Ii simt greutatea asupra micutului meu corp, mainile sale se plimba pe pulpele mele. Starea de greata si de repulsie care mi-o starneste nu-mi mai paraseste corpul. Din ranile proaspat facute inca se scurge sangele. Imi e frica, imi e frica de ce mi-se poate intampla, imi e frica ca nu o sa mai rezist pana ziua de maine.
-Te rog...opreste-te...
-Tocmai cand incepeam sa ma distrez? Nu prea cred.
Isi desface cureaua pantalonilor si o arunca prin incapere, se urca din nou peste mine si-mi desface picioarele. Nu mai aveam forta in mine, ma simteam terminata, il simteam cum facea miscari dute-vino in mine.
-Esti atat de frumoasa, zice el scotand briceagul dintr-un buzunar.
-Nu!!!Tip eu ridicandu-ma in fund.
-Iar cosmarul acela?intreaba Damian stergandu-mi chipul de transpiratia provocata de cosmar.
-Da, scuze ca te-am trezit.
-Stai linistita iubito, de cand se intampla am ajuns la ora asta sa fiu mereu treaz.
-Trei dimineata?intreb schimbandu-mi rochita de noapte.
-Da, iubito, cred ca cel mai bine ar fi sa mergi la un psiholog. Te poate ajuta.
-Am sa ma duc, acum vreau doar sa dorm la tine in brate, zic intorcandu-ma in bratele lui.
Au trecut 2 luni de cand Stefan m-a scapat din locul ala, 2 luni de cand nu l-am mai vazut si de cand n-am mai vorbit cu el. Doua luni de cand am acelasi cosmar, la aceasi ora. Amintintirile cu acei barbati se tin de mine, de fiecare data Damian este trezit de strigatul meu. De doua luni Damian sta numai langa mine, ma asteptam ca Stefan sa nu ma lase asa, sa nu dispara la fel ca atunci, dar m-am inselat. A disparut exact asa cum a aparut.
Alarma ceasului incepe sa rasune in toata camera, Damiam incercand s-o opreasca pentru a nu ma trezii.
-Nu dorm, zic eu usor.
-Te-ai trezit de mult iubito?
-N-am mai dormit de la trei.
-Off, o s-o sun pe o prietena. Este psiholog, am mare incredere in ea, insa trebuie sa mergi chiar azi.
-Bine fie, sun-o.
Il aud cum isi ia telefonul si porneste spre bucatarie pentru a putea vorbii linistit. Poate chiar si el crede ca sunt o nebuna, sau poate crede ca este doar o prefecatorie. Din ziua aceea de la spital nu a mai cutezat sa intre nimic, tot ce mi-a spus a fost: "Sunt aici!" Vorbele lui mi-au dat speranta, mi-au dat o motivatie. Lucru care ,Stefan, nu l-a facut.
-Gata iubito, la ora 10 poti sa te prezinti la cabinetul ei.
-Bine, zic ridicandu-ma din pat.
Mi-am luat repede o pereche de blugi, o camasa alba si am coborat in bucatarie pentru a bea o cana de cafea.
-Poftim, zice Damian intinzandu-mi cana. Doua lingurite de zahar si putin lapte.
-Mersi. Te duci la birou?
-Da, dar am sa te duc la cabinetu lui Diane.
-Aha.
-Tu trebuie sa fii sotia lui Damian...zice o femeie la vreo 30 de ani.
-Patricia Blake, zic in soapta.
YOU ARE READING
Secretary
Romance"-Eram conştient ca o sa ajungem aici. -Atunci de ce ai continuat? -Pentru că inima mea spune că o să moară fără zâmbetul tau. Şi pentru că dragostea nu este aici pentru a ne face fericiti. Eu cred că există ca sa ne arate cât de mult putem indura".
