Am nascut inainte de termen cu 2 luni, fetita mea este atat de firava, nici nu m-au lasat s-o tin in brate, au luat-o si au pus-o la incubator.
-Patricia, te simti bine?intreaba mama lui Damian.
-In ziua in care sotul meu a murit, zana mea s-a nascut. Ce vrea sa insemne asta?
-Damian, de acolo de sus iti da de stire ca el va exista mereu prin fetita voastra. Te-ai gandit la un nume?
-Da. Irene Rosemary Blake.
-Fiul meu ar fi fost mandru de numele acesta. Sigur, de acolo de sus va iubeste pe amandoua si o sa va dea putere.
-Buna ziua, saluta doctorul intrand in rezerva mea.
-Buna ziua, cum se simte fata mea?
-Nu putem spune nimic sigur momentan. Urmatoarele 24 de ore sunt decisive, insa nu prea da sansa ca va supravietuii noptii ce vine. Dumneavostra trebuie sa va odihniti si am sa chef o asistenta sa va injecteze cateva medicamente intr-o perfuzie, zice apoi pleaca.
-Vreau s-o vad, da-mi halatul acela,zic aratand spre halatul care statea atarnat in cuier.
Mi-am luat repede si papucii in picioare si am pasit usor-usor spre salonul noilor nascuti, fetita mea era acolo, tacuta, cu tubul acela care o ajuta sa respire. As vrea s-o scot de acolo si sa fug cu ea, sa plecam din spitalul asta, sa ne intoarcem acasa. Acasa, unde nimeni nu ne mai asteapta, unde nimeni nu va mai urla la 3 dimineata ca iar am mancat toate dulciurile din casa. M-am lasat in genunchi in fata incubatorului si m-am sprijinit usor de el.
-Damian, daca cu adevarat ne urmaresti, ajut-o pe fiica ta, fa-o bine. Ajut-o sa treaca peste tot acest rau, ajuta-ma sa nu plang la fiecare aniversare a fiicei noastre. Si inca un lucru, daca se poate, intoarce-te inapoi.
Am iesit din salonul acela si ma intorceam inapoi in camera mea cand Giulia ma striga sa ii astept si pe ei.
-Ce face fiica ta?intreaba Giulia.
-Fata mea...fata mea poate sa moara in orice secunda ca si tatal ei. Din cauza ta, din cauza ta imi pot pierde ambele motive ale vietii mele. Din cauza ca tu conduceai masina ati facut accidentul, din cauza ta a murit sotul meu. Din cauza ta fata mea s-a nascut prematur, tip eu catre Max apoi dand drumul lacrimilor.
-Patricia...
-Nu iubito, las-o. Ii este greu, stiu cum e. Intr-un fel este vina mea, eu am condus masina si nu am acordat atentie drumului.
-Iar eu l-am impins la moarte, zic trantindu-ma in genunchi. I-am zis sa plece odata, stiam ca ceva rau urmeaza sa se intample. Dar i-am zis sa revina acasa la noi intreg. De ce nu a venit acasa Max? De ce a vrut sa se opreasca la Dumnezeu si nu la fiica noastra?
-Patricia, el stia deja ca avea sa pateasca ceva, m-a pus sa promit ca voi avea grija de tine si de nepoata mea. Si asa voi face.
-Mama lui Damian aranjeaza totul pentru inmormantarea lui, pentru maine. Daca vreti sa veniti, puteti. Pentru ca eu nu cred ca voi avea putere.
****
Toata lumea se afla la inmormantarea lui Damian, eu insa nu. Stau pe patul de spital si ma holbez la rochita neagra care sta atarnata pe umeras. Intr-un final imi fac curaj si o imbrac, apoi ies din spital si iau un taxi catre capela unde are loc slujba.
Tot ce se putea auzii erau suspinele si lacrimile apropriatilor, am innaintat catre sicriul din lemn negru, unde sotul meu se odihnea. Nu am putut sa-mi abtin lacrimile la vederea verighetei ce se afla pe deget.
YOU ARE READING
Secretary
Romance"-Eram conştient ca o sa ajungem aici. -Atunci de ce ai continuat? -Pentru că inima mea spune că o să moară fără zâmbetul tau. Şi pentru că dragostea nu este aici pentru a ne face fericiti. Eu cred că există ca sa ne arate cât de mult putem indura".
