ea.

     — Sigur ești bine? Din câte știu eu nu plângi din absolut nimic, i-am întors-o.

     — Sunt bine Spencer, nu-ți mai face griji! exclamă ea parcă nervoasă că-mi pasă de sentimentele ei.

     Deși nu-mi placea să pun această carte pe masă, câteodată o ajuta să mi se deschidă. Natalia mereu îi spune că ar trebui să țină totul pentru ea, acesta este un motiv pentru care o urăsc atât de tare. Chiar dacă eu o văd ca pe o soră, ea nu știe asta, iar în esență suntem împreună, cea ce înseamnă că ar trebui să mi se deschidă.

     Mă simt ca un gunoi spunând aceste lucruri despre Tara. Nu merită asta, chiar nu merită un nătărău drept iubit... Nu o merit nici ca prietenă.

     — Tara, sunt iubitul tău, ar trebui să-mi spui tot ce te macină. Îmi pasă de tine, vreau să știu ce te-a făcut să plângi!

     — Pentru numele lui Dumnezeu! țipă Tara, fața mea începând să ardă din cauza rușinii. Sunt bine, Spencer! pe obrajii ei câteva lacrimi se scurseseră încet.

     — Și astea ce sunt?! am întrebat-o devenind puțin iritat.

     Am prins-o de mână trăgând-o spre mine, punându-i mâna pe obrajii ei, mai apoi i-am șters lacrimile cu degetul mare.

     — Apă de ploaie, spuse ea puțin rușinată de poziția în care ne aflam.

     M-am strâmbat și nervos aproape i-am țipăt în față:

     — Apă de ploaie, Tara! Asta numești tu apă de ploaie! dar am reușit să-mi controlez temperamentul.

     — Da, răspunse slab ridicându-și capul și privindu-mă în ochi.

     Mi-am pus o mână pe spatele ei micuț și firav, iar cu cealaltă mână i-am prins părul într-un pumn ridicându-i şi fixându-i privirea spre mine. Am rânjit lipindu-i corpul de pieptul meu. Mi-am aplecat puțin capul, buzele noastre aproape atingându-se, dar nu aveam să-i dau satisfacția de a o săruta atât de ușor. Atingându-i obrazul cu buzele mele roşiatice, am sărutat drumul spre urechea ei dreaptă.

     — Nu-mi place când mă minți, iubito! am șoptit, mai apoi i-am prins lobul urechii între dinți trăgând ușor de el. Ce păcat că suntem la școală, te-aș fi pedepsit aici și acum! am spus mușcându-i pielea sensibilă din spatele urechii făcând-o să geamă înfundat.

     — S-spencer, murmură aceasta.

     — Tara, vreau doar să-mi spui adevărul, am privit-o cu ochi blânzi oftând. Dacă nu azi, poate mâine, dar te rog Tara, îmi pasă de tine!

     Această se uită cu ochii mari la mine, de parcă se trezise dintr-o transă. Clopoțelul sună cu agresivitate. I-am zâmbit sărutându-i fruntea părintește spunându-i să meargă la oră. Tara ezitase pentru câteva secunde, parcă așteptând ca ceva să se întâmple, dar mai apoi își scutură capul și plecase fugind spre următoarea ei oră.

     — Măi, nu știam că vor fi piese de teatru pe hol. Ce e asta Ro-meow și Julita? râse un smoc de păr negru, apărând de după colt.

     — Spuse cel care se bătea cu un dulap și din păcate dulapul câștiga, i-am întors-o trântind ușa și așa bătută a dulapului meu.

     — Asta a durut, spuse Connor, chiar la suflețel, uite aici! arată el spre genunchi.

     Mi-am clătinat capul, neputând să mă abțin din a râde. Începând să merg spre clasa mea, am văzut că Connor mă urmărește.

     — Te-ai reîntors la stadiul de cățeluș pierdut? l-am luat peste picior.

     — Avem aceeași oră, spuse arătând spre cărțile mele. Apropo, ai probleme în paradis Îngeraș?

     Îngeraș?

     — Îngeraș? am întrebat. Ce naiba, nu-mi spune așa!

     — O, haide! râse acesta. Nu-ți pot da' o poreclă?

     — Fix îngeraș? E mai mult pentru fete această poreclă.

     — Eh, merge, scutură acesta din umeri. Deci, probleme mari?

     — Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, Connor! l-am avertizat.

     — Îngeraș, eu tot timpul îmi bag nasul unde nu-mi fiebe oala. De asta am fost exmatriculat, râse.

     — Ai fost exmatriculat? am întrebat surprins privind ușa din fața mea.

     — Mi-am băgat nasul în treburile unei tipe, care aparent era fiica directorului. Am făcut-o de tot căcatul în fața întregi școli și tăticul ei a decis să mă exmatriculeze.

     — Nașpa, am spus deschizând ușa numai să realizez că profa nici măcar nu a venit la oră.

     Connor părea și el puțin derutat, după ce văzuse că profesoara nu era în clasă. Se uitase la mine, iar eu am scuturat din umeri nepăsător. Poate voi putea trage un pui de somn, toate aceste lucruri mă depășesc. De obicei nici măcar nu vorbeam la școală, doar dacă mă întreba vreun profesor ceva sau dacă Tara voia numai decât să vorbească cu mine. M-am așezat în banca mea obișnuita, lângă mine venind Connor.

     — Aparent vom fi colegi de bancă la această materie, Îngeraș.

     — Nu-mi spune așa, l-am cercat punându-mi mâinile pe bancă și așezându-mi capul peste ele.

     — Somnic? mă tacnină el.

     — Hahaha, mai du-te dracului, i-am spus dându-mi ochii peste cap.

     — Nu-ți place să se ia cineva de tine, așai? întrebă el punându-și o mână pe bancă și rezemându-și capul în pumn, privindu-mă.

     — Cui îi place? am închis ochii încercând să-mi liniștesc gândurile.

     Tara plânsese cel mai probabil în baia fetelor înainte de oră, când eu am plecat nervos de lângă ea și Natalia. Ceva o deranjase, iar pun pariu că spurcata aceea de copilă a sfătuit-o să țină totul pentru ea. Am oftat. Iar acum stau cu Connor în bancă, el mă privise lung și singurul lucru pe care îl pot face este să-mi ascund fața, ce ardea. Cum am ajuns eu să stau cu Connor în aceeași bancă? Nu că m-ar deranja, pe cine l-ar deranja smocul acesta drăguț de păr?

     — Supărat, Îngeraș? întrebă, doar vocea lui groasă putând să o aud, fața mea fiind acoperită de brațele mele.

     — Nu, am mormăit.