Bestia

Capitolul 3

M-am trezit cu o durere care imi facea capul sa svacneasca chinuitor. Abia dupa cateva minute am reusit sa ma dezmeticesc. Eram tot in castel. Ce naiba? Durerea de cap persista si aveam impresia ca se invartea pamantul cu mine.

Eram de data asta intr-o alta camera. Asezata pe un pat cu baldachin. M-am strambat la vederea lenjeriei dezgustatoarea. Era atat de murdara si miroasea oribil. In camera mai era doar un dulap foarte mare si o masuta de toaleta unde avea atasata si o oglinda. Era de asemenea intr-o stare deplorabila. Si in aceasta camera era un semineu. Probabil in toate camerele erau seminee. Poate aceasta era sursa de incalzire a castelului.

Langa semineu era un scaun destul de mare, ce putea fi confundat cu un tron pentru rege. Afara era inca intuneric pe semne ca inca era noapte. Privirea mi-a cazut lent pe usa. Era deschisa, iar in tocul ei, statea el cu mainile stranse la piept.

— Bine ai revenit printre noi.

Vocea ii era la fel de groasa si respingatoare, dar cel putin nu mai parea atat de nervos. M-am dat speriata in spate, pana cand am atins tablia patului.

— Cat...cat timp am fost inconstienta?

Mi-am facut curaj sa intreb dupa minute bune de liniste. Inca ma balbaiam.

— Patru ore. Am crezut ca ai murit, creatura inutila ce esti.

Am privit incruntata in jos. Creatura? Inutila poate eram, dar creatura? El nu era tot o creatura? Cu putinul curaj care imi ramasese, am reusit sa il privesc in ochi. De data aceasta erau...verzi? Un verde atat de limpede si de pur. Dar cum? Acum cateva ore erau rosii. Sa imi fi jucat mintea feste? Acesta si-a mijit ochii spre mine incruntandu-se. Ma simteam subminata. Nu am mai avut puterea de a-l privi in ochi, asa ca mi-am ferit privirea. Parea multumit de reactia mea.

— Cine esti?

L-am intrebat dupa ce mi-am luat ochii de la el. Acesta doar a pufnit, evident, enervandu-se.

— Eu pun intrebarile aici. Ai venit in casa mea si tot tu ma iei la rost?

Casa lui? Cum poate cineva sa locuiasca intr-un loc atat de mizerabil. Inca statea in tocul usii dar nu am mai avut curaj sa ii raspund sau sa il intreb ceva. Simteam ca pana si vocea mea il irita. Nu mai eram sigura de nimic dar totusi stiam sigur ca nu voiam sa il scot din sarite.

— Cum te numesti?

Intrebarea sa m-a surprins. Din atatea intrebari, atat voia sa stie? Cum ma numesc? M-am lipit si mai mult de pernele din spatele meu.

— Raspunde cand esti intrebata ceva!

Acesta a urlat din senin. Am tresarit speriata. Mi-am ridicat din nou privirea spre el. Ochii sai...prinsesera din nou o nuanta aprinsa de rosu dar inca aveau o tenta verzuie. Ce naiba? Nu, nu imi imaginam si acum. Eram cat se poate de lucida.

— Cat...Catherine.

— Poti sa nu te mai balbai atat, la dracu?!

— Imi...imi pare rau.

Mi-am muscat limba cand am vazut ca din nou ma balbaisem. Dar era ceva involuntar. Frica imi stapanea creierul.

— Voi, oamenii, sunteti niste fiinte atat de proaste.

Noi oamenii? Ce tot spune nebunul asta?

— Ridica-te!

M-am conformat cererii lui si m-am ridicat slabita din pat. Picioarele mi-au cedat, iar cand am crezut ca voi face contact cu podeaua, doua brate m-au prins pe neasteptate. Era el, iar bratele sale erau exact cum ma asteptam. Erau atat de puternice, iar atingerea lui era atat de ferma. Stanjenita, m-am strecurat din stransoarea mainilor sale. Cand a ajuns atat de repede? Cum de era atat de rapid? Iar ochii sai erau din nou verzi.

Acum il puteam privi de aproape, dar inca era intuneric si nu ii puteam distinge trasaturile fetei prea bine. Dar de un lucru eram sigura: era al dracului de frumos. Ochii sai imi cercetau chipul indeaproape, deasemenea. Isi plimba privirea, chinuitor de lent pe fiecare centimetru al fetei mele. Aveam impresia ca acum imi va memora fiecare defect si imperfectiune.

— Esti atat de palida.

A soptit peste fata mea. Buzele sale erau atat de aproape de fata mea, incat aproape imi atingeau nasul. Mi-am plecat capul.

— Esti bolnava?

De data aceasta, vocea sa era atat de blanda si calda, facandu-ma sa dau uitarii ureletele anterioare.

— Nu domnule.

I-am raspuns scurt. Nu eram bolnava sau poate da? Dar oboseala si stresul din ultimele ore mi-au mancat toata energia si puterea.

— Perfect, caci daca erai bolnava, acum erai moarta. Nu am nevoie de o epava in locuinta mea.

Ce? Vocea sa a tunat din nou de data asta, revenind la vechiul...el? Nu ii intelegeam cu exactitate cuvintele.

— O sa ma omori?

— Om prost, a spus scuturandu-si capul. Da, dar nu inca draga Catherine.

Cuvintele sale mi-au inghetat sangele in vene.

— S-ar putea sa imi fi de folos, asa ca te voi tine pe aici o vreme.

— Dar nu poti face asta! Vreau sa plec acasa. Da-mi drumul. Acum!

Acesta a izbucnit in ras dar a revenit rapid la a fi serios. Mana sa groasa mi-a prins parul in pumn.

— Niciodata, dar niciodata nu imi vei spune tu mie ce sa fac!

Mi-a urlat cuvintele in fata, ochii sai luand o nuanta foarte inchisa de rosu. Am aprobat robotic din cap, o lacrima pravalindu-se iar pe obrajii mei. Oh nu.

— Ce ti-am spus eu despre plans?

Mana sa mi-a strans parul mai tare in pumn. Alte lacrimi mi-au alunecat din ochi.

— Va rog... ma doare. Te rog!

Aproape l-am implorat. Acesta doar mi-a dat brusc drumul.

— Atat de patetic. Dormi acum!

— Dar nu vreau sa dorm.

— Eu dau aici ordinele. Daca spun sa dormi, dormi. E obligatoriu!

A tipat din nou, mult mai nervos decat inainte. Doamne, trecusera doar cateva ore si deja il detestam. Cine naiba era omul asta bipolar si dereglat mintal?

— Cine esti?

L-am intrebat pentru a doua oara, in speranta ca de data asta voi primi si un raspuns. Acesta era deja in dreptul usii, s-a intors cu fata la mine, ranjindu-mi demonic.

— Harry Styles, un demon in carne si oase, la dispozitia dumneavoastra.

A spus facand chiar si o plecaciune, luandu-ma peste picior. Nu, nu putea fi adevarat. Dar asta putea explica viteza sa, ochii sai atat de schimbatori. Nu, nu era real. Era totul in imaginatia mea. Eram intr-un cosmar, iar dimineata ma voi trezi in patul meu. In casa mea.

— Acum dormi, la naiba! Eu voi fi chiar aici.

S-a asezat pe scaunul din fata patului, folosindu-si viteza sa de demon? Nu, nu putea fi un demon. S-a ridicat din nou si s-a asezat scaunul chiar langa pat. Speriata m-am urcat din nou in varful patului, acoperindu-ma cu paturile murdare. Aveam impresia ca asa macar nu ma va mai privi. Am incercat sa adorm, dar nu puteam dormi cu el stand chiar langa pat, in dreptul fetei mele, holbandu-se flamand la mine, cu un ranjet bolnav si dispretuitor pe buze.

Tot speram ca sunt prinsa intr-un cosmar si ca dimineata va fi totul bine. Dar ma cam inselam. De fapt, chiar eram prinsa intr-un cosmar, dar era cat se poate de real si aveam sa il traiesc zilnic.

— Bun venit in noua ta casa, Catherine.

L-am auzit spunand mai mult pentru el, dar l-am ignorat. Am plans tacuta o ora intreaga pana cand mi-am simtit corpul amortit si din nou totul a devenit negru.