ASHES

Capitolul 3

ASHES

Parchez motocicleta în parcarea subterană a spitalului și apoi alerg spre ușile de la UPU, ignorând privirile pe care le primește spatele meu. Merg direct la camera de triaj și gura asistentei cu păr violet i se răsucește într-un zâmbet amar, când mă vede și eu mă încrunt.

— Ashes Greystone, a zis ea, mijindu-și privirea.

Prea obosit să stau să-i analizez starea irascibilă, îi zic:

— Bună, mama e internată aici. Tania Greystone.

— Îți bați joc de mine? izbucnește ea.

Apoi urmează conştientizarea. Pentru mine, fusese o evadare disperată din cotidian, o diversiune de moment, odată cu recidiva bolii mamei, căci altfel aș fi avut grijă să înțeleagă să nu aibă așteptări la un eventual noi. Ca. De. Fiecare. Dată. Și după ce îmi oferise numărul ei de telefon, am ştiut că pentru ea fusese mai mult decât o aventură. La naiba. Mama naibii. Dacă s-ar mișca puţin mai lent ar fi un melc.

— Uite..Beatrice, am zis privindu-i numele de pe ecuson, profitând că ea nici măcar nu se uită la mine.

Întreaga existență strigă la mine să ajung la mama, iar pieptul mi se strânge. Oftez îndelung. Sinceritatea e calea cea mai simplă:

— Uite, îi zic aplecându-mă. Nu cred să-ți fi spus vreodată că te voi suna și speram să fi înțeles că odată ce n-am mai făcut-o, era clar că nu mi-am dorit o relație. Și că suntem doi adulți asumați.

Ea își ridică privirea furioasă asupra mea.

— Dacă mai ai vreo urmă de decență, scutește următoarea ta cucerire de umilințe.

— Cu siguranță, zic eu și nu știe cât de sincer sunt. Aștept să-mi dea acceptul de a-mi vizita mama.

Pare că a cedat, dar apoi se răzgândește, tastând ceva pe calculator. Îmi privesc ceasul, e 17.20, iar programul meu la atelierul Bentley începe la 18.30.

— Bună! a venit vocea cristalină a unei femei, pe care o mai văzusem pe saloanele acestui spital.

Ea mă privește la fel de atentă.

— Nu pot să mă abțin să nu te întreb, continuă ea sorbind din cafeaua de la aparat. Ești cumva Ashes, angajatul de încredere al bunului meu prieten Ashton?

Gândul că medicul... privirea îmi cade pe ecusonul ei, medicul Maria Newman, m-ar putea ajuta s-o văd pe mama, mă impulsionează să răspund.

—  Ashes Greystone, îi răspund întinzând mâna. Încântat.

— Asemenea, Maria Newton, îmi răspunde cu un zâmbet ghiduș. Recunosc că Ashton mi-a vorbit despre tine și chiar voiam să-l cunosc pe bărbatul ce proiectează motorul modelului favorit de Bentley, dar mai ales pe bărbatul ce înnoptează sub același acoperiș cu Britt.

Mâna mi se încurcă pe telefon o clipă. O mie de scenarii ciudate îmi trec prin minte, ce o înfățișează pe medicul Maria, care implică predici despre cuviință și castitate în preajma cunoștinței ei. Ea totuși se uită calmă la mine, cu ochelarii minusculi, care îi fac ochii să pară și mai mari.

— Da, spun eu, neștiind ce altceva să adaug.

Un stai liniștită, n-am de gând s-o regulez pe Brittany, nu știu dacă s-ar cuveni și nu știu dacă  într-adevăr va fi așa. Adică, să n-o regulez.

— Și?

Nu mă așteptam la asta. Vrea un soi de raport? Sau urmează predica, cu ea aşteptând să înroșesc ca un băiețel?

— Și ce anume, doamnă?

Scoate un sunet exasperant, de parcă nu are rost să-i vând gogoși.

— Cum o vezi în noua ei lume? Ești matur și cu siguranță poți opina asupra ei.

— Pare implicată în treaba asta cu facultatea.

Femeia tace pentru o clipă, apoi devine serioasă:

— Vreau să știi că mă poți contacta oricând vrei să afli mai multe despre detaliile tratamentului pe care mama ta îl urmează.

— De ce? nu mă pot abține să întreb.

— Dacă înveți un lucru ca medic, este că bunele intenții, pot însemna atât de puțin, dar te pot despovăra, chiar dacă pentru moment.

Mai rămânem în tăcere, apoi Maria îmi pune o mână pe umăr.

— Sunt prin zonă, dacă ai nevoie de ceva. Te rog să nu eziți să o faci. La revedere, Ashes.

— La revedere, doctore Newman.

Este timpul s-o văd pe mama. Să o văd așa, mă face să mă simt ca și cum aș fi lovit de o forță invizibilă, doar că efectul îmi cuprinde tot trupul: toate mă dor de furie, frustrare și durere prostească. Tania Greystone, a fost mereu definiția energiei, a unui vârtej de frumusețe, era mama care le făcea pe celelalte să se simte inferioare, ținând cont de cât muncea și că-și creștea singură băiatul.

— Mamă, hai să te ajut, îi spun pe când o văd nesigură pe picioare lângă mini frigider.

— Ash, pot să mă ocup și eu.

— Știu, doar că măcar la vizită să pot face ceva, îi zic.

— Simpla ta prezența mi-e pansament, dragule, îmi spune ea cu blândețe, punându-mi mâna pe braț.

Mâna care e uscată și plină de vânătăi de la analize.

— Trebuie să stai în pat și să te odihnești, îi zic.

— Este ceea ce fac..toată ziua. Devine frustrant să nu faci nimic.

— Măcar lasă-mă să-ți prepar eu cafeaua, bine?

— Ah, desigur, zice ea și-mi zâmbește.

O ajut să se întindă pe marginea patului, iar mișcarea face ca o carte greoaie, ascunsă sub mai multe pachete de șervețele umede să se deschidă pe noptieră şi înăuntru jurnalul ei. Mă uit la ea și clipesc de parcă n-aș fi văzut-o niciodată. Ridic privirea spre mama și gura ei se întinde sub un zâmbet trist. Observase.

— Ash..

Ce-aș putea să-i spun? Că nu are nevoie să îmi scrie jurnalul-testament, deși fiul ei, singurul ei fiu, ar muta și cerul să facă rost de cele mai bune tratamente pe care le pot cumpăra, doar că amândouă sunt cu semnul întrebării?

— Ash..uită-te la mine.

— Mamă, te vei face bine, mârâi eu.

Îmi dau seama că nu mai are speranţe în sensul acesta şi asta e de fapt ceea ce mă termină.

— Nu sunt pesimistă, Ash..din contră, a-ţi scrie e ca şi te-aş avea aproape şi asta mă liniștește.

Nu pot s-o supăr şi mai mult.

— Pentru furia și suferința ta, Ash. Nu ți-am explicat niciodată de ce am ales să ne mutăm încontinuu, de ce nu ai putut avea asupra capului un acoperiș, în care atmosfera de familie să trăiască. Și ți-ai realiniat pornirile inimii din loialitate față de mine, și nu din ceea ce ți-ai dori.

— Nu este adevărat.

Ea privește în podea.

— Știu, fiule și mai știu că nu-ți mai pot reformula ideea că atmosfera de familie fericită chiar există.

Ce pot să-i răspund? Nimic. Chiar nimic.

Pentru că mitul familiei împlinite este aproape ca și cum aș crede în acel zeu în care muritorii cred.