Încătușată

Capitolul 10

Maya:

-Vreau să mă schimb, Hans . Poți să ieși ?
Ridic o sprânceană și aștept să părăsească camera ca mai apoi să îmi pun rochia ce avea să-mi schimbe într-un fel viața.

-Așa și? Schimbă-te ,nu mă deranjezi.

Îl văd rânjind și așezându-și perna mai bine sub cap, făcându-se mult mai comod ca pentru un spectacol.

-Ieși!

Îi arăt ușa și mă încrunt puternic, dar nu reușesc decât să scot niște zâmbete de la el.

-Nu e ca și cum nu o să te mai vad dezbrăcată,prințesă.

Zâmbește cu subînțeles ,apoi se ridică în picioare luând pungile cu cumpărături aduse de el și începe să scoată tot din ele. Scoate un set de lenjerie alba de corp super sexy și își muscă buza în timp ce întinde mâna spre mine ca să o iau.

- Vreau să o porți acum,iubito.
Pentru mine.

-Pentru tine? întreb uimită.
Cred că ai uitat că noi nu suntem un cuplu îndrăgostit, Hans..iar tu nu o să o vezi chiar dacă o să port chestia asta.

Arăt spre lenjeria din mâna sa, iar mai apoi îmi fac drum spre baie.
Îl văd cum vine după mine și mă cuprinde de la spate. Își lasă capul pe umărul meu și îmi șoptește zâmbind:

-Ești imposibilă!
Mă însor cu o scorpie, zice și începe să râdă zgomotos ,sărutându-mi mai apoi obrazul.

-Atunci renunță, Hans, zic serioasă.
De ce nu te căsătorești cu cineva care te iubește și care te poate face fericit?

-Asta fac ,iubito. Doar că tu încă nu realizezi cât de tare o să mă iubești in curând și cât de fericit mă faci.

Mă întoarce cu fața spre el și îmi sărută fruntea. Sunt sigură că îmi vede tristețea din ochi,dar,până la urmă, de ce i-ar păsa?
Las privirea în jos și simt încă odată cum nesiguranța îmi invadează toate simțurile. Sunt nesigură de el,de mine, de ziua de mâine.

-Te rog, lasă-mi un pic de spațiu ,Hans. Vreau să mă pregătesc și să mă fac frumoasă pentru tine.

Zâmbesc strâmb și încep să devin agitată. Dintr-o dată Hans devine serios și îmi prinde puternic maxilarul cu mâna. Scâncesc de durere încercând să mă eliberez din acea strânsoare, când îl aud vorbind :

- Să nu cumva să-ți treacă vre-o nebunie prin căpșorul ala al tău frumos, Maya,pentru că de data asta o să-ți pară rău că m-ai cunoscut.

Voiam să îi zic că deja îmi pare rău pentru că l-am cunoscut, dar nu vroiam să pun paie pe foc așa că nu-mi rămâne decât să rabd și să rămân tăcută pentru ceva timp.
Îmi pun mâinile pe mâna lui încercând să mă eliberez și îl privesc cu ură de data aceasta. Oare cum aș putea să iubesc un asemenea om? Cum ar putea crede că m-aș îndrăgosti vreodată de el?

Îmi vede teama din ochi și îmi dă drumul mângâindu-mi ,probabil, urmele lăsate de mâna lui.

-Iartă-mă ,iubito, dar nu mai pot avea încredere în tine,o zice serios și se îndreaptă spre ieșire.
Apropo, în jumătate de oră o să vină cineva să te ajute cu tot ce ai nevoie.

-Vor fi aici ,nu? Așa cum mi-ai promis.
Ridic un pic glasul de teamă că nu o să ma audă.

Îl vad cum rămâne cu mâna încleștată pe clanța ușii și răspunde fără să-și întoarcă privirea spre mine.

-Da,Sophia și Anton sunt pe drum.

Iese val vârtej și îl aud cum încuie ușa nu cumva să scap din acest infern, de parcă aș avea unde să fug. Mă preling pe lângă pat și stau așa minute în șir fără nici-un chef de viață,de o nouă viață. Am crezut greșit că el mă poate face fericita și că ma pot bucura de unele lucruri alături de el,dar am ales deja. Sophia va fi mândră de mine pentru că am putut face ceva pentru ea și Anton,și asta e tot ce mai contează.
Mă ridic de jos și fac un duș de 20 de minute. După cum spusese Hans, când am ieșit de la duș era o doamnă în jur de 40 de ani care mă aștepta cuminte în picioare.

-Domnișoară, eu sunt Ana și stăpânul mi-a zis să vă ajut cu pregătirile,
Zâmbește scurt .

-Mulțumesc, Ana!

În următoarea oră ,ea m-a ajutat să îmi fac un machiaj și o coafură destul de simplă,dar care îmi scoteau în evidenta forte bine trăsăturile. Mă simțeam frumoasă,dar fericirea întârzia să apară. Oare așa arată o femeie care urmează să se căsătorească?
Oare aceste lacrimi care mă sufocă acum, n-ar fi trebuit să fie de bucurie?
Așa auzisem eu, așa citisem undeva,dar acum îmi dau seama că realitatea în care trăim, nu are legătură cu cărțile.
Mi-am îmbrăcat rochia albă și cu pași tremurânzi am pășit spre o viață care-mi dădea un nume,o casă, o libertate care nu era a mea. Palmele au început să-mi transpire, iar inima să gonească, aproape sărind din piept. Am pășit pe prima scară, scări care duceau în sufrageria luxoasă, iar la capătul lor mă aștepta el, omul negru arătând asemeni unui prinț.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, dar nu din cauza lui ,ci datorită imaginii din spatele lui, căci astea acum erau lacrimi de fericire. Anton și Sophia, îmbrăcați în haine fine și de sărbătoare, mă priveau și-mi așteptau următoarea mișcare. Zâmbetul lui Anton îmi dădea curaj să merg mai departe, însă privirea rece a Sophiei mă făcea să mă arunc de la etaj. Știam că îi este greu să-și exprime sentimentele,dar mai știu că iubirea ei pentru mine este mare și chiar i-am lipsit, chiar dacă nu arată asta. Abia aștept să-i țin în brațe și să le ofer lucrul pe care nu mi-l pot oferi mie,libertate. Cu toate astea,așteptam să văd în frumoșii ochi ai surorii mele , că se simte cu adevărat mândră de surioara ei.
Cobor scările, iar când ajung la ultima treaptă, Hans îmi întinde mâna ca un adevărat domn și eu ii răspund gestului. În încăpere mai erau în jur de 50 de persoane, oameni pe care nu îi cunosc și pe care,probabil, nu o să-i cunosc vreodată. Am vrut să mă apropii de familia mea,in timp ce Hans e acaparat de câțiva invitați ,însă în față mea apare demonul cu chip de om.

- Nu știu ce a văzut fiul meu la tine,sinceră să fiu!
Rânjeste la mine, ființa pe care o detest cel mai mult în viața mea,chiar mai mult decât pe Hans.

Stau dreaptă în fața ei și cu bărbia ridicată, îi răspund:

-Poate ceea ce nu a văzut niciodată la tine : o inimă. ...căci trebuie să o ai ca să fie văzută, nu-i așa?

Zâmbesc la rândul meu și îmi fac drum spre Sophia,lovindu-i umărul scorpiei în treacăt.
Ajung lângă cei dragi și îi îmbrățișez pe amândoi, și nu-mi vine să cred că îi am in fața mea. Anton încă stă cu brațele încolăcite în jurul meu ceea ce mă face sa am un zâmbet până la urechi, însă seriozitatea Sophiei îmi șterge orice urmă de fericire.

-Ce s-a întâmplat? o întreb.

-Maya,surioara, trebuie să-ți spun ceva important înainte să te căsătorești.

Salut! Sper să vă placă acest capitol și aștept să-mi spuneți în comentarii care e părerea voastră. Ce lucru atât de important ascunde Sophia?