Hope Potter #1

X. Totul se schimbă

imi cer scuze pentru ca nu am mai fost activa, dar acum am revenit cu un nou capitol! enjoy, guys!

sa-l cititi pana la final! :))

Pământul parca s-a zguduit iar, dar de data asta, numai în capul lui Hope... A căzut într-o parte, dar nu a scăpat cartea din mână. Parca nu putea sa o lase! Cartea ii cazuse pe piept, iar aerul ii era smuls din piept de o forta magica, ciudata, dar extrem de puternica.

Hope a deschis gura, ca sa respire, dar cartea ii golea plamanii si ii umplea mintea cu voci ale unor oameni care tipau, care radeau sadic, sau poate doar care mureau... Si-a pus mainile pe piept, departand cartea, dar una din maini tot nu a putut sa o lase pe podea. Pamantul s-a cutremurat iar, tot in capul roscatei, iar inima ei batea atat de tare, incat credea ca avea sa moara! In acel moment, tot ce dorea era sa plece de acolo, sa opreasca vraja, dar stia ca nu putea.

Se trezise complet din transa si stia ca facuse ceva periculos - forta cu care magia neagra a cartii ii invada pieptul o storcea de puteri! Ochii mari ii scipeau de la frica, iar cand a incercat sa inchida cartea, aceasta s-a deschis brusc si pamantul a tresarit mai tare ca niciodata. Hope a tipat, desi nu se auzea. Auzea acele voci, care o strigau, dar cea mai clara voce era cea a siluetei... Ii multumea si ii spunea ca e ferita, ca nu are de ce sa se ingrijoreze, dar rasul moale nu ii dadea lui Hope siguranta - o innebunea de frica!

Hope a incercat din nou sa inchida cartea, dar din ea a iesit o raza neagra... care, totusi, stralucea... Raza aceea, care iesea din vortexul cartii, se inalta spre tavan, unduindu-se prin aer ca si cum era facuta din fum. Hope s-a uitat in sus, incet, cu tot corpul tremurand puternic si cand a vazut ca acea raza neagra a luat forma unei fiinte umane, a inghetat.

A ramas nemiscata, cu spatele lipit de raftul prafuit, cu mainile inclestate asupra cartii si cu ochii bulbucati. Inima parca i se oprise, iar buzele ii erau intredeschise si reci! Hope a inghitit in sec cand fiinta aceea si-a plecat chipul spre ea - era ca un om, dar nu avea fata, doar plutea, fumegand pe margini, cu picioare aproape inexistente si cu un trup mladios, parca de femeie...

Iti multumesc, Hope Potter! Datorita tie, dreptatea va fi restaurata in Lumea Vrajitorilor!

Hope nu a spus nimic. Cu mainile inca tremurand, a strans cartea intre degete si s-a ridicat in picioare. S-a sprijinit cu o mana de raftul din spate, gafaind de la lipsa de aer. S-a uitat la chipul negru al siluetei si a reusit sa sopteasca:

- Ce mi-ai facut?

Fiinta misterioasa a aplecat usor capul intr-o parte, iar Hope s-a dat un pas in spate, lovindu-se de raft. Nu ti-am facut nimic, Hope. Doar... pot sa spun ca am creat o conexiune puternica intre noi... Tu esti motivul pentru care am reusit sa ies si sa pun capat suferintei pe care atatia oameni nu pot sa o opreasca... De acum... suntem unite...

- Ma scuzi? a facut Hope, atingandu-si pieptul speriata. Ce-ai pus in mine? Ce vrei sa faci cu mine?

Esti speriata, dar acum nu mai poti sa dai inapoi... vei vedea ca ai facut un bine acestei lumi. Trebuie facuta dreptate...

- E a mia oara cand spui asta! a oftat Hope, simtind cum sarcasmul ii invada mintea. Ai de gand sa imi spui ce mi-ai facut sau trebuie sa ma lupt cu tine?

Nu e nevoie sa iti explic nimic, Hope... Te vad nervoasa, dar nu ai cum sa faci nimic! Sunt mai puternica decat au fost Gellert Grindelwald, Lordul Intunericului si Albus Dumbledore la un loc! Vei vedea cum se schimba lucrurile - in cativa ani, misiunea mea va fi implinita!

- Dar -

Ne vom revedea curand...

Apoi, Hope a inchis ochii si a cazut.