ASHES

Capitolul 4

Brittany

Urăsc matematica, nimic mai simplu. Creierul meu nu a fost conectat să înțeleagă și numerele. Matematica va fi ultima oră din această săptămână de cursuri și eu habar n-aveam ce va cuprinde testul de început. Testul de început de an universitar?!

Profesorul Yster aproape că dă pe-afară de prostie. Ascultându-i prelegerea de astăzi, în timp ce scria probleme pe tablă, am început să transpir. Selectați un număr, înmulțiți-l cu 3, adăugați..heh?

Simțindu-mă învinsă, am plecat acasă de la universitate și  m-am oprit la primul magazin alimentar de unde am cumpărat două caserole de înghețată de cacao și vanilie și două kilograme de banane. Acum granitul e răcoros pe pielea mea încinsă, la fel ca și înghețata, pe care o adaug în globuri între banane și torn sosul deasupra.

Am adăugat și scorțișoară. Mda, nu era cea mai bună idee de desert la ora unsprezece noaptea, dar hei, o mie de calorii n-a ucis pe nimeni. Și nu e ca și cum ai avea pe cineva, Britt! Mă rog, în ritmul acesta, nici nu aș mai avea pretendenți la ușă.

Nu că acum aveam. Năucită,  m-am întors către pașii silenţioşi. Nonșalant, Ashes mi-a inspectat opera și și-a trecut un deget prin sos. Îmi simțeam fața în flăcări. M-am uitat la el cu coada ochiului. Își lingea sosul de pe degete și ochii lui deveneau din ce în ce mai încruntați pe măsură ce adulmeca gustul?

O, la dracu'! Ce mă apucase pe mine să gătesc în creierii nopții? Ce-l apucase pe el să vină mai devreme astă-seară, îmbrăcat într-un tricou negru, care-i făcea ochii să arate ca niște safire fumurii și întregul trup viril și sexy și al naibii de superb.

Iar eu plină de sos pe mâini, părul cuib de păsări și pijamale lungi? Și nici măcar o amărâtă de banana split nu mai reușeam să fac cum trebuie! Încă lingându-și degetele, Ashes a spus:

— La naiba.

Mi-a zburat inima.

— Ce? am zis ușor arțăgoasă.

A luat o parte considerabilă din banana tăiată și a înfășurat totul în gură, făcându-mi un gest, cu gura plină. Am clipit des.

— Huh?

— Ai gustat din astea? a zis el.

Am întins mâna și am luat farfuria.

— Nu.

Încă mestecând, a continuat să mă privească și biata mea inimă făcea flotări acum. Am privit cum își linge degetele din nou.

— Ei bine, este cel mai tare desert pe care  l-am mâncat vreodată. Credeam că doar mama poate obține această aromă senzațională.

— Îți place acest desert?

— La naiba, da, îl iubesc.

Am rămas mută. Tocmai îmi lăudase efortul culinar?

— M-mulțumesc, m-am bâlbâit și apoi m-am îndepărtat să strâng nebunia de pe masă.

Mă plimbam de colo-colo, călcând pe coaja de banană căzută pe podea. Harababură pe podea, harababură în capul meu. Se potriveau la fix.

— Deci, ce se întâmplă, Brittany?

Fără să spun nimic timp de câteva secunde, m-am uitat fix la el înainte să întreb:

— Poți să fii mai specific?

— Lucrul acesta care te sperie, pe care îl eviți încercând să gătești la miezul nopții.