17 day until the suicide (III)

e p i l o g

Ea s-a sinucis.

El a plâns, a plâns atât de mult când a aflat.

Nu și-a putut crede urechilor când a auzit.

A mers la ea acasă și a văzut-o întinsă pe pat.

Era îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, având în mâini un buchet de trandafiri roșii.

Știa că a fost rochia mamei ei.

O văzuse în poze, acum câteva zile când a fost la înmormântare.

Îl durea inima să o vadă așa.

Fără suflare.

Dar totuși un zâmbet trist, prea scurt ca să îți dai seama că a apărut, i s-a format pe buze.

Era așa de frumoasă.

S-a apropiat de ea cu lacrimi în ochi.

Ar fi vrut ca această imagine să nu fie reală, iar ea să își deschidă ochii.

I-a observat la mâna stangă rana cusută și a suspinat.

S-a învinuit.

Era o rană prea veche ca să fie făcută de ea.

Și știa ca nu a fost ea.

Știa cine era.

Aproape plângea.

Suspina în șoaptă încercând să-și țină lacrimile în frâu.

I-a promis.

Și a dezamăgit-o.

Iar acum, ea e moarta.

Și e prea târziu.

I-a ridicat mâna stangă, aceasta fiind rece ca gheața.

I-a sarutat încheietura, lăsându-și buzele lipite de pielea ei inghețată.

O lacrimă i s-a scurs pe obraz, căzând pe încheietura fetei.

"Te iubesc." i-a șoptit baiatul îndurerat.

Ar fi vrut ca ea să îi răspundă.

Însă era prea târziu.

________________________________________________________________

Trist, asa-i?

As vrea sa continui seria 17 insa nu prea cred daca o voi face. Nu prea am timp de nimic.

Totusi in caz ca m-ai vreti sa va delectati cu tampeniile mele triste din seria 17, lasati-mi intr-un comentariu sau mesaj ce ati vrea sa cititi mai exact, gen o idei sau un subiect.

Sper ca v-a placut dezastrul meu, sper ca v-am emotionat si va multumesc mult mult de tot pentru sprijin, inseamna mult.

Va iubesc pufosenii ❤️