Mort sau viu? *editare *

21...

Povestire Jessica

O zi prea frumoasa, as putea spune. De mult nu m-am mai bucurat de soare atat de mult ca in aceasta zi, iar faptul ca unde mergeam cauzam haos, imi aducea un zambet si mai mare pe chip. A trecut o saptamana de cand m-am decis sa raman la acel schit de maici. Sincer nu stiu exact de ce, dar am simtit ca aici ma pot ascunde. Stiind ca Lucifer nu poate intra in casele de pe pamant a domnului Yang, iar pe mine ma lasa sa ma adapostesc, eu am considerat ca e cea mai buna ascunzatoare. Puterea mea, am folosit-o cat de des am putut si singurul inconvenient ce a aparut, este ca maicutele de aici, ma venereaza. Ele cred ca eu le pedepsesc pe cele care au pacatuit in fata domnului Yang. Sunt in stare sa faca orice le cer, fara macar sa imi stie motivele adevarate. Pentru ele eram un inger decazut, nu un demon prins intr-un corp omenesc. Cele care imi cereau detalii despre viata de dincolo, le dadeam pe propria raspundere un bilet de "dus", dar nu si intors. Multe se speriau cand le intrebam daca vor cu adevarat asta, dar unele nu. Dar era o singura maicuta, tanara, ce nu imi dadea prea multa importanta.

Imi doream sa o fac curioasa de puterea mea, dar ea nici macar nu indraznea sa ma priveasca. Din cate am auzit, numele ei era Elena, iar ea era cea mai noua maicuta din tot schitul si era foarte timida. Dar eu, nu cred ca este timida. Ii este frica, ii este frica de mine. Ii simt rusinea, ii simt umilinta prin care a trecut pentru a veni aici. Trecutul ei, pe care l-am citit cu usurinta din ochii ei blajini, indica ca era o fata desteapta, o fata care, cuminte de fel, nu si-a daruit virginitatea nimanui. Crescuse cu religia in sange si crucea la gat. Era nedespartita de invataturile tatalui sau preot ce a murit in urma cu ceva timp. Ceva imi spunea ca ea e speciala fata de celalalte. Ea nu ma adora, nu vedeam din partea ei nici o urma de uimire, nici o urma de curiozitate. Era pur si simplu indiferenta. Asa ca mi-am propus sa o urmaresc.

De obicei, dupa ce isi termina masa, isi strangea mizeria pe care a facut-o, o ducea la cos, dupa isi spala farfuria si pleca in camera, dar de doua zile, fuge pana in biserica si dupa la ea in camera. De ce si-a schimbat asa de brusc obiceiul? Se vede ca ea face totul ca la carte si acum, brusc, si-a schimbat un pic comportamentul. Ieri de exemplu, am vazut-o ca pleaca un pic grabita si totodata agitata catre biserica schitului si am revazut-o intorcandu-se dupa doua-trei ore. Ce poate sa faca atat de mult in acea biserica? Slujba nu era, deci, chiar nu gasesc o solutie.

Intrerupand o discutie banala despre trecutul meu cu una dintre maicute, m-am ridicat atunci cand Elena a inceput sa isi spele farfuria. Agiatata ca ieri, porneste in fuga catre biserica unde sfiosa paseste in interiorul acesteia. Eu eram in urma ei, camuflandu-ma in decor cat de bine am putut, desi acum regret faptul ca vremea era insorita. Inchisese usa in urma ei, fara a ma observa, asa ca am profitat pentru a ma apropia mai mult. Pasisem pe pragul bisericii, cu intentia de a intredeschide usa, dar se forma o bariera invizibila ce nu ma lasa sa intru in biserica pentru a asculta mai bine ceea ce zicea Elena. O vedeam prin deschizatura usi ce am facut-o cu grija, iar ea statea in genunchi absorbita de rugaciunea ce o facea de zor. Am asteptat linistita pana ce s-a ridicat si a inceput sa cante o melodie lenta. Avea o voce angelica ce ma cutremura si in acelasi timp imi linistea demonul din mine. Unicul cantec care ma putea linisti, ea il canta. As fi platit oricat, numai sa nu il termine de cantat niciodata, dar fericirea mea, a fost spulberata atunci cand, cu un suspin, se ridicase de jos si terminase cantecul.

Facuse cativa pasi spre altar, iar pupand cateva icoane ce aveau chipul domnului Yang, observ ca in mana ce o tinea strans la piept, o poza. Sau cel putin asa cred. Neputand sa intru in biserica, asta era tot ceea ce vedeam din prag. Ea nu coonstientiza de prezenta mea aici, asa ca o puteam studia fara ca ea sa stie. Dar lucrurile s-au schimbat atunci cand s-a intors brusc. Ma privea ingrozita de parca ar fi vazut cealalta latura a mea, nu corpul Sierrei.

-Hei, Elena. Ce faci aici, de una singura? ii spun eu increzatoare, uitandu-ma fix in ochii ei, desi era o distanta considerabila intre noi.

-Nimic care sa te ingrijoreze...