Bestia

Capitolul 1

— O sa va demonstrez!

Am spus infuriata, lacrimile amenintand sa imi cada din ochi. Nici familia, nici prietenii, nici macar sora mea geamana nu voiau sa ma creada. Sustineam sus si tare ca inca existau castele in padurile sumbre ale Angliei. De ce nu voiau sa ma creada? Era imposibil sa fi fost distruse toate.

— Recunoaste, esti doar o ciudata.

Mana mare a lui Josh, unul din prietenii enervanti ai surorii mele, m-a impins. Toti ceilalti au inceput sa rada, inclusiv Clarisa, sora mea. Restul colegilor s-au imprastiat rapid, atunci cand clopotelul a anuntat terminarea pauzei.

Aveam istorie, una dintre materiile mele preferate. Voiam sa stiu cat mai multe despre tara in care ne-am nascut si in care am crescut pana in prezent. Profesorul incepuse o noua lectie. Vorbea despre marea epidemie de ciuma bubonica din 1665. Denumita si "Moartea neagra."

Priveam atenta dar si ingrozita la laptopul negru dupa masa profesorului, unde se derulau imagini cu oamenii afectati. Aceasta epidemie afectase foarte multi oameni si a ucis aproape un sfert din populatia Angliei.

— Pentru o scurta recapitulare, acum la finalul orei, cine vrea sa reaminteasca simptomele ciumei bubonice. Catherine?

Nici nu trebuia sa ma mir, profesorul ma numea mereu pe mine. Doar pe mine. Facandu-ma sa par tocilara clasei, dar nu ii bagam in seama. Profesorul facea asta pentru binele mele, rezultand de aici si notele maxime si cunostiintele mele destul de bogate.

— Ăăă, m-am balbait putin, deoarece inca imi era teama sa vorbesc in prezenta oamenilor. Durerile ingrozitoare, transpiratia si frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Dar, pe langa aceste simptome, in zona axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite „buboane”. La început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale.

Toti ceilalti s-au strambat in dezgust. Dar mie imi venea doar sa plang. Bietii oameni, prin cate au trebuit sa treaca. Acestia mureau in chinuri groaznice.

— Foarte bine Catherine, niciodata nu ma dezamagesti.

Am zambit timida, dar totusi inca eram absenta. Mintea imi era la toti acei oameni, care nu au putut fi ajutati. Gandurile mi-au fost rapid imprastiate de clopotelul care suna violent pe holul scolii, anuntand sfarsitul orei. Am mers la cantina, singura, ca de obicei. Dar se pare ca linistea mea nu a durat mult, fiind intrerupta de Clarisa si gasca ei de idioti.

— Mai spune-ne Catherine, despre teoriile tale. In acele castele, exista cumva si vampiri?

— Varcolaci?

— Vrajitoare?

De data asta ma infuriasem de-a dreptul. Sora mea le dadea apa la moara prieteniilor ei neciopliti. Ma durea faptul ca si ea se amuza copios pe seama mea. Nu ceream sa fie de acord cu mine. Nu voiam nici sa ma creada sau sa ma apere, voiam cel putin...sa nu ma mai umileasca in felul asta.

— Lasati-o in pace baieti, e doar o ciudata.

— Nu sunt o ciudata, la naiba!

Mi-am strans cartile dupa masa, indesandu-le in ghiozdan, apoi m-am carat cat mai repede de acolo. Nu au decat sa rada. Le voi demonstra, ce stiu cu siguranta ca, exista. Hotarata sa le inchid gura, am decis ca voi face ceva, ce cu siguranta aveam sa regret mai tarziu. Dar chiar nu imi mai pasa in acele momente.

Asteptam deja de 10 minute autobuzul, dar nu era nici urma de el. Am luat o alta decizie proasta, aceea de a pleca acasa pe jos. Afara era innorat, iar vantul imi sufla prin par, inghetandu-mi urechile. Dupa cateva minute in care ma rugam doar sa nu ploua, ei bine, s-a intamplat inevitabilul: ploaia s-a napustit fara mila asupra intregului oras. Dupa numai cateva minute, hainele imi erau ude. Nici nu se putea mai bine! Am spus infuriata cu voce tare. Dupa zece minute agonizante am ajuns acasa.